ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 218/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 218/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
SC C. SA Petroșani, la 30 august
2001, a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a
Finanțelor Publice Hunedoara, solicitând anularea pct. 1 din decizia nr.
1146/2001, prin care a fost obligată să plătească la bugetul de stat, suma de
2.360.436.500 lei, cu titlu de T.V.A. și majorări de întârziere aferente
acesteia.
În motivarea cererii, reclamanta a
arătat că actul administrativ atacat este nelegal, întrucât a fost emis cu
încălcarea normelor legale referitoare la achiziționarea bunurilor imobile și
plata T.V.A.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 304 din 31
octombrie 2001, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată, reținând, în
esență, că potrivit actului adițional la contractul de vânzare-cumpărare,
părțile au convenit ca proprietatea asupra imobilului să fie transmisă
reclamantei (cumpărător), la data încheierii contractului, 20 octombrie 2000,
așa încât deducerea T.V.A., de 1.990.250.000 lei menționată în factura emisă de
vânzător la 23 octombrie 2000, este legală, reclamanta fiind, în acel moment,
proprietara imobilului.
Împotriva sentinței a declarat
recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, în nume propriu și în
numele Ministerului Finanțelor Publice.
Prin motivele de casare depuse la
dosar, recurenta arată că prima instanță, în mod greșit, a considerat că
reclamanta dobândise proprietatea imobilului contractat și că, pe acest temei,
beneficiază de dreptul de deducere a T.V.A., conform art. 19 lit. b) din O.U.G.
nr. 17/2000, câtă vreme clauzele contractuale stabilesc un alt moment al
transferului proprietății de la vânzător, la cumpărător.
Recursul este fondat.
Într-adevăr, în contractul de
vânzare-cumpărare încheiat la 20 octombrie 2000, între reclamantă, în calitate
de cumpărător și SC S. SRL Petroșani, în calitate de vânzător, privind un
imobil situat în localitatea Uricani, s-a prevăzut că proprietatea „se
consideră strămutată, numai în momentul autentificării prezentului contract”.
Această clauză finală decurge logic
din convenția părților privind plata prețului, în termen de cel mult 2 ani de
la data întocmirii facturii.
În cauză, contractul nu a fost
autentificat și nici prețul nu a fost plătit.
Potrivit art. 19 lit. b) din O.U.G.
nr. 17/2000, pentru deducerea T.V.A. aferentă intrărilor, contribuabilii sunt
obligați să justifice că bunurile în cauză sunt destinate pentru nevoile firmei
și sunt proprietatea acesteia.
Întrucât reclamanta nu era
proprietara imobilului facturat la 23 noiembrie 2000, în mod corect organele de
contencios fiscal au constatat că deducerea sumei de 1.990.250.000 lei,
reprezentând T.V.A., operată de reclamantă, este nelegală.
Așa fiind, pentru considerentele
prezentate, Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și în fond, va
respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția
Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara, în nume propriu și în
numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 304 din
31 octombrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de
contencios administrativ.
Casează sentința atacată și pe fond,
respinge acțiunea.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 23 ianuarie 2003.