ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.04.2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1405/2003

HOTĂRÂRE
07.04.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1405/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

La

data de 25 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta

S.L.M.M.I.împotriva deciziei civile nr.261 din 14.06.2002 a Curții de Apel

București – Secția a IV-a civilă.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 25 martie 2003 iar pronunțarea s-a

amânat la 7 aprilie 2003.

C

Asupra

recursului  de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la Tribunalul București sub nr.7825 din 7.11.2001,

reclamanta S.L.M.M.I.a chemat în judecată Consiliul Județean Ilfov, solicitând

anularea deciziei Consiliului Județean Ilfov nr.5865 din 10.10.2001, emisă în

temeiul Legii nr.10/2001 și în consecință, să-i fie restituit în natură

imobilul – teren și construcții – cunoscut sub numele de Conac sau Castel Ion

Bujoiu, situat în comuna Balotești – satul Preotești din str.Unirii nr.120,

județul Ilfov în conformitate cu Legea nr.10/2001.

În

motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul Consiliul Județean Ilfov, în

calitate de deținător al imobilului, a fost notificat cu nr.2233/2001

completată de notificarea nr.3476/2001, însă acesta, a refuzat restituirea în

natură a imobilului sub motivul că, intră sub incidența art.16 din Legea nr.

10/2001, fiind sediul Centrului de Primire și Triere a Copilului Aflat în

Dificultate al Județului Ilfov.

A

mai arătat reclamanta, că imobilul a cărui restituire se solicită a aparținut

tatălui său B.I., în baza actului de vânzare-cumpărare nr.11968 din 17.07.1927

și intrat în proprietatea statului în baza sentinței penale nr.1834 din

2.11.1948 a Tribunalului București prin care B.I. a fost condamnat la muncă

silnică și confiscarea  totală a averii.

Curtea

Supremă de Justiție – Secția Penală a achitat pe inculpat și a înlăturat

pedeapsa complimentară a confiscării averii tatălui reclamantei în baza

deciziei nr.778 din 26.03.1998.

Urmare

acestei hotărâri penale, precum și a refuzului de restituire în natură

reclamanta s-a adresat instanței de judecată cu contestație pentru anularea

deciziei emisă de Consiliul Județean Ilfov.

Prin

sentința civilă nr.309 din 4.04.2002, Tribunalul  București, secția a III-a

civilă a respins ca prematură contestația formulată de reclamanta S.L.M.M.I.,

în baza Legii nr.10/2001, reținându-se că petenta poate sesiza instanța de

judecată numai după îndeplinirea în totalitate a procedurii administrative

prevăzută de această lege.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat apel reclamanta, susținând că procedura

administrativă a fost parcursă în  totalitate, în sensul că, aceasta a fost

finalizată prin răspunsul negativ al pârâtului dat solicitării de restituire în

natură a imobilului.

Prin

decizia civilă nr.261 din 14 iunie 2002, Curtea de Apel București – Secția a

IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, instanța

confirmând sentința civilă atacată.

În

contra acestei hotărâri, a declarat recurs  reclamanta S.L.M.M.I.,susținând

nelegalitatea hotărârii, în sensul că instanța a făcut și  a dat o aplicare și

respectiv, o interpretare denaturată dispozițiilor cuprinse în art.23 și 24 din

Legea nr.10/2001.

Recursul

este fondat.

Învestită

cu o contestație pentru anularea deciziei Consiliului Județean Ilfov nr.5865

din 10.10.2001 ca urmare a refuzului de restituire a imobilului în natură,

formulată în baza dispozițiilor art.24 alin.7 din Legea nr.10/2001, prima

instanță fără a judeca în fond cauza, a respins ca prematură acțiunea.

În

mod greșit instanța de fond a reținut că nu a fost parcursă procedura

administrativă prevăzută de legea specială, din moment ce, pârâtul-deținător

și-a spus punctul de vedere, în sensul refuzului net de a restitui în natură

imobilul și de a intenționa să facă o ofertă prin echivalent, refuzată implicit

de reclamantă și concretizată prin acțiunea în justiție.

Făcând

o greșită aplicare a Legii nr.10/2001, instanța de apel a confirmat hotărârea

primei instanțe, care nu a judecat în fond acțiunea formulată de reclamantă și

a respins apelul acesteia.

Momentul

primirii unei oferte de plată prin echivalent și apoi, refuzul acestei oferte,

constituie, în opinia instanței de apel, epuizarea procedurii administrative,

când reclamanta poate fi îndrituită să formuleze contestația în fața organelor

de justiție.

Această

interpretare nu corespunde intenției legiuitorului, care a adoptat Legea

nr.10/2001 cu un act normativ reparatoriu pentru toți cei care, și-au pierdut

imobilele în mod abuziv, oferind o cale mai lesnicioasă și mai rapidă, fără

însă a se limita accesul liber la justiție, consacrat de art.21 din Constituția

României.

Refuzul

ofertei se poate face oricând după emiterea refuzului de restituire în natură,

fie și în mod tacit, ca în cazul în speță, când acesta rezultă din formularea

directă în termenul de 30 de zile a unei contestații în fața organelor de

justiție.

Făcând

o aplicare și interpretare denaturată a dispozițiilor art.23 și 24 din Legea

nr.10/2001, instanța de apel a pronunțat o hotărâre vădit nelegală.

Refuzul

celor două instanțe de a judeca în fond acțiunea, neluând în considerare

răspunsul negativ la cererea de restituire și care îndrituia pe reclamantă să

formuleze contestație în  conformitate cu art.24 alin.7 din Legea nr.10 /2001,

apare cu atât mai mult, nelegal, cu cât persoana deținătoare și-a spus punctul

de vedere, chiar dacă acesta nu poartă denumirea de dispozitiv sau decizie.

Rezultă

că  este greșit punctul de vedere al instanțelor care au considerat că nu a

fost parcursă procedura administrativă și nu au judecat în fond cauza,

respingând acțiunea ca prematură.

În

consecință, se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și

reluarea judecății în fața primei instanțe în vederea soluționării acțiunii

introductive.

ÎN

Admite

recursul declarat de reclamanta S.L.M.M.I.împotriva deciziei civile nr.261 din

14 iunie 2002 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă.

Casează

decizia atacată, precum și sentința civilă nr.309 din 4 aprilie 2002 a

Tribunalului București – Secția a III-a civilă și trimite cauza spre

rejudecare, aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-09-29
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7365/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2582 din 13 iunie 2003 pe rolul Tribunalului București secția a IV-a civilă, reclamanții L.O., L.I.G., L.D., L.C. și L.E
ÎCCJ 2003-03-06
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 890/2003
La data de 12 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr.157 A din 27 martie 200 a Curții de Apel București, Secția a III-a civilă. Dezbaterile a
ÎCCJ 2003-10-31
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4395/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 august 2002 pe rolul Tribunalului București, reclamanta C.P. a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Ministe
ÎCCJ 2005-10-06
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7643/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001 B.S. a notificat Prefectura județului Ilfov solicitând restituirea în natură a morii țărănești situate în comuna
ÎCCJ 2003-01-22
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 160/2003
tă posesie imobilul situat în București, pentru următoarele considerente: Reclamantul a promovat acțiunea în revendicare, în calitate de fiu al defunctei C.E. M. și de nepot al lui C.M. Proprietara imobilului a fost C.M.E., titlul său const
Sursă