ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1793/2003

Asupra recursului de față;

Analizând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și

înregistrată la Curtea de Apel Oradea reclamantul S.I. a chemat în judecată

Casa Județeană de Pensii Bihor, pentru ca instanța prin sentința ce o va

pronunța, să dispună anularea hotărârii nr. 3059/2002 și recunoașterea în

favoarea lui, a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că părinții lui s-au refugiat în anul 1940, din motive etnice, în Arad,

unde în anul 1943, s-a născut.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința

civilă nr. 615/2002, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 3059/2002 și a

obligat-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al

Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că refugiatul este un statut al persoanei, iar

copiii născuți în refugiu, dobândesc statutul părinților.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor.

Prin motivele de recurs, recurenta a

susținut că intimatului nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 189/2000,

deoarece el nu era născut la data refugiului părinților săi.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și persoanele

juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C.

fam., copilul minor locuiește la părinții săi.

Exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,

a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și juridică

a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți a unor alte cerințe, cu

privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de educație,

inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.

Drepturile și obligațiile părintești

sunt enumerate generic în conținutul art. 101, 105, 107 ș.a. C. fam., texte

aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor

cu capacitate restrânsă și a altor persoane” din același cod.

În raport cu dispozițiile legale mai

sus citate, ca și, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul

familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecție, ajutor

și pază a părinților față de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul

trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinții săi, precum și că orice

separare de aceștia nu este validă decât în cazuri de excepție, anume prevăzute

de lege și reglementate prin lege. Despărțirea copilului de părinți, afară de

asemenea cazuri de excepție, este un act imoral și antisocial, după cum și

instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al

minorului din cadrul familiei, în despărțire de statutul juridic al părinților

care-l au în îngrijire, constituie în aceeași măsură o încălcare a principiilor

legii.

Din această perspectivă, concluzia

la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurent, că un

minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav

restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind

contrară ordinii publice și bunelor moravuri - art. 5 C. civ.

Soluția, ca și motivarea adusă de

prima instanță hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă

un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Față de considerentele mai sus

expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare,

menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței civile nr. 615/CA/2002 - P din 9

decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 mai 2003.