Decizia nr. 2312/2003 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — revizuire împotriva sentinței nr. 763/1999 a Tribunalului Harghita

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, SC S.P.F. SA Piatra Neamț, a chemat-o în judecată pe pârâta, R.N.P. – Direcția Silvică Miercurea Ciuc, pentru a fi obligată la restituirea sumei de 64.420.046 lei, reprezentând cauțiune, depusă pentru garantarea acoperirii eventualelor prejudicii, ce se pot produce cu ocazia exploatării masei lemnoase achiziționate, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 600 din 27 noiembrie 1997. Prin sentința civilă nr. 763 din 14 decembrie 1999, Tribunalul Harghita – Miercurea Ciuc a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească acesteia: Suma de 38.415.262 lei, reprezentând cauțiunea ce se restituie după terminarea exploatării masei lemnoase.

Cheltuieli de judecată în sumă de 2.519.915 lei. A constatat că s-a stins prin compensare obligația reclamantei de a-i plăti pârâtei penalități de întârziere, calculate pe baza clauzelor contractului nr. 289/1996, în sumă de 26.004.784 lei, cu obligația pârâtei de a-i restitui reclamantei cauțiunea încasată în temeiul aceluiași contract. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că nu s-au produs pagube fondului forestier în timpul exploatării și, deci, este întemeiat capătul cererii privind restituirea cauțiunii, dar, întrucât, reclamanta a recunoscut că, pentru întârziere în plata prețului, datorează penalități, în sumă de 26.004.784 lei, care se compensează cu o parte din pretențiile în litigiu, cererea este întemeiată în parte, respectiv, pentru suma de 38.415.262 lei.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, care a fost admis de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 538/A din 14 septembrie 2000, hotărârea primei instanțe fiind schimbată în tot, în sensul respingerii ca prematură a cererii reclamantei, de restituire a cauțiunii achitate în vederea încheierii contractului de furnizare nr. 600/1997. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că acțiunea este prematură, întrucât procesele-verbale de reprimire a parchetului se referă numai la parcelele nr. 412 și 413, or, contractul privea și parcela nr. 453, pentru care nu s-a făcut dovada că s-a restituit pârâtei, pentru a fi întemeiată cererea de restituire a cauțiunii.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta și, prin decizia nr. 5589 din 3 octombrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, l-a admis și a modificat decizia atacată, în sensul că a respins apelul declarat de pârâta, Direcția Silvică Miercurea Ciuc, împotriva sentinței nr. 763 din 14 decembrie 1999 a Tribunalului Harghita. În motivarea acestei decizii, instanța a apreciat că greșit s-a respins ca fiind prematură cererea de restituire a cauțiunii, atâta timp cât nu s-au produs pagube fondului forestier, iar, în recurs, reclamanta-recurentă a depus și procesul-verbal din 20 august 1999, privind restituirea parcelei nr. 453, cu mențiunea că este curățat de resturi în exploatare.

Împotriva deciziei nr. 5589 din 3 octombrie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, pârâta, Direcția Silvică Harghita din cadrul R.N.P., a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și susținând, în esență, că se impune schimbarea în tot a acesteia și respingerea recursului reclamantei, cu obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată.

Revizuienta arată astfel, că instanța s-a pronunțat greșit „asupra unor lucruri care nu s-au cerut”, în sensul dispozițiilor mai sus menționate, deoarece obiectul acțiunii l-a constituit restituirea sumei de 64.420.046 lei, sumă constituită drept cauțiune de reclamantă, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 600/1997 și menținând hotărârea instanței de fond, rezultă că instanța de recurs s-a pronunțat și asupra celorlalte patru contracte, încheiate între părțile litigante, care nu au făcut obiectul acțiunii, încălcându-se, deci, principiul disponibilității. Cererea de revizuire nu este fondată.

Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele: Cererea reclamantei, de restituire a cauțiunii în sumă de 38.415.262 lei, s-a reținut corect a fi întemeiată de către instanțele care s-au pronunțat astfel, deoarece, într-adevăr, din probele administrate rezultă că, la finele activității de exploatare forestieră, nu s-au înregistrat prejudicii, iar pentru diferența, până la cuantumul sumei totale, solicitate prin acțiune, a operat compensarea, aceasta fiind recunoscută de către pârâtă. Se mai constată că pretențiile reclamantei s-au întemeiat pe clauzele contractului de vânzare-cumpărare nr. 600/1997, în legătură cu care, în conformitate cu Ordinul Ministerului Mediului nr. 572/1991, s-a constituit cauțiunea în discuție, destinată acoperirii eventualelor prejudicii produse printr-o exploatare defectuoasă, ceea ce, în cauză, nu s-a întâmplat.

În consecință, susținerea revizuientei că, prin obligarea pârâtei la restituirea cauțiunii, reținută nejustificat, instanța s-ar fi pronunțat și asupra celorlalte contracte încheiate între părți, nu se confirmă și, drept urmare, nefiind îndeplinite cerințele art. 322 pct. 2 C. proc. civ., în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra ceea ce nu s-a cerut, urmează a fi respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată în cauză de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 5589 din 3 octombrie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul. nr. 403/2001, formulată de revizuienta, Direcția Silvică Harghita, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2003.