ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7414/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată de reclamanții P.A. și P.S. s-a solicitat obligarea pârâtelor Primăria Municipiului București, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, Spitalul de Pneumoftiziologie Sfântu Ștefan și SC C. SA București la restituirea în natură a imobilului format din construcție și teren în suprafață de 3500 mp situat în București, și a emite decizia/dispoziția de restituire. S-a solicitat și obligarea pârâtelor la plata sumei de 500.000.000 lei reprezentând lipsa de folosință a imobilului începând cu data notificării formulată în temeiul Legii 10/2001 și până la predarea efectivă a imobilului.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că sunt succesorii numiților P.V. și P.A., proprietarii imobilului potrivit contractelor de vânzare-cumpărare nr. 31889 din 4 octombrie 1935, 33785/1938 și 33318/1938. Imobilul a fost naționalizat cu încălcarea prevederilor art. II din Decretul 92/1950 întrucât nu s-a realizat pe numele ambilor proprietari, iar P.V. era exceptat de la naționalizare fiind avocat. Reclamanții au notificat cele 3 pârâte în temeiul Legii 10/2001 fără a li se comunica vreun răspuns.

Pârâta SC C. SA a formulat întâmpinare invocând excepția inadmisibilității cererii reclamanților și excepția lipsei de calitate procesuală pasivă, cu precizarea că a deținut spațiul în baza unui contract de închiriere care a fost reziliat la cererea sa la data de 18 decembrie 2001. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1556/2002 a admis excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamanți reținând că nici o normă din cuprinsul Legii 10/2001 nu conferă instanței judecătorești, direct, atribuții de soluționare a cererilor de restituire în natură sau acordare de măsuri reparatorii prin echivalent. Instanța judecătorească are în competență doar controlul judiciar asupra legalității și temeiniciei deciziei/dispoziției emise potrivit Legii 10/2001.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC C. SA nu a fost primită având în vedere că reclamanții i-au adresat o notificare la care aceasta nu a răspuns. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții arătând că cererea de chemare în judecată este admisibilă, întrucât lipsa de răspuns a unității deținătoare poate fi contestată în temeiul art. 24 din Legea 10/2001. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 152 A din 10 martie 2003 a respins ca nefondat apelul reținând că lipsa de răspuns nu echivalează cu o decizie de refuz a cererii notificate spre a fi supusă analizei instanței judecătorești potrivit art. 24 din Legea 10/2001. Lipsa de răspuns este sancționată potrivit art.41 din lege cu răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală care ar justifica o acțiune în justiție.

De altfel, răspunsul comunicat de SC C. SA care solicită reclamanților depunerea titlului de proprietate asupra imobilului demonstrează că procedura administrativă de soluționare a notificării nu s-a finalizat prin emiterea deciziei potrivit Legii 10/2001. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții, în temeiul art. 304 pct. 7 și 10 C. proc. civ., pentru următoarele motive: - motivarea deciziei este străină de natura pricinii, art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001 are în vedere situația în care cererea persoanei îndreptățite este apreciată ca fiind întemeiată, însă din motive obiective și legale imobilul nu se poate restitui în natură. - prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea deținătorului să se pronunțe prin decizie sau dispoziție asupra notificării, întrucât acesta nu s-a pronunțat în termenul legal.

- copia titlului de proprietate a fost depusă odată cu notificarea, SC C. SA a preferat să invoce lipsa titlului de proprietate, după declanșarea procesului, pentru a-și justifica poziția. Recursul este fondat. În mod greșit instanțele care au instrumentat cauza în fond și apel au admis excepția inadmisibilității cererii calificând-o drept o cerere de reparație în natură adresată direct instanței de judecată. În realitate, reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor a emite decizia de restituire a imobilului, contestând refuzul de a răspunde la notificare în termenul imperativ de 60 zile, situație în care este admisibilă contestația reglementată de art. 24 din Legea 10/2001, instanța urmând a obliga pe deținătorul imobilului să răspundă notificării.

Cererea de reparație adresată direct instanței este inadmisibilă doar în cazul în care nu a fost parcursă procedura administrativă prevăzută de Legea 10/2001, or, în speță, reclamanții au notificat pârâtele. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului s-a mai constatat că nu a fost identificat actualul deținător al imobilului. Astfel, prin adresa nr. 5705 din 24 septembrie 2001 (fila 16 a dosarului de fond) pârâta SC C. SA învederează că imobilul în litigiu este activ al Primăriei Municipiului București. În întâmpinarea depusă de pârâtul Spitalul de Pneumoftiziologie Sfântu Ștefan (fila 32 a dosarului de fond) se arată că în incinta imobilului funcționează Ambulatoriul de specialitate al acestui spital și dispensarele TBC ale sectoarelor 1 și 2, împrejurare față de care este posibilă restituirea în natură a imobilului conform art. 16 din Legea 10/2001 astfel cum a fost modificat de Legea 247/2005.

Reclamanții au făcut dovada titlului de proprietate asupra imobilului, depunând copiile celor 3 contracte de vânzare-cumpărare încheiate de autorii lor atât la notificările înaintate pârâților, cât și la dosarul cauzei (filele 4-9 dosar fond), astfel încât refuzul pârâtelor de a se pronunța prin decizie sau dispoziție în termenul legal motivat de lipsa actelor doveditoare este nejustificat. Având în vedere aceste considerente conform art. 314 C. proc. civ. se va casa decizia 152 din 10 martie 2003 și sentința civilă nr. 1556 din 21 octombrie 2002 și se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București în vederea identificării actualului deținător al imobilului. Instanța de trimitere va verifica și dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru restituirea în natură a imobilului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de P.A. și P.S. împotriva deciziei 152 A din 10 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia și sentința 1556 din 21 octombrie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare la această din urmă instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2005.