ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1556/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin notificarea formulată la 13

februarie 2002 S.P.M.N. și S.V.H.G. au solicitat Ministerului Sănătății și

Familiei, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a

imobilului situat în București, construcție și teren aferent în suprafață de

906 mp preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950 de la autorul lor S.M.Ș.N.

Întrucât unitatea deținătoare nu s-a

conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în redactarea

anterioară republicării acesteia la 2 septembrie 2005) aceleași solicitări au

fost reiterate și prin acțiunea formulată la 1 iulie 2002, în contradictoriu cu

Ministerul Sănătății și Familiei, Institutul de Diabet, Nutriție și Boli

Metabolice P.N.P. și Municipiul București, prin Primar General, în motivarea

căreia reclamanții au arătat că sunt singurii moștenitori ai autorului S.M.Ș.N.,

de la care în mod abuziv și cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale ale

vremii, a fost preluat imobilul, în condițiile în care tatăl lor făcea parte

din categoriile exceptate de la naționalizare, fiind intelectual profesionist.

Investit cu soluționarea litigiului,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 462 din 10 mai 2004,

a admis excepția invocată de pârâtul Centrul de Boli Reumatismale „Dr. Ion

Stoia” și în consecință a respins cererea ca inadmisibilă, reținând în esență

că, chiar dacă reclamanții au stabilit drept cadru procesual la momentul

investirii instanței, contestarea lipsei răspunsului pârâților la notificarea

adresată acestora, competența instanței este strict limitată la analiza

legalității deciziei sau dispoziției emise în baza legii.

Ca atare, se mai arată, odată cu

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, orice acțiune vizând restituirea unui

imobil pe calea dreptului comun nu mai poate fi primită, urmând a fi respinsă

ca inadmisibilă, cei interesați având posibilitatea de a recurge la procedura

administrativă prealabilă, prevăzută în legea specială.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, care, în esență cu aceeași motivare, prin decizia

nr. 39/A din 19 ianuarie 2005, a respins ca nefondat apelul reclamanților,

reținând că lipsa răspunsului la notificare nu echivalează cu rezolvarea

cererii, reclamanții neputându-se adresa direct instanței de judecată, cu

cerere de retrocedare a imobilului.

În cauză, au declarat recurs în

termen legal reclamanții S.P.M.N. și S.V.H.G. care, invocând temeiul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susțin în esență că soluția pronunțată nu

este în spiritul Legii nr. 10/2001, nefiind în intenția legiuitorului ca

pasivitatea îndelungată a entității investită cu soluționarea notificării, să-i

prejudicieze pe cei îndreptățiți la restituirea unor imobile preluate abuziv.

Recursul se privește ca fondat,

urmând a fi admis, în sensul considerentelor ce succed.

În prezentul litigiu, este de

necontestat că reclamanții au declanșat procedura administrativă prealabilă

prevăzută de Legea nr. 10/2001 și au întreprins demersul prevăzut de art. 21

alin. (1) din acest act normativ, în redactarea anterioară republicării,

notificând, la data de 13 februarie 2002 Ministerul Sănătății și Familiei,

căruia i-au solicitat restituirea în natură a imobilului (construcție și teren

aferent în suprafață de 906 mp) din București, (fila 6-7, dosar nr. 4874/2002

al Tribunalului București, secția a IV-a civilă).

Or, în condițiile în care acestei

notificări formulată de persoanele îndreptățite, nu i s-a răspuns, conform

legii, prin decizie sau dispoziție motivată, iar la data de 1 iulie 2002, când

s-a formulat acțiunea, acest act administrativ nu fusese încă emis, se impune

concluzia că lipsa răspunsului, în speță, într-un interval mult mai mare, decât

cel prevăzut de lege, de la data formulării notificării, echivalează cu un

refuz al persoanei juridice deținătoare de a stabili măsurile reparatorii

prevăzute de lege.

În acest context, cadrul procesual

nu putea fi decât cel stabilit prin dispozițiile speciale ale Legii nr.

10/2001, indicate de altfel și în cererea introductivă, iar demersul judiciar

al persoanelor îndreptățite trebuia să aibă ca finalitate soluționarea

cererilor formulate pe calea notificării și respectiv acțiunii în justiție, în

raport cu dovezile prezentate de aceștia și probele administrate.

Prin raportare la dispozițiile art.

23 alin. (1) din lege, în redactarea în vigoare la data pronunțării hotărârii

atacate, cazul dedus recursului de față pune de fapt în discuție situația în

care lipsește răspunsul entității investite cu soluționarea notificării, lipsă

datorată conduitei culpabile a acesteia, conduită care nu poate afecta

interesele persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească în fapt, de posibilitatea

de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

Așa fiind, recursul urmează a se

admite, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare tribunalului, care

urmează a se pronunța pe fondul cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții S.P.M.N.

și S.V.H.G. împotriva deciziei civile nr. 39/A din 19 ianuarie 2005 a Curții de

Apel București, secția a VII-a civilă.

Casează decizia atacată, precum și

sentința civilă nr. 462 din 10 mai 2004 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 februarie 2007.