ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4495/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 25 februarie 2002, reclamanta SC I.C.S.H. SA Hunedoara a chemat în judecată

pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor

Publice Hunedoara, solicitând anularea în parte a procesului-verbal de control

nr. 4309, încheiat de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice și

Controlului Financiar de Stat Hunedoara la data de 12 septembrie 2001 și a

deciziei nr. 109/2002, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, cu consecința

exonerării de la plata obligațiilor fiscale stabilite prin actele de control a

căror anulare se cere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, în mod greșit, organele de control au stabilit în sarcina sa

obligația de plată a T.V.A., a majorărilor de întârziere aferente fondului

special de solidaritate pentru persoanele cu handicap, cât și a fondului

special de susținere a învățământului de stat, precum și faptul că prin decizia

atacată, nu s-a elucidat situația repatrierii valutei, cu toate că întreaga

valută ce se cuvenea reclamantei, s-a reîntors în România, potrivit

prevederilor legale.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 212 din 11

decembrie 2002, a admis acțiunea reclamantei și, pe cale de consecință, a

anulat în parte decizia nr. 109 din 30 ianuarie 2002 emisă de Ministerul

Finanțelor Publice, cât și procesul-verbal de control nr. 4309 din 12

septembrie 2001 încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara,

cu privire la suma de 1.103.061.143 lei T.V.A.; 1.605.570.024 lei majorări de

întârziere aferente; suma de 483.686.135 lei reprezentând majorări de

întârziere aferente fondului special de solidaritate pentru persoanele cu

handicap și suma de 202.619.505 lei reprezentând majorări de întârziere

aferente fondului special de susținere a învățământului de stat, cum și,

concluziile privind repatrierea valutei, exonerând pe reclamantă de plata

obligațiilor fiscale mai sus arătate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 17/2000, prestările de

servicii sunt impozabile în România, când locul prestării se consideră a fi

România, în conformitate cu criteriile de teritorialitate stabilite prin

normele de aplicare ale ordonanței de urgență.

În cauză, așa cum rezultă din actele

dosarului, relația comercială dintre societatea reclamantă în calitate de

furnizor și firma germană în calitate de beneficiară, a fost intermediată de o

altă firmă germană care a avut calitatea de mediator între primele două firme.

Produsele care au făcut obiectul

contractului, au fost executate de către societatea reclamantă pe baza

desenelor de execuție și a nomenclatoarelor puse la dispoziția furnizorului de

către firma germană, prin intermediul mediatorului L.

SC I.C.S.H. SA Hunedoara nu a făcut

nici o plată către firma L. din Germania, întrucât aceasta din urmă nu a

prestat vreun serviciu în favoarea furnizorului I.C.S.H. Hunedoara. Faptul că L

a încasat c/val serviciilor prestate de la H Germania este de natură a

demonstra că aceasta a acționat exclusiv în interesul lui H care se află în

poziția de beneficiar al produselor I.C.S.H. Hunedoara.

În atare situație, reclamanta nu

datorează T.V.A. stabilit de către organele de control și nici majorările de

întârziere aferente acestora.

Cu privire la majorările de

întârziere calculate la fondurile speciale pentru persoanele cu handicap și

pentru învățământ, instanța de fond a reținut că acestea nu sunt datorate,

întrucât reclamanta, aflându-se în procedură de reorganizare, potrivit art. 37

din Legea nr. 64/1995, republicată, nivelul creanțelor rămân stabilite la

valoarea lor din momentul deschiderii procedurii, fără a li se mai putea adăuga

o altă sumă.

Referitor la constatările organelor

de control vizând repatrierea valutei, instanța de fond a constatat că prin

procesul-verbal nr. 5000/2002 Cap. II, organul de control din Direcția

Controlului Financiar a județului Hunedoara a concluzionat că, în urma

verificărilor dispuse prin decizia nr. 109/2001 a Ministerului Finanțelor

Publice, reclamanta nu înregistrează întârzieri în repatrierea valutei aferentă

operațiunilor de export.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, în nume

propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele da casare prevăzute de art. 304

pct. 3, 7 și 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate în

scris și susținute oral, recurenții au criticat hotărârea pe considerentul că

instanța de fond, dând o interpretare greșită a textului legal aplicabil

speței, respectiv prevederile O.U.G. nr. 13/2002, a anulat pct. 2 din decizia

contestată, fără a ține seama de faptul că acest punct din contestația

reclamantei a fost respins ca nemotivat, situație în care instanța de fond urma

să respingă acest capăt de cerere ca inadmisibil.

Recurenții au mai susținut că

hotărârea atacată nu este motivată în fapt și în drept, bazându-se numai pe

concluziile raportului de expertiză care și acestea nu cuprind o argumentare juridică

în ceea ce privește exonerarea reclamantei de la plata T.V.A. - ului și a

majorărilor aferente.

Hotărârea atacată a fost dată și cu

încălcarea competenței altei instanțe, în sensul că instanța de fond nu avea

competența să anuleze actul de control în ceea ce privește concluziile vizând

repatrierea valutei, competența materială revenindu-i instanței judecătorești

,potrivit dispozițiilor Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea

contravențiilor.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă că în contractul comercial încheiat cu firma germană A.G. GmbH – H. –

societatea reclamantă, SC I.C.S.H. SA Hunedoara, are calitatea de furnizor, iar

firma L. din Germania, de mediator, care a acționat în interesul și pentru

firma beneficiară H., care a găsit în reclamantă executantul produselor

solicitate de H. Germania.

Mediatorul L., persoană juridică

străină cu sediul în Germania, a prestat servicii firmei H., iar contravaloarea

acestor prestații i-au fost achitate direct de către acesta din urmă,

reclamanta neefectuând nici o plată către firma mediatoare, întrucât acesta nu

a prestat vreun serviciu în favoarea reclamantei furnizoare I.C.S.H. Hunedoara.

Firma L. a plătit statului german

atât impozitul pe profit, cât și T.V.A. pentru sumele încasate pe baza

contractului cu firma H.

În atare situație, reclamanta nu

datorează T.V.A. și nici majorări de întârziere aferente cum, în mod corect, a

reținut instanța de fond.

Cu privire la sumele datorate la

fondul de solidaritate pentru persoanele cu handicap și fondul special de

susținere a învățământului de stat, soluția instanței de fond este legală și

temeinică.

Potrivit art. 37 din Legea nr.

64/1995, „nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor

negarantate sau părților negarantate din creanțelor garantate de la data

deschiderii procedurii reorganizării judiciare”.

În contextul acestor prevederi

legale, majorările și penalitățile de întârziere sunt asimilate dobânzilor sau

cheltuielilor, având aceeași natură și finalitate.

Prin urmare, dispozițiile legale

impun ca nivelul creanțelor unui debitor aflat în procedura de faliment și

reorganizare judiciară să rămână stabilită la valoarea lor din momentul

deschiderii procedurii, fără a li se mai putea adăuga alte sume, în afara

cazului în care, prin programul de plată al creanțelor cuprins în planul de

reorganizare, se derogă de la prevederile legale.

Cum organul de control a fost de

acord cu planul de reorganizare, iar în programul de plată al creanțelor au

fost cuprinse sumele datorate cu titlu de fond special de solidaritate pentru

persoanele cu handicap și fond special de susținere a învățământului de stat,

în mod greșit și cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile speței, organele

de control au adăugat la aceste sume majorări de întârziere, consemnate în

actele a căror anulare a fost dispusă temeinic și legal, de către instanța de

fond.

Soluția pronunțată de instanța de

fond este legală și temeinică și cu privire la anularea constatărilor

referitoare la repatrierea valutei, întrucât afirmația recurenților că organul

administrativ jurisdicțional nu s-a pronunțat cu privire la contestația

referitoare la acest aspect nu este reală, atâta timp cât prin procesul-verbal

nr. 5000/372 din 5 martie 2002, Direcția Generală a Finanțelor Publice a

constatat eroarea din procesul-verbal din 14 septembrie 2001 și a apreciat că

reclamanta nu a încălcat dispozițiile legale privind repatrierea valutei.

Susținerea recurenților că instanța

de fond a încălcat prevederile legale privind competența materială nu poate fi

primită, întrucât singura competentă să soluționeze contestația împotriva

constatărilor organelor de control vizând repatrierea valutei, era instanța de

contencios administrativ.

În raport de cele ce preced,

recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins, sentința instanței de

fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, în nume propriu și al

Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 212 din 14

decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 decembrie 2003.