ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1405/2003

La data de 25 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S.L.M.M.I.împotriva deciziei civile nr.261 din 14.06.2002 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 25 martie 2003 iar pronunțarea s-a amânat la 7 aprilie 2003. C U R T E A , Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București sub nr.7825 din 7.11.2001, reclamanta S.L.M.M.I.a chemat în judecată Consiliul Județean Ilfov, solicitând anularea deciziei Consiliului Județean Ilfov nr.5865 din 10.10.2001, emisă în temeiul Legii nr.10/2001 și în consecință, să-i fie restituit în natură imobilul – teren și construcții – cunoscut sub numele de Conac sau Castel Ion Bujoiu, situat în comuna Balotești – satul Preotești din str.Unirii nr.120, județul Ilfov în conformitate cu Legea nr.10/2001.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul Consiliul Județean Ilfov, în calitate de deținător al imobilului, a fost notificat cu nr.2233/2001 completată de notificarea nr.3476/2001, însă acesta, a refuzat restituirea în natură a imobilului sub motivul că, intră sub incidența art.16 din Legea nr. 10/2001, fiind sediul Centrului de Primire și Triere a Copilului Aflat în Dificultate al Județului Ilfov. A mai arătat reclamanta, că imobilul a cărui restituire se solicită a aparținut tatălui său B.I., în baza actului de vânzare-cumpărare nr.11968 din 17.07.1927 și intrat în proprietatea statului în baza sentinței penale nr.1834 din 2.11.1948 a Tribunalului București prin care B.I. a fost condamnat la muncă silnică și confiscarea totală a averii.

Curtea Supremă de Justiție – Secția Penală a achitat pe inculpat și a înlăturat pedeapsa complimentară a confiscării averii tatălui reclamantei în baza deciziei nr.778 din 26.03.1998. Urmare acestei hotărâri penale, precum și a refuzului de restituire în natură reclamanta s-a adresat instanței de judecată cu contestație pentru anularea deciziei emisă de Consiliul Județean Ilfov. Prin sentința civilă nr.309 din 4.04.2002, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca prematură contestația formulată de reclamanta S.L.M.M.I., în baza Legii nr.10/2001, reținându-se că petenta poate sesiza instanța de judecată numai după îndeplinirea în totalitate a procedurii administrative prevăzută de această lege.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta, susținând că procedura administrativă a fost parcursă în totalitate, în sensul că, aceasta a fost finalizată prin răspunsul negativ al pârâtului dat solicitării de restituire în natură a imobilului. Prin decizia civilă nr.261 din 14 iunie 2002, Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, instanța confirmând sentința civilă atacată. În contra acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta S.L.M.M.I.,susținând nelegalitatea hotărârii, în sensul că instanța a făcut și a dat o aplicare și respectiv, o interpretare denaturată dispozițiilor cuprinse în art.23 și 24 din Legea nr.10/2001.

Recursul este fondat. Învestită cu o contestație pentru anularea deciziei Consiliului Județean Ilfov nr.5865 din 10.10.2001 ca urmare a refuzului de restituire a imobilului în natură, formulată în baza dispozițiilor art.24 alin.7 din Legea nr.10/2001, prima instanță fără a judeca în fond cauza, a respins ca prematură acțiunea. În mod greșit instanța de fond a reținut că nu a fost parcursă procedura administrativă prevăzută de legea specială, din moment ce, pârâtul-deținător și-a spus punctul de vedere, în sensul refuzului net de a restitui în natură imobilul și de a intenționa să facă o ofertă prin echivalent, refuzată implicit de reclamantă și concretizată prin acțiunea în justiție. Făcând o greșită aplicare a Legii nr.10/2001, instanța de apel a confirmat hotărârea primei instanțe, care nu a judecat în fond acțiunea formulată de reclamantă și a respins apelul acesteia.

Momentul primirii unei oferte de plată prin echivalent și apoi, refuzul acestei oferte, constituie, în opinia instanței de apel, epuizarea procedurii administrative, când reclamanta poate fi îndrituită să formuleze contestația în fața organelor de justiție. Această interpretare nu corespunde intenției legiuitorului, care a adoptat Legea nr.10/2001 cu un act normativ reparatoriu pentru toți cei care, și-au pierdut imobilele în mod abuziv, oferind o cale mai lesnicioasă și mai rapidă, fără însă a se limita accesul liber la justiție, consacrat de art.21 din Constituția României. Refuzul ofertei se poate face oricând după emiterea refuzului de restituire în natură, fie și în mod tacit, ca în cazul în speță, când acesta rezultă din formularea directă în termenul de 30 de zile a unei contestații în fața organelor de justiție.

Făcând o aplicare și interpretare denaturată a dispozițiilor art.23 și 24 din Legea nr.10/2001, instanța de apel a pronunțat o hotărâre vădit nelegală. Refuzul celor două instanțe de a judeca în fond acțiunea, neluând în considerare răspunsul negativ la cererea de restituire și care îndrituia pe reclamantă să formuleze contestație în conformitate cu art.24 alin.7 din Legea nr.10 /2001, apare cu atât mai mult, nelegal, cu cât persoana deținătoare și-a spus punctul de vedere, chiar dacă acesta nu poartă denumirea de dispozitiv sau decizie. Rezultă că este greșit punctul de vedere al instanțelor care au considerat că nu a fost parcursă procedura administrativă și nu au judecat în fond cauza, respingând acțiunea ca prematură.

În consecință, se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și reluarea judecății în fața primei instanțe în vederea soluționării acțiunii introductive. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE : Admite recursul declarat de reclamanta S.L.M.M.I.împotriva deciziei civile nr.261 din 14 iunie 2002 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr.309 din 4 aprilie 2002 a Tribunalului București – Secția a III-a civilă și trimite cauza spre rejudecare, aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2003.