Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
admis

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82666)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82666) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Restituirea în natură a imobilului trecut la stat. Notificare adresată instituției publice implicată în privatizare Sesizată cu contestație, instanța de judecată va obliga instituția publică implicată în privatizare să emită decizie motivată asupra cererii de restituire a imobilului aflat la deținătorul privatizat, conform art.27 alin.(2) și art.28 din Legea nr.10/2001 . Secția civilă, decizia nr.2693 din 20 iunie 2003 Reclamanții P.V., P.A. și N .H.V., au chemat în judecată Autoritatea pentru Privatizare și Administrația Participațiilor Statului solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată să răspundă notificării făcute de reclamanți în temeiul Legii nr.10/2001. Tribunalul București, prin sentința civilă nr.481/9.04.2002, a admis cererea și a obligat pârâta la emiterea unei decizii motivate asupra cererii de restituire în natură a unui imobilul situat în municipiul Cluj, conform Legii nr.10/2001.

Instanța a reținut că reclamanții au formulat notificare către deținătorul imobilelor, solicitând restituirea în natură, acesta, respectiv S.C. „F” SA răspunzând că sunt aplicabile dispozițiile art.27 din lege, notificarea urmând a fi adresată instituției publice implicate în privatizare. Reclamanții au adresat o nouă notificare instituției arătate în art.27 alin.2 din Legea 10/2001, respectiv pârâtul, fără a primi vreun răspuns, deși aceasta era obligată să răspundă notificării în termen de 60 zile de la data primirii cererii. Prin decizia civilă nr.349 din 30 septembrie 2002, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut de asemenea că, în cauză, valabilitatea titlului statului este contestată de către reclamanți, iar pe de altă parte, imobilul este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, situație în care notificarea se adresează instituției publice implicate în privatizare (art.27 alin.2) care are obligația de a răspunde notificării în termen de 60 zile (art.28 alin.1). Împotriva acestei decizii a declarat recurs Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului. Se susține că în mod greșit s-a reținut ca fiind aplicabile prevederile art.28 din Legea nr.10/2001 prin care pârâta era obligată să prăspundă în termen de 60 zile de la primirea notificării.

Acest termen este prevăzut în sarcina unității deținătoare a imobilului, potrivit art.23 alin.1 din Legea nr.10/2001, având în vedere că reclamanții au solicitat, prin notificarea trimisă APAPS restituirea în natură a imobilului. Recursul nu este fondat. Reclamanții au adresat notificare în temeiul Legii nr.10/2001 către S.C. „F” SA ca unitate deținătoare, aceasta răspunzând prin adresa nr.1175/6.06.2001, în sensul că este privatizată legal, în patrimoniul ei fiind evidențiat imobilul a cărei restituire în natură a fost solicitată, situație în care, conform prevederilor art.27 alin.1 din Legea nr.10/2001 notificarea trebuie adresată instituției publice implicate în privatizare.

În atare situație, cum reclamanții au adresat o nouă notificare către APAPS, aceasta, ca instituție publică implicată în privatizare, avea obligația să răspundă prin emiterea unei decizii motivate asupra cererii de restituire a imobilelor, aplicabile fiind deci dispozițiile art.28 din Legea nr.10/2001, celelalte chestiuni invocate ținând de modalitatea de rezolvare a cererii formulate de reclamanți. Așa fiind, cum hotărârea atacată este legală, recursul a fost respins.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-06-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2693/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București împotriva deciziei nr.349 din 30 septembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă. La apel
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82673)
Imobil naționalizat prin Legea nr.119/1948. Notificare adresată societății comerciale căreia i-a revenit imobilul prin privatizare, pentru restituirea imobilului în natură În speță, notificarea prin care se solicită restituirea imobilului,
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82441)
valent a unui anume imobil și să comunice această decizie (dispoziție) reclamantei, în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării ei. Apelul promovat împotriva acestei sentințe de pârâta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82577)
nu a răspuns notificării, reclamantul s-a adresat instanței judecătorești, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr.10/2001, chemând în judecată statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, și solicitând măsuri reparatorii în formele prevăzute
ÎCCJ 2012-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7222/2012
în cazul în care se solicită restituirea în condițiile alin. (1), în consecință, pentru imobile preluate de stat cu titlu valabil, notificarea se adresează (și se soluționează) de către instituția publică implicată în privatizare - Autorita
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă