ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1228/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală Județeană pentru Protecția Drepturilor Copilului Maramureș împotriva deciziei nr.476 din 1 octombrie 2002 a Curții de Conturi – Secția Jurisdicțională. La apelul nominal s-a prezentat intimata Curtea de Conturi a României reprezentată de consilierul juridic N.D., lipsind recurenta Direcția Generală Județeană pentru Protecția Drepturilor Copilului Maramureș și intimata Z.M. Procedura completă. S-a referit că recursul nu a fost timbrat, recurenta fiind citată cu mențiunea timbrării acestuia. Reprezentanta Curții de Conturi a solicitat anularea recursului, ca netimbrat.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Colegiul Jurisdicțional Maramureș sub nr.37 din 26 octombrie 1999, contestatoarea Z.M.a solicitat anularea deciziei de imputare nr.37 din 20 septembrie 1999 emisă de Centrul de Plasament pentru Copiii Preșcolari Baia Mare prin care i s-a imputat suma de 95.502.208 lei reprezentând contravaloarea unor „obiecte de inventar, mijloace fixe, echipamente, materiale” constatate lipsă în urma inventarierii patrimoniului unității din anul 1999. In motivarea contestației, contestatoarea a susținut, în esență, nelegalitatea și netemeinicia deciziei de imputare, arătând pe de o parte că prejudiciul nu este real întrucât unele bunuri (covoare, mobilier), fiind achiziționate cu 20-25 ani în urmă, s-au degradat prin folosire, iar pe de altă parte a susținut că pentru eventuale bunuri lipsă, răspunderea revine tuturor angajaților și în primul rând conducerii unității care se face vinovată de nefinalizarea acțiunii de inventariere din anii 1997 și 1998 precum și de neluarea măsurilor pentru a stopa sustragerile de bunuri din unitate deși a fost înștiințată în acest sens.

Prin sentința nr.32 din 11 iunie 2002, Colegiul Jurisdicțional Maramureș a admis contestația formulată de către contestatoarea Z.M. și a anulat în totalitate decizia de imputare nr.37 din 20 septembrie 1999 emisă de Centrul de Plasament pentru Copiii Preșcolari Baia Mare din cadrul Direcției Județene pentru Protecția Drepturilor Copilului Baia Mare prin care i s-a imputat contestatoarei suma de 95.502.208 lei. A obligat Direcția Județeană pentru Protecția Drepturilor Copilului Baia Mare pentru Centrul de Plasament pentru Copiii Preșcolari să plătească contestatoarei Z.M. suma de 4.000.000 lei cheltuieli de judecată – onorar de expertiză.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere constatările expertului contabil precum și concluziile acestuia potrivit cărora prejudiciul nu este real și nici nu se poate dovedi întinderea prejudiciului care să poată fi reținut în sarcina contestatoarei și a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii materiale a contestatoarei. Impotriva sentinței sus-menționate a formulat recurs jurisdicțional Direcția Generală Județeană pentru Protecția Drepturilor Copilului Maramureș, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, prin aceea că nu s-a avut în vedere ansamblul probator administrat în cauză. Prin decizia nr.476 din 1 octombrie 2002, Curtea de Conturi- Secția Jurisdicțională a respins recursul jurisdicțional, reținând că soluția primei instanțe este legală și temeinică.

Colegiul Jurisdicțional al Curții de Conturi a reținut că până la data când gestiunea a fost preluată de M.S., contestatoarea nu a efectuat în condițiile legii, actele de gestiune, nepreluând în nici un mod gestiunea de la gestionara de drept, situație în care existând incertitudini cu privire la momentul producerii eventualului prejudiciu, unitatea trebuia să facă dovada că acesta s-a produs atâta timp cât intimata contestatoare a îndeplinit, fără forme legale, atribuții de gestionare.

Impotriva deciziei Curții de Conturi – Secția Jurisdicțională nr.476 din 1 octombrie 2002 a declarat recurs Direcția Generală Județeană pentru Protecția Drepturilor Copilului Maramureș, susținând, în esență, că decizia de imputare contestată a fost temeinică și legală, în cauză fiind întrunite condițiile de fond ale răspunderii materiale, respectiv calitatea de salariat la unitatea păgubită, fapta ilicită și personală a celui încadrat, săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului unității, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum și vinovăția salariatului. Verificând actele dosarului, se reține că recurenta nu a achitat taxa judiciară de timbru de 150.000 lei și timbrul judiciar de 1.500 lei, deși prin citarea sa (fila 8 dosar recurs) i s-a adus la cunoștință atât obligația de a timbra, cât și cuantumul sumelor pe care trebuia să le achite.

Constatând neîndeplinirea de către recurentă a obligației de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, Curtea va aplica dispozițiile art.20 pct.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art.9 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr.32/1995 privind timbrul judiciar, modificată și completată prin Legea nr.123/1997, în sensul că va anula ca netimbrat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Anulează recursul declarat de Direcția Generală Județeană pentru Protecția Drepturilor Copilului Maramureș împotriva deciziei nr.476 din 1 octombrie 2002 a Curții de Conturi – Secția Jurisdicțională, ca netimbrat Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2003.