ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1371/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC T.S.C. SRL Reșița a

chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F. P. Caraș Severin,

solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună anularea

deciziei nr. 1840 din 19 noiembrie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice

și a procesului verbal nr. 1467 din 26 iulie 2001 întocmit de D.G.F.P. Caraș

Severin privind obligarea sa la plata sumei de 536.104.011 lei, reprezentând

T.V.A. aferentă cumpărăturilor de mărfuri neadmise ca deductibile pe luna

decembrie 2000 și de 77.395.207 lei majorări de întârziere aferente, obligarea

pârâților la restituirea acestor sume încasate necuvenit, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că prin actul a cărui anulare a solicitat-o, a fost obligată la plata

taxei pe valoare adăugată cumpărăturilor de mărfuri neadmise ca deductibile pe

luna decembrie 2000 și a majorărilor de întârziere aferente acestei taxe,

fiindu-i refuzată cererea de compensare a acestor sume cu T.V.A. de rambursat,

la care avea dreptul.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, prin sentința nr. 32 din 12 februarie 2002 a admis acțiunea,

dispunând anularea deciziei nr. 1840 din 19 noiembrie 2001 emisă de Ministerul

Finanțelor Publice și a procesului verbal nr. 1467 din 26 iulie 2001 privitor

la obligarea reclamantei la plata către bugetul de stat a sumelor de

536.104.011 lei reprezentând T.V.A. și de 77.395.207 lei reprezentând majorări

de întârziere aferente și a obligat pârâții să-i restituie reclamantei, sumele încasate

necuvenit.

Totodată, a obligat pârâții să-i

plătească reclamantei suma de 350.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință

instanța, a reținut că reclamantei îi sunt aplicabile prevederile pct. 2

aliniat ultim din H.G. nr. 965/2000, întrucât prin operațiunile efectuate este

îndreptățită la exercitarea dreptului de deducere a T.V.A. pe bază de criterii

specifice și pentru decembrie 2000, respectiv de la data intrării în vigoare a

H.G. nr. 965/2000 care nu limitează exercitarea acestei categorii de deducere

la un an calendaristic. A mai reținut că acest drept a fost acordat prin

Normele de aplicare ale O.U.G.nr. 17/2000 aprobate prin H.G. nr. 401/2000,

pentru că H.G. nr. 965/2000 nu putea să adauge la ordonanță, aprobată prin

Legea nr. 547/2001 știindu-se că hotărârile de guvern se emit numai în vederea

executării legii, potrivit art. 107 alin. (2) din Constituție.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs D.G.F.P. a județului Caraș Severin în nume propriu și al Ministerului

Finanțelor Publice, precum și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenții au susținut că:

- argumentele potrivit căruia

legiuitorul nu a făcut distincție între anul calendaristic sau anul financiar

de activitate economică, la care se raportează aplicarea criteriilor specifice

pe baza aprobării organului fiscal teritorial în vederea exercitării dreptului

de deducere este inacceptabil, întrucât în România exercițiul financiar coincide

cu anul calendaristic;

- instanța a omis faptul că

determinarea prejudiciului cauzat bugetului de stat nu face obiectul acțiunii

de față, de esența cauzei, fiind acceptarea sau nu spre deducere a T.V.A. -

ului aferent operațiunilor derulate într-o perioadă determinată, pentru care

petenta nu deținea aprobările cerute de lege;

- hotărârea pronunțată cuprinde

considerente contradictorii, întrucât inițial, menționează că „Administrația

Finanțelor Publice Reșița, după analiza situației prezentate de reclamantă,

ceea ce evidențiază îndeplinirea cerințelor legale de către aceasta” pentru a

beneficia de acest regim de deducere a T.V.A., iar ulterior revine și susține

că dreptul de deducere a T.V.A. a fost acordat prin însăși Normele de aplicare

a O.U.G.nr. 17/2000 aprobate prin H.G. nr. 401/2000;

- prevederile legale invocate sunt

suficient de clare și neechivoce, în cuprinsul H.G. nr. 965/2000, fiind

specificat faptul că „aprobarea se dă la cererea contribuabililor” în cauză,

contribuabilii care au obținut aprobarea în cursul anului vor aproba criteriul

specific și pro rata lunară pentru tot anul.

Recurentul Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara a mai susținut și că societatea nu a deținut aprobarea

pentru exercitarea dreptului de deducere T.V.A. pe baza de criterii specifice

pentru luna decembrie 2000, așa cum prevede H.G. nr. 965/2000, această aprobare

fiind obținută în data de 21 martie 2001, așa încât organele de control în mod

legal nu au acordat dreptul de deducere a T.V.A. în sumă de 458.768.172 lei

pentru luna decembrie 2000 și au respins contestația formulată.

Recursurile sunt fondate și urmează

a fi admise pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

În fapt prin procesul verbal din 26

iulie 2001, organele de control din cadrul Direcției Controlului Fiscal Caraș

Severin au constatat că reclamanta SC T.S.C. SRL Reșița a dedus în mod eronat

T.V.A., aferentă bunurilor și serviciilor destinate realizării operațiunilor

prevăzute de art. 18 din O.U.G. nr. 17/2000. Astfel recalculând decontul din

luna decembrie 2000 s-a constatat o diferență de T.V.A. dedusă eronat, în

cuantum de 458.768.172 lei.

Conform adresei nr. 6216 din 21

martie 2001 emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Reșița,

pentru activitatea desfășurată în anul 2001, societatea avea avizul favorabil

privind exercitarea dreptului de deducere pe bază de criterii specifice a

T.V.A. deductibilă, aferentă cumpărărilor de bunuri destinate vânzării.

Pentru activitatea desfășurată în

anul 2000 organele de control au stabilit că societatea nu a îndeplinit

condiția de a avea aprobare de exercitare a dreptului de deducere pe bază de

criterii specifice în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 965/2000.

Având în vedere diferențele

constatate în procesul verbal anterior și cele din luna decembrie, organele de

control au procedat la recalcularea pro ratei efective rezultând o pro-rată de

22.74% față de 23% calculată de societate.

Verificarea a fost efectuată în baza

cererii pentru rambursarea T.V.A. și a vizat perioada 1 decembrie 2000 - 31 mai

2001.

Potrivit pct. 10.16 din H.G. nr.

965/2000 și dispozițiilor art. 20 din O.U.G. nr. 17/2000 „gradul de participare

a bunurilor și serviciilor la realizarea operațiunilor cu drept de deducere se

determină pe bază de pro-rată rezultată ca raport între valoarea bunurilor

livrate și a serviciilor prestate.

T.V.A. aferentă bunurilor cumpărate

în vederea revânzării ca atare nu se supune recalculării prevăzute mai sus,

aplicându-se criterii specifice de exercitare a dreptului de deducere.

Contribuabilii care au obținut

aprobarea în cursul anului vor aplica criteriul specific și pro rata lunară

pentru tot anul. Pentru lunile anterioare aprobării, aceștia au obligația de a

regulariza T.V.A. de dedus, iar diferența se înscrie în decontul de T.V.A. întocmit

pentru luna în care au primit aprobarea”.

Cum în cauză societatea reclamantă

nu a deținut aprobare pentru exercitarea dreptului de deducere a T.V.A. pe bază

de criterii specifice pe luna decembrie 2000 conform H.G. nr. 965/2000,

aprobarea fiind obținută la 21 martie 2001, în mod legal organele de control nu

au acordat deducerea T.V.A. în sumă de 458.768.172 lei pentru luna decembrie,

respingând contestația formulată.

Pe de altă parte, faptul că la data

intrării în vigoare (13 octombrie 2000) H.G. nr. 965/2000 prevedea că aprobarea

dată de organul fiscal la care contribuabilul este înregistrat ca plătitor de

T.V.A. are o valabilitate de un an calendaristic, iar în cauză, aceasta a fost

obținută la 21 martie 2001, după încheierea exercițiului financiar, conduce la

concluzia că măsura neacordării dreptului de deducere a T.V.A. pe motivul

neprezentării aprobărilor cerute în mod imperativ de lege, este legală și

temeinică.

Prin urmare, critica reclamantei

potrivit căruia legiuitorul nu ar fi făcut distincție între anul calendaristic

și anul financiar de activitate economică la care se raportează aplicarea

criteriilor specifice pe baza aprobării organului fiscal teritorial, în vederea

exercitării dreptului de deducere, nu poate fi primită pentru simplu considerent

că în România anul calendaristic coincide cu anul de activitate economică sau

exercițiul financiar.

În consecință, criticile fiind

întemeiate, în sensul considerentelor ce au precedat, recursurile declarate în

cauză urmează a fi admise, a se casa sentința atacată și în fond a se respinge

acțiunea formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de

D.G.F.P. a județului Caraș Severin în nume propriu și al Ministerului

Finanțelor Publice, precum și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara

împotriva sentinței civile nr. 32 din 12 februarie 2002 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond

respinge acțiunea SC T.S.C. SRL Reșița.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 3 aprilie 2003.