ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2444/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. Neamț împotriva deciziei nr.25 din 9.04.2001 a Curții de Apel Bacău – Secția civilă. La apelul nominal s-a prezentat recurentul-pârât, reprezentat de consilier juridic V.C.S., lipsind intimatul reclamant A.A.E.și intimatul-pârât Municipiul Piatra Neamț, prin Primar. Procedura completă. Consilier juridic V.C.S. solicită admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare. C U R T E A , Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Neamț la 1.09.2000 A.E.A.a chemat în judecată Primăria Municipiului Piatra Neamț și Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de D.G.F.P.C.F.S.

Neamț, solicitând obligarea acestora la plata despăgubirilor reprezentând echivalentul bunurilor imobile ce i-au fost preluate de Stat în temeiul Decretului nr.92/1950. Prin sentința civilă nr.1 din 4.01.2001 a Tribunalului Neamț a fost respinsă acțiunea față de Ministerul Finanțelor, ca nefondată. Totodată a fost reținută lipsa capacității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Piatra Neamț, admițându-se astfel excepția invocată de aceasta. Pentru a hotărî astfel, în sensul respingerii acțiunii tribunalul a reținut că în condițiile în care reclamantul a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art.480,481 C.civ.și art. 20 și 135 din Constituție, în prezent singurul act care reglementează posibilitatea și modalitatea de acordare a despăgubirilor prin echivalent este Legea nr.112/1995 și cum reclamantul nu a înțeles să se prevaleze de dispozițiile acestui act normativ, formulând acțiunea pe calea dreptului comun, s-a conchis în sensul respingerii acțiunii.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri, a fost admis prin decizia nr.25 din 9.04.2001 a Curții de Apel Bacău, prin care a fost desființată sentința, de trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal. S-a avut în vedere că indiferent de soluția pronunțată față de cei doi pârâți, considerentele în legătură cu lipsa cadrului legal care să reglementeze procedura și modalitățile de acordare a despăgubirilor solicitate, semnifică soluționarea cauzei fără a se intra în cercetarea fondului. În realitate, cadrul legal de soluționare a cererii îl constituie dispozițiile art.6 alin.2 din Legea 213/1998, precum și art.1 pct.5 din H.G. nr.11/1997, dată în aplicarea Legii nr.112/1995.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, solicitând casarea și menținerea soluției instanței de fond, pentru următoarele considerente: - acțiunea este nefondată, pentru că pretențiile reclamantului, în sensul că la data preluării imobilului de către stat, mai existau pe teren și alte anexe, ce au fost demolate și pentru care nu a primit despăgubiri, nu au fost dovedite cu probe. Se susține că i s-a restituit celui în cauză terenul în suprafață de 750 mp, precum și casa și anexele gospodărești, astfel că pretențiile formulate sunt lipsite de obiect. - este greșită reținerea instanței de apel, în sensul nesoluționării cauzei pe fond, în raport de definiția dată de Dicționarul de termeni juridici uzuali cercetării, ceea ce presupune administrarea și verificarea tuturor probelor, în așa fel încât să se ajungă la soluționarea legală și temeinică a cauzei.

Recursul nu este întemeiat. Numai din examinarea primului motiv de recurs, ce vizează susțineri în legătură cu preluarea abuzivă a unor imobile și despăgubirea în parte a celui în cauză, rezultă că aceste aspecte nu au fost examinate de instanța de fond, care a respins acțiunea exclusiv pentru lipsa cadrului legal al pretențiilor formulate. Așa fiind, rezultă că decizia atacată, ce are în vedere reluarea judecății, pentru soluționarea pe fond a pricinii este în afara criticii. Și considerentul întemeiat pe o anumită definiție a „cercetării” nu este de primit, pentru că așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, instanța de fond nu a efectuat o cercetare judecătorească în finalul căreia să se pronunțe pe fondul cauzei, în sensul art.255 C.proc.civ., acțiunea fiind respinsă numai pentru lipsa temeiului legal al pretențiilor formulate, ce încalcă cu evidență prevederile art.3 din C.civ.

În întâmpinarea depusă în recurs, reclamantul stăruie în admiterea pretențiilor sale, declarând că înțelege să se prevaleze și de prevederile Legiinr.10/2001, întrată între timp în vigoare. În raport de această solicitare și de cele ce preced, rezultă că reluarea judecății la nivelul primei instanțe se impune astfel fiind legală și temeinică decizia recurată. De aceea, în temeiul prevederilor art.312 rap.la art. 304 pct.2 C.proc.civ., recursul de față urmează a fi respins ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE : Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.25 din 9 aprilie 2001 a Curții de Apel Bacău –Secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2003.