ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3066/2003

Asupra recursului de față; Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamantul B.V. a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, să dispună anularea hotărârii nr. 4214/2003, în sensul de a i se recunoaște calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în mod greșit pârâta a reținut în decizia contestată că fiind născut în timpul refugiului părinților săi, el nu beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000. Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr. 138/CA/2003, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 4214/2003 și a obligat-o pe pârâtă să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul, fiind copil născut în timpul refugiului, dobândește același statut ca al părinților săi. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor. În motivarea recursului, pârâta-recurentă a susținut că reclamantul nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000 art. 1 lit. c), deoarece nu era născut la data strămutării părinților săi și ca urmare, nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutat în altă localitate. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuiește la părinții săi. Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.

Drepturile și obligațiile părintești sunt enumerate generic în conținutul art. 101, 105, 107 ș.a. C fam, texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă și a altor persoane” din Codul familiei. În raport cu dispozițiile legale mai sus citate, ca și, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecție, ajutor și pază a părinților față de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinții săi, precum și că orice separare de aceștia nu este validă decât în cazuri de excepție, anume prevăzute de lege și reglementate prin lege.

Despărțirea copilului de părinți, afară de asemenea cazuri de excepție, este un act imoral și antisocial, după cum și instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărțire de statutul juridic al părinților care-l au în îngrijire, constituie în aceiași măsură o încălcare a principiilor legii. Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurent că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice și bunelor moravuri - art. 5 C. civ. Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 138/CA/2003 – P din 31 martie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2003.