ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3966/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 6 aprilie

2001 D.M. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

și Banca Națională a României cerând să fie obligați să-i plătească cu titlu de

despăgubiri echivalentul valoric a 7 ducați austrieci, în greutate de 97,30

grame aur și 50 milioane lei daune morale.

În motivarea acțiunii

sale a susținut că bunurile în litigiu au format obiectul confiscării speciale

dispusă prin sentința penală nr. 761 din 28 iulie 1964 a fostului Tribunal

popular al raionului Nicolae Bălcescu și înlăturată prin decizia nr. 3644 din

19 octombrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, care a dispus

întoarcerea executării prin restituirea banilor în natură sau prin echivalent.

Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin sentința nr. 436 din 28 martie 2002, a respins, ca

inadmisibilă acțiunea.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 381 din 7 octombrie 2002, a

respins, ca nefondat, apelul reclamantului, cu motivarea că bunurile din

litigiu, dobândite prin succesiune, sunt indivize referitor la care se aplică

regula unanimității. Cum acțiunea a fost introdusă numai de către unul dintre

cei trei moștenitori ai defunctului D.D. (subiectul confiscării speciale)

rezultă că, într-adevăr, este inadmisibilă.

Împotriva acestei

decizii reclamantul a declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că

acțiunea fiind utilă administrării și conservării patrimoniului succesoral,

este admisibilă, așa încât soluția respingerii ei, ca inadmisibilă, a fost dată

cu violarea legii.

Recursul este fondat.

Indiscutabil, actele

prin care se întrerupe o prescripție, calificate, ca atare, acte de conservare,

sunt indispensabile pentru însăși ființa bunului ori dreptului salvat, de ele

profitând toți coindivizarii.

În consecință, prin

derogare de la regula unanimității, s-a admis, unanim, pe principiul gestiunii

de afaceri sau al mandatului tacit, că asemenea acte pot fi făcute de un singur

coindivizar fără a avea nevoie de consimțământul celorlalți.

Cum acțiunea în plata

unor despăgubiri pentru bunurile confiscate în temeiul unei hotărâri

judecătorești anulate, caracterizată ca o acțiune personală de întoarcere a

executării, este prescriptibilă extinctiv (art. 3 din Decretul nr. 167/1958),

rezultă că în temeiul considerentelor arătate mai sus și al interesului de a nu

fi păgubită comunitatea indiviză, ea poate fi valorificată de un singur

coindivizar.

Așa fiind și cum coproprietarii nu s-au opus acestei

acțiuni, rezultă că fără temei legal instanțele au respins acțiunea ca

inadmisibilă.

În consecință, se impune admiterea recursului și

reformarea hotărârilor atacate, cu consecința trimiterii cauzei la prima

instanță pentru a judeca fondul pricinii.

În raport de valoarea obiectului procesului și

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., instanța de trimitere se

constată a fi Judecătoria sectorului 3 București căreia îi va fi trimis dosarul

și care va ține seama, în rejudecare, de dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul D.M. împotriva deciziei civile nr. 381 A din 7 octombrie 2002 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Casează decizia atacată precum și sentința nr.

436 din 28 martie 2002 a Tribunalului București, secția a III-a civilă și

trimite cauza pentru rejudecarea fondului la Judecătoria sector 3 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2003.