Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.05.2005
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3431/2005

HOTĂRÂRE
31.05.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3431/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la 11 octombrie 2004, reclamantul A.D. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând obligarea acesteia să-i soluționeze cererea referitoare la calitatea de refugiat. Prin sentința civilă nr. 16/CA - PI din 24 ianuarie 2005, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea precizată de reclamantul A.D., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor și a anulat hotărârea nr. 787 din 11 martie 2002, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a născut în perioada și localitatea de refugiu a părinților, că a suferit consecințele refugiului părinților, fiind lipsit de condițiile de locuit și materiale din localitatea de domiciliu. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, care a motivat, în esență, că reclamantul nu era născut la data strămutării părinților săi și ca urmare, nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutat în altă localitate, din motive etnice. Recursul este nefondat. Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte cerințe, cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și de educație.

Concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi primită. Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea un drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice,prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. În cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 16/CA - PI din 24 ianuarie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-31
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3432/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, sub nr. 5975/CA/2004, reclamanta M.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 10360 din 15 octombrie 2004,
ÎCCJ 2006-05-17
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1777/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la 31 octombrie 2005, reclamantul V.Ș. a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, so
ÎCCJ 2006-10-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3347/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune în contencios administrativ, reclamantul D.I. a solicitat anularea hotărârii nr. 12388 din 25 noiembrie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană
ÎCCJ 2003-05-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1789/2003
Asupra recursului de față; Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta C.E. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, anu
ÎCCJ 2003-05-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1793/2003
Asupra recursului de față; Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Oradea reclamantul S.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, pentru ca insta
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă