ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3066/2003

Asupra recursului de față;

Analizând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și

înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamantul B.V. a solicitat instanței

ca prin sentința ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană

de Pensii Bihor, să dispună anularea hotărârii nr. 4214/2003, în sensul de a i

se recunoaște calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în mod greșit pârâta a reținut în decizia contestată că fiind născut

în timpul refugiului părinților săi, el nu beneficiază de prevederile Legii nr.

189/2000.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința

civilă nr. 138/CA/2003, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 4214/2003 și a

obligat-o pe pârâtă să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamantul, fiind copil născut în timpul

refugiului, dobândește același statut ca al părinților săi.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor.

În motivarea recursului,

pârâta-recurentă a susținut că reclamantul nu se încadrează în prevederile

Legii nr. 189/2000 art. 1 lit. c), deoarece nu era născut la data strămutării

părinților săi și ca urmare, nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutat în

altă localitate.

Analizând recursul formulat prin

prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art.

14 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele

juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C.

fam., copilul minor locuiește la părinții săi.

Exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,

a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și

juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți a unor alte

cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de

educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.

Drepturile și obligațiile părintești

sunt enumerate generic în conținutul art. 101, 105, 107 ș.a. C fam, texte

aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor

cu capacitate restrânsă și a altor persoane” din Codul familiei.

În raport cu dispozițiile legale mai sus citate, ca și, în

general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în

mod imperativ o conduită juridică de protecție, ajutor și pază a părinților

față de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască,

de regulă, alături de părinții săi, precum și că orice separare de aceștia nu

este validă decât în cazuri de excepție, anume prevăzute de lege și reglementate

prin lege. Despărțirea copilului de părinți, afară de asemenea cazuri de

excepție, este un act imoral și antisocial, după cum și instituirea sau

confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul

familiei, în despărțire de statutul juridic al părinților care-l au în

îngrijire, constituie în aceiași măsură o încălcare a principiilor legii.

Din această perspectivă, concluzia

la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurent că un minor,

mai ales de o vârstă foarte fragedă nu împărtășește condiția grav restrictivă

impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară

ordinii publice și bunelor moravuri - art. 5 C. civ.

Soluția, ca și motivarea adusă de

prima instanță hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă

un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Față de considerentele mai sus

expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare,

menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 138/CA/2003 – P din 31

martie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 octombrie 2003.