ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2312/2003

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta, SC S.P.F. SA Piatra

Neamț, a chemat-o în judecată pe pârâta, R.N.P. – Direcția Silvică Miercurea

Ciuc, pentru a fi obligată la restituirea sumei de 64.420.046 lei, reprezentând

cauțiune, depusă pentru garantarea acoperirii eventualelor prejudicii, ce se

pot produce cu ocazia exploatării masei lemnoase achiziționate, conform

contractului de vânzare-cumpărare nr. 600 din 27 noiembrie 1997.

Prin sentința civilă nr. 763 din 14

decembrie 1999, Tribunalul Harghita – Miercurea Ciuc a admis în parte acțiunea

reclamantei și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească acesteia:

Suma de 38.415.262 lei, reprezentând

cauțiunea ce se restituie după terminarea exploatării masei lemnoase.

Cheltuieli de judecată în sumă de

2.519.915 lei.

A constatat că s-a stins prin

compensare obligația reclamantei de a-i plăti pârâtei penalități de întârziere,

calculate pe baza clauzelor contractului nr. 289/1996, în sumă de 26.004.784

lei, cu obligația pârâtei de a-i restitui reclamantei cauțiunea încasată în

temeiul aceluiași contract.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că nu s-au produs pagube fondului forestier în timpul

exploatării și, deci, este întemeiat capătul cererii privind restituirea

cauțiunii, dar, întrucât, reclamanta a recunoscut că, pentru întârziere în

plata prețului, datorează penalități, în sumă de 26.004.784 lei, care se

compensează cu o parte din pretențiile în litigiu, cererea este întemeiată în

parte, respectiv, pentru suma de 38.415.262 lei.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a

declarat apel, care a fost admis de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială

și de contencios administrativ, prin decizia nr. 538/A din 14 septembrie 2000,

hotărârea primei instanțe fiind schimbată în tot, în sensul respingerii ca

prematură a cererii reclamantei, de restituire a cauțiunii achitate în vederea

încheierii contractului de furnizare nr. 600/1997.

În motivarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut că acțiunea este prematură, întrucât procesele-verbale

de reprimire a parchetului se referă numai la parcelele nr. 412 și 413, or,

contractul privea și parcela nr. 453, pentru care nu s-a făcut dovada că s-a

restituit pârâtei, pentru a fi întemeiată cererea de restituire a cauțiunii.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs reclamanta și, prin decizia nr. 5589 din 3 octombrie 2002,

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, l-a admis și a modificat decizia

atacată, în sensul că a respins apelul declarat de pârâta, Direcția Silvică

Miercurea Ciuc, împotriva sentinței nr. 763 din 14 decembrie 1999 a Tribunalului

Harghita.

În motivarea acestei decizii,

instanța a apreciat că greșit s-a respins ca fiind prematură cererea de

restituire a cauțiunii, atâta timp cât nu s-au produs pagube fondului forestier,

iar, în recurs, reclamanta-recurentă a depus și procesul-verbal din 20 august

1999, privind restituirea parcelei nr. 453, cu mențiunea că este curățat de

resturi în exploatare.

Împotriva deciziei nr. 5589 din 3

octombrie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială,

pârâta, Direcția Silvică Harghita din cadrul R.N.P., a formulat cerere de

revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și

susținând, în esență, că se impune schimbarea în tot a acesteia și respingerea

recursului reclamantei, cu obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată.

Revizuienta arată astfel, că

instanța s-a pronunțat greșit „asupra unor lucruri care nu s-au cerut”, în

sensul dispozițiilor mai sus menționate, deoarece obiectul acțiunii l-a

constituit restituirea sumei de 64.420.046 lei, sumă constituită drept cauțiune

de reclamantă, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 600/1997 și

menținând hotărârea instanței de fond, rezultă că instanța de recurs s-a

pronunțat și asupra celorlalte patru contracte, încheiate între părțile

litigante, care nu au făcut obiectul acțiunii, încălcându-se, deci, principiul

disponibilității.

Cererea de revizuire nu este

fondată.

Din examinarea actelor dosarului, se

constată următoarele:

Cererea reclamantei, de restituire a

cauțiunii în sumă de 38.415.262 lei, s-a reținut corect a fi întemeiată de

către instanțele care s-au pronunțat astfel, deoarece, într-adevăr, din probele

administrate rezultă că, la finele activității de exploatare forestieră, nu

s-au înregistrat prejudicii, iar pentru diferența, până la cuantumul sumei

totale, solicitate prin acțiune, a operat compensarea, aceasta fiind

recunoscută de către pârâtă.

Se mai constată că pretențiile

reclamantei s-au întemeiat pe clauzele contractului de vânzare-cumpărare nr. 600/1997,

în legătură cu care, în conformitate cu Ordinul Ministerului Mediului nr. 572/1991,

s-a constituit cauțiunea în discuție, destinată acoperirii eventualelor

prejudicii produse printr-o exploatare defectuoasă, ceea ce, în cauză, nu s-a

întâmplat.

În consecință, susținerea

revizuientei că, prin obligarea pârâtei la restituirea cauțiunii, reținută

nejustificat, instanța s-ar fi pronunțat și asupra celorlalte contracte

încheiate între părți, nu se confirmă și, drept urmare, nefiind îndeplinite

cerințele art. 322 pct. 2 C. proc. civ., în sensul că instanța nu s-a pronunțat

asupra ceea ce nu s-a cerut, urmează a fi respinsă, ca nefondată, cererea de

revizuire formulată în cauză de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 5589 din 3 octombrie

2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul. nr. 403/2001,

formulată de revizuienta, Direcția Silvică Harghita, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 15 aprilie 2003.