ÎCCJ, decizie (scj.ro #82617)

Restituirea imobilului trecut la stat. Procedura administrativă prevăzută de art. 24-25 din Legea nr.10/2001 Procedura administrativă prevăzută în Legea nr.10/2001 este îndeplinită dacă unitatea deținătoare a imobilului a răspuns la notificare în sensul că bunul nu este restituibil în natură, chiar dacă nu a făcut concret o oferă pentru altă modalitate de restituire prin echivalent. Secția civilă, decizia nr.1405 din 7 aprilie 2003 Reclamanta S.L.M.M.I. a chemat în judecată Consiliul Județean Ilfov, solicitând anularea deciziei nr.5865 din 10.10.2001, emisă în temeiul Legii nr.10/2001 și în consecință, să-i fie restituit în natură un imobil – teren și construcții, situat în comuna Balotești – satul Preotești, județul Ilfov în conformitate cu Legea nr.10/2001.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul Consiliul Județean Ilfov, în calitate de deținător al imobilului, a fost notificat cu nr.2233/2001 completată de notificarea nr.3476/2001, însă acesta a refuzat restituirea în natură a imobilului sub motivul că intră sub incidența art.16 din Legea nr. 10/2001, fiind sediul Centrului de Primire și Triere a Copilului Aflat în Dificultate al Județului Ilfov. Prin sentința civilă nr.309 din 4.04.2002, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca prematură contestația, în baza Legii nr.10/2001, reținându-se că petenta poate sesiza instanța de judecată numai după îndeplinirea în totalitate a procedurii administrative prevăzută de această lege.

Prin decizia civilă nr.261 din 14 iunie 2002, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, instanța confirmând sentința civilă atacată. În contra acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta susținând nelegalitatea hotărârii, în sensul că instanța a făcut și a dat o aplicare și, respectiv, o interpretare denaturată dispozițiilor cuprinse în art.23 și 24 din Legea nr.10/2001. Recursul este fondat. Învestită cu o contestație pentru anularea deciziei Consiliului Județean Ilfov nr.5865 din 10.10.2001 ca urmare a refuzului de restituire a imobilului în natură, formulată în baza dispozițiilor art.24 alin.7 din Legea nr.10/2001, prima instanță, fără a judeca în fond cauza, a respins ca prematură acțiunea.

În mod greșit instanța de fond a reținut că nu a fost parcursă procedura administrativă prevăzută de legea specială, din moment ce pârâtul-deținător și-a spus punctul de vedere, în sensul refuzului net de a restitui în natură imobilul și de a intenționa să facă o ofertă prin echivalent, refuzată implicit de reclamantă care a formulat acțiune în justiție. Momentul primirii unei oferte de plată prin echivalent și apoi, refuzul acestei oferte, constituie, în opinia instanței de apel, epuizarea procedurii administrative, când reclamanta poate fi îndrituită să formuleze contestația în fața organelor de justiție. Această interpretare nu corespunde intenției legiuitorului, care a adoptat Legea nr.10/2001 ca un act normativ reparatoriu pentru toți cei care și-au pierdut imobilele în mod abuziv, oferind o cale mai lesnicioasă și mai rapidă, fără însă a se limita accesul liber la justiție, consacrat de art.21 din Constituția României.

Refuzul ofertei se poate face oricând după emiterea refuzului de restituire în natură, fie și în mod tacit, ca în cazul în speță, când acesta rezultă din formularea directă în termenul de 30 de zile a unei contestații în fața organelor de justiție. Făcând o aplicare și interpretare denaturată a dispozițiilor art.23 și 24 din Legea nr.10/2001, instanța de apel a pronunțat o hotărâre vădit nelegală. Refuzul celor două instanțe de a judeca în fond acțiunea, neluând în considerare răspunsul negativ la cererea de restituire și care îndrituia pe reclamantă să formuleze contestație în conformitate cu art.24 alin.7 din Legea nr.10 /2001, apare cu atât mai mult, nelegal, cu cât persoana deținătoare și-a spus punctul de vedere, chiar dacă acesta nu poartă denumirea de dispoziție sau decizie.

Rezultă că este greșit punctul de vedere al instanțelor care au considerat că nu a fost parcursă procedura administrativă și nu au judecat în fond cauza, respingând acțiunea ca prematură. În consecință, s-a impus admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și reluarea judecății în fața primei instanțe în vederea soluționării acțiunii introductive.