ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2444/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice – D.G.F.P. Neamț împotriva deciziei nr.25 din 9.04.2001 a

Curții de Apel Bacău – Secția civilă.

La

apelul nominal s-a prezentat recurentul-pârât, reprezentat de consilier juridic

V.C.S., lipsind intimatul reclamant A.A.E.și intimatul-pârât Municipiul Piatra

Neamț, prin Primar.

Procedura

completă.

Consilier

juridic V.C.S. solicită admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare.

C

U R T E A ,

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Tribunalul Neamț la 1.09.2000 A.E.A.a chemat în

judecată Primăria Municipiului Piatra Neamț și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor reprezentat de D.G.F.P.C.F.S. Neamț, solicitând obligarea acestora

la plata despăgubirilor reprezentând echivalentul bunurilor imobile ce i-au

fost preluate de Stat în temeiul Decretului nr.92/1950.

Prin

sentința civilă nr.1 din 4.01.2001 a Tribunalului Neamț a fost respinsă

acțiunea față de Ministerul Finanțelor, ca nefondată. Totodată a fost reținută

lipsa capacității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Piatra Neamț,

admițându-se astfel excepția invocată de aceasta.

Pentru

a hotărî astfel, în sensul respingerii acțiunii tribunalul a reținut că în

condițiile în care reclamantul a înțeles să se  prevaleze de dispozițiile

art.480,481 C.civ.și art. 20 și 135 din Constituție, în prezent singurul act

care reglementează posibilitatea și modalitatea de acordare a despăgubirilor

prin echivalent este Legea nr.112/1995 și cum reclamantul nu a înțeles să se

prevaleze de dispozițiile acestui act normativ, formulând  acțiunea pe calea

dreptului comun, s-a conchis în sensul respingerii acțiunii.

Apelul

declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri, a fost admis prin decizia

nr.25 din 9.04.2001 a Curții de Apel Bacău, prin care a fost desființată

sentința, de trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.

S-a

avut în vedere că indiferent de soluția pronunțată față de cei doi pârâți,

considerentele în legătură cu lipsa cadrului legal care să reglementeze

procedura și modalitățile de acordare a despăgubirilor solicitate, semnifică

soluționarea cauzei fără a se intra în cercetarea fondului. În realitate,

cadrul legal de soluționare a cererii îl constituie dispozițiile art.6 alin.2

din Legea 213/1998, precum și art.1 pct.5 din H.G. nr.11/1997, dată în

aplicarea Legii nr.112/1995.

Împotriva

acestei decizii, a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția

Generală a  Finanțelor Publice Neamț, solicitând casarea și menținerea soluției

instanței de fond, pentru următoarele considerente:

-

acțiunea este nefondată, pentru că pretențiile reclamantului, în sensul că la

data preluării imobilului de către stat, mai existau pe teren și alte anexe, ce

au fost demolate și pentru care nu a primit despăgubiri, nu au fost dovedite cu

probe.

Se

susține că i s-a restituit celui în cauză terenul în suprafață de 750 mp,

precum și casa și anexele gospodărești, astfel că pretențiile formulate sunt

lipsite de obiect.

-

este greșită reținerea instanței de apel, în sensul nesoluționării cauzei pe

fond, în raport de  definiția dată de Dicționarul de termeni juridici uzuali

cercetării, ceea ce presupune administrarea și verificarea tuturor probelor, în

așa fel  încât să se ajungă la soluționarea legală și temeinică a cauzei.

Recursul

nu este întemeiat.

Numai

din examinarea primului motiv de recurs, ce vizează susțineri în legătură cu

preluarea abuzivă a unor imobile și despăgubirea în parte a celui în cauză,

rezultă că aceste aspecte nu au fost examinate de instanța de fond, care a

respins acțiunea exclusiv pentru lipsa cadrului legal al pretențiilor

formulate.

Așa

fiind, rezultă că decizia atacată, ce are în vedere reluarea judecății, pentru

soluționarea pe fond a pricinii este în afara criticii.

Și

considerentul întemeiat pe  o anumită definiție a „cercetării” nu este de

primit, pentru că așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor

dosarului, instanța de fond nu a efectuat o cercetare judecătorească în finalul

căreia să se pronunțe pe fondul cauzei, în sensul art.255 C.proc.civ., acțiunea

fiind respinsă numai pentru lipsa temeiului legal al pretențiilor formulate, ce

încalcă cu evidență prevederile art.3 din C.civ.

În

întâmpinarea depusă în recurs, reclamantul stăruie în admiterea pretențiilor

sale, declarând că înțelege să se prevaleze și de prevederile Legiinr.10/2001,

întrată între timp în vigoare.

În

raport de această solicitare și de cele ce preced, rezultă că reluarea

judecății la nivelul primei instanțe se impune astfel fiind legală și temeinică

decizia recurată.

De

aceea, în temeiul prevederilor art.312 rap.la art. 304 pct.2 C.proc.civ.,

recursul de față urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.25 din 9 aprilie 2001 a Curții de Apel

Bacău –Secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 iunie 2003.