ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4202/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința recurată, sentința civilă nr. 213, pronunțată în dosarul nr. 1335/A/2001 la data de 1 iulie 2002, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, rejudecând cauza după casare, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC T. SA, sucursala Electrocentrale Craiova și a anulat actele administrative emise de autoritățile administrative pârâte: Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj și Direcția Controlului Financiar Fiscal Dolj, a exonerat-o pe reclamantă de plata sumelor, stabilite ca datorate bugetului de stat și a dispus restituirea sumelor reținute deja, în baza actelor administrative anulate.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin acțiunea introductivă, reclamanta a cerut anularea procesului-verbal din 4 iunie 1999 încheiat de organele de control din cadrul Direcției Controlului Financiar Fiscal Dolj, a hotărârii nr. 631 din 15 iunie 1999, emisă de Direcția Controlului Financiar Fiscal Dolj, a dispoziției nr. 2 din 17 ianuarie 1999 (corect 17 ianuarie 2000), emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj și a deciziei nr .669 din 20 aprilie 2000, emisă de direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin care s-a stabilit că societatea comercială, în perioada 1997 – 1998, a majorat cheltuielile de exploatare cu suma totală de 4.558.868.034 lei reprezentând contravaloarea unor lucrări executate de terți, pentru îmbunătățirea mijloacelor fixe existente sau pentru crearea unor mijloace fixe noi, cu încălcarea prevederilor Legii nr.1 5/1994 și a normelor de aplicare a acesteia.

Prin sentința civilă nr. 727 din 15 decembrie 2000, aceiași curte de apel a admis acțiunea și a anulat actele administrative atacate, reținând că reclamanta efectuase înregistrări contabile corecte, lucrările respective având caracterul unor reparații care nu conduceau la majorarea valorii de intrare a mijloacelor fixe, cheltuielile efectuate fiind cheltuieli de exploatare. Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3229 din 19 octombrie 2001, admițând recursul formulat de autoritățile administrative pârâte, a casat sentința pronunțată și a trimis cauza pentru rejudecare, cu îndrumarea de a fi efectuată o nouă expertiză care să lămurească situația lucrărilor respective: dacă au fost simple lucrări de reparații a mijloacelor fixe existente, făcute în scopul menținerii acestora în stare de funcționare sau au fost lucrări de modernizare/înlocuire a mijloacelor fixe existente, făcute în scopul obținerii unor performanțe superioare.

Cu ocazia rejudecării, a fost efectuată o nouă expertiză a cărei concluzii, potrivit cărora lucrările executate au fost de reparații, au fost însușite de instanță, cu motivarea că expertiza „este o demonstrație convingătoare”, iar concluziile acesteia „au rămas fără replică”. Împotriva acestei soluții a formulat recurs Direcția Generală ca Finanțelor Publice Dolj, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, susținând, în esență, că hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Recursul este întemeiat. Într-adevăr, considerentele sentinței recurate se reduc la afirmațiile reproduse, cu ghilimelele necesare, în expunerea rezumativă făcută mai sus, ceea ce constituie o încălcare a prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., potrivit cărora judecătorii sunt datori ca, în cuprinsul hotărârii pronunțate, să arate motivele de fapt și de drept care le-au format convingerea, precum și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care consacră principiul general că hotărârile judecătorești trebuie motivate, atât în fapt, cât și în drept, a fost editat în scopul de a asigura o bună administrare a justiției, de a întări încrederea justițiabililor în actul de judecată, dar și pentru a da posibilitatea instanțelor superioare să-și exercite controlul judiciar. Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., ceea ce impune admiterea recursului de față, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 213 din 1 iulie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza pentru rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2003.