ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7365/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

2582 din 13 iunie 2003 pe rolul Tribunalului București secția a IV-a civilă,

reclamanții L.O., L.I.G., L.D., L.C. și L.E. au formulat contestație împotriva

deciziei nr. 1630 din 7 mai 2003 emisă de B.N.R., solicitând anularea acestei

decizii și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei la restituirea în natură a

imobilului situat în București.

În motivarea contestației,

reclamanții au arătat că acest imobil compus din construcții și teren în

suprafață de 1894 mp a fost dobândit de către autorii lor, L.E. și L.N. în baza

contractului de vânzare-cumpărare nr. 6399 din 22 februarie 1936, transcris sub

nr. 17494 din 22 februarie 1936 și a contractului de vânzare-cumpărare nr.

20696 din 4 iunie 1938, transcris sub nr. 10369 din 4 iunie 1938.

Au mai arătat reclamanții că, în

temeiul Legii nr. 10/2001, au solicitat restituirea în natură a imobilului, dar

intimata a emis decizia menționată prin care i s-a comunicat că acest imobil nu

poate fi restituit în natură întrucât face obiectul de desfășurare al unor

activități de interes public și social cultural.

În drept, cererea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 16 și art. 24 din Legea nr. 10/2001.

La termenul din 22 septembrie 2003,

contestatorii și-au precizat contestația și au arătat că imobilul a fost

preluat în mod abuziv de stat prin Legea nr. 119/1948.

Precizându-și acțiunea, reclamanții

au arătat că imobilul în litigiu se află în administrarea intimatei din anul

1979 în baza dispoziției nr. 587 din 19 octombrie 1979 emisă de Consiliul

Culturii și Educației Socialiste, prin transfer din administrarea Editurii

Științifice și Enciclopedice și că, în prezent, are destinația de arhivă,

spațiu de depozitare și că nicidecum nu se desfășoară în acest spațiu

activități de interes public.

Cu privire la autorii lor,

reclamanții au arătat, în cuprinsul cererii precizatoare, că L.E. a decedat la

data de 4 mai 1972 și potrivit certificatului de moștenitor nr. 798/1972, au

rămas moștenitorii L.O., fiu, L.L., fiu (decedat la 18 ianuarie 2001), L.I.G.,

nepot de fiu și că au renunțat la succesiune L.N., soție, L.E., fiu, L.M.C.,

nepot de fiu.

Au mai precizat reclamanții că L.N.

a decedat la 23 mai 1977 și conform certificatului de moștenitor nr. 63/2002

(Birou Notar Public M.T.) au rămas moștenitori L.O., fiu, L.L., fiu, L.I.G.,

nepot de fiu predecedat, renunțând la moștenire L.M.C. (L.C.M.) nepot de fiu

predecedat și că la data de 18 ianuarie 2001 a decedat L.L., moștenitorii

acestuia fiind L.E., fiu și L.C., fiu.

Prin întâmpinarea formulată,

intimata a solicitat respingerea acțiunii, întrucât decizia de nerestituire a

imobilului în natură își are fundamentul juridic în dispozițiile art. 16 din

Legea nr. 10/2001, care se referă la inaplicarea modalității de restituire în

natură a imobilelor preluate de stat în vederea desfășurării activităților de

interes public, social-cultural sau obștesc.

A mai arătat pârâta că, întrucât

imobilul în litigiu se include în reglementarea menționată, intimata a înaintat

forului tutelar superior, Direcției Culturii și Cultelor lista imobilelor ce

urma să fie comunicată Guvernului prin stabilirea măsurilor reparatorii prin

echivalent.

Prin sentința civilă nr. 116 din 5

februarie 2004, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins

contestația, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că imobilul a fost preluat abuziv de către stat, dar

în baza H.G. nr. 45/2003, s-au menținut imobilele aflate în administrarea

Bibliotecii Naționale a României în inventarul bunurilor publice ce beneficiază

de regimul instituit prin Legea nr. 213/1998, anexa 3.

A mai reținut instanța de fond că

situarea imobilului este esențială pentru buna desfășurare a activității de

utilitate publică materializată în lectura liberă în domeniul beletristicii respectiv

pe domenii de activitate.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel contestatorii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

susținând în esență că instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 20 ale

Legii nr. 10/2001, a reținut în mod greșit care este situarea esențială a

imobilului. În susținerea motivelor de apel a fost invocat un raport de

expertiză efectuat în anul 2001, în dosarul nr. 18128/2000 al Judecătoriei

sectorului 2, dosar ce a avut ca obiect obligarea pârâtului Municipiul

București prin Primarul General să restituie imobilul situat în București,

compus din teren în suprafață de 994,40 mp și construcții.

Prin decizia civilă nr. 774/A din 30

iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de

muncă, a admis apelul declarat de contestatori.

A schimbat în tot sentința atacată,

în sensul că a admis contestația.

A anulat decizia nr. 1630 din 7 mai

2003 emisă de B.N.R.

A obligat intimata să restituie în

natură imobilul din str. Ț.

Pronunțându-se astfel, instanța de

apel a reținut că au fost dovedite atât caracterul abuziv al preluării, cât și

calitatea persoanelor îndreptățite, iar în ceea ce privește incidența art. 16

din Legea nr. 10/2001, invocată de pârâtă, instanța de apel a reținut că pârâta

nu a făcut dovada că imobilul este necesar pentru continuarea activității de

interes public, în mod eronat apreciind instanța de fond asupra acestuia

aspect, în timp ce reclamanții au dovedit, prin expertiza depusă și

necontestată, că imobilul în litigiu nu este necesar continuării activității

Bibliotecii Naționale a României , dimpotrivă, destinația unei părți a

acestuia, sediu Loto Pronosport, fiind incompatibilă cu domeniul de activitate

a pârâtei, cealaltă parte a imobilului servind nu ca depozit de carte, ci ca arhivă.

Împotriva deciziei civile nr. 774 A

din 30 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii

de muncă, a formulat recurs pârâta B.N.R., invocând motivele prevăzute de art.

304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și susținând, în esență, că în mod nelegal

instanța de apel a reținut neincidența în speță a dispozițiilor art. 16 din

Legea nr. 213/1998, precum și ale H.G. nr. 45/2003.

În cuprinsul motivelor de recurs,

pârâta a mai arătat că instanța de apel a ignorat înscrisurile depuse de aceasta

odată cu întâmpinarea, din care rezultă că în imobilul revendicat nu se află

arhive și nici depozit loto-pronosport, ci depozite de carte de importanță

națională din care se aduc la sălile de lectură, în permanență, volume

solicitate de către publicul cititor. De asemenea, mai susține recurenta,

instanța de apel, respingând proba cu înscrisuri, precum și efectuarea unui nou

raport de expertiză, a soluționat cauza „pe baza probelor depuse de apelanți în

exclusivitate”, ignorând faptul că raportul de expertiză depus de reclamanți nu

a fost adus la cunoștința Bibliotecii Naționale a României și nu a existat

posibilitatea contestării acestuia, fiind efectuat în cadrul procedurilor

administrative instituite de Legea nr. 10/2001 de către Primăria municipiului

București, fapt care, susține recurenta, a fost adus la cunoștința instanței,

prin întâmpinarea formulată.

Recursul este fondat în sensul

considerentelor care succed.

Prin acțiunea introductivă,

reclamanții au contestat decizia nr. 1630 din 7 mai 2003 emisă de B.N.R.,

solicitând obligarea pârâtei la restituirea în natură a „imobilului situat în

București, sector 2”.

Este de observat că cele două

contracte de vânzare-cumpărare, depuse de reclamanți în susținerea cererii

precizatoare și completatoare a acțiunii introductive se referă la imobilul

teren și construcție situat în București” (contractul de vânzare-cumpărare nr.

6399 din 22 februarie 1936) și la „imobilul teren, în suprafață de circa 900

mp., împreună cu construcțiile ce se află pe dânsul, situat în str. Ț”

(contractul de vânzare-cumpărare nr. 20696 din 4 iunie 1938).

Prin întâmpinarea formulată de

pârâta B.N.R. cu ocazia judecării în fond a cauzei, se arată că, potrivit

dispozițiilor H.G. nr. 45/2003, se mențin în inventarul bunurilor publice ce beneficiază

de regimul special instituit prin Legea nr. 213/1998, imobilele aflate în

administrarea Bibliotecii Naționale a României, în anexa nr. 3 a H.G. nr.

45/2003, fiind menționat „imobilul situat în București, sector 2, str. Ț.”.

În anexa nr. 3 a H.G. nr. 45/2003,

imobilul este identificat ca fiind „o clădire cu trei corpuri, construită la

începutul secolului XX; corp D 1 alcătuit numai din parter, cu zidărie de

cărămidă și acoperiș de tablă zincată, corp D 2, de formă dreptunghiulară

alcătuit S + P + E; corp D 3 alcătuit din parter, zidărie de cărămidă,

învelitoare din tablă” (fila 71 dosar fond).

Raportul de expertiză tehnică

judiciară, întocmit în dosarul nr. 18128/2000 al Judecătoriei sectorului 2

București și depus de reclamanți în susținerea motivelor de apel se referă la

,,imobilul situat în str. Ț., București”, menționează că acesta este compus din

„teren în suprafață de 994,40 mp și construcții”, iar cu privire la compunerea

imobilului, relevă că acesta este alcătuit din 3 corpuri, respectiv „corp A +

corp B” și „corp C”, precizându-se și destinația acestora.

Este de remarcat că din toate aceste

înscrisuri transpar neconcordanțe, cu privire la identificarea și compunerea

imobilului în litigiu, chestiuni ce trebuiau lămurite de către instanțe pentru

o rezolvare corectă a pricinii, în sensul prevenirii, conform art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., a oricărei greșeli în aflarea adevărului de către judecător.

Nici instanța de apel, în virtutea

rolului de instanță de control judiciar nu s-a preocupat să elucideze

discrepanțele menționate, referitoare la identificarea fără dubiu a imobilului,

apreciind, în mod greșit, ca „neutilă” efectuarea unei expertize, probă ce

fusese solicitată de către reclamanți.

În acest sens, se constată totodată

și încălcarea dreptului la apărare în ceea ce o privește pe pârâtă, raportul de

expertiză luat în considerare de instanța de apel, nefiind comunicat și

acesteia pentru a-și exprima punctul de vedere.

Față de toate aceste considerente,

constatându-se că nu a fost realizată identificarea fără dubiu a imobilului,

împrejurare de fapt esențială pentru rezolvarea corectă a pricinii, ca să se

poată hotărî asupra fondului acesteia conform art. 314 C. proc. civ., recursul

urmează a fi admis și decizia instanței de apel casată, cauza urmând a fi

trimisă aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului declarat de reclamanți,

ocazie cu care probatoriul va fi completat în sensul celor mai înainte arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta B.N.R.

împotriva deciziei nr. 774/A din 30 iunie 2004 a Curții de Apel București,

secția a VII-a civilă și litigii de muncă, pe care o casează și trimite cauza

la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2005.