ÎCCJ, decizie (scj.ro #82693)

Despăgubiri pentru bijuteriile din aur confiscate prin hotărâre penală ulterior desființată. Acțiunea formulată de unul din moștenitorii titularului dreptului de proprietate.Admisibilitate Prin derogare de la regula exercitării de către toți coindivizorii a acțiunii privitoare la bunurile indivize, acțiunea se poate introduce de un singur coindivizar, fără a avea nevoie de consimțământul celorlalți, când se exercită acte de conservare a patrimoniului succesoral, cum ar fi întreruperea prescripției. Secția civilă, decizia nr.3966 din 10 octombrie 2003 D.M. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Banca Națională a României cerând să fie obligați să-i plătească cu titlu de despăgubiri echivalentul valoric a 7 ducați austrieci, în greutate de 97,30 grame aur și 50 milioane lei daune morale.

În motivarea acțiunii sale a susținut că bunurile în litigiu au format obiectul confiscării speciale dispusă prin sentința penală nr.761 din 28 iulie 1964 a fostului Tribunal popular al raionului Nicolae Bălcescu și înlăturată prin decizia nr.3644 din 19 octombrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, Secția penală care a dispus întoarcerea executării prin restituirea banilor în natură sau prin echivalent. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr.436 din 28 martie 2002, a respins, ca inadmisibilă acțiunea. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 381 din 7 octombrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, cu motivarea că bunurile din litigiu, dobândite prin succesiune, fiind indivize se aplică regula unanimității.

Cum acțiunea a fost introdusă numai de către unul dintre cei trei moștenitori ai defunctului D.D. (subiectul confiscării speciale) rezultă că, într-adevăr, este inadmisibilă. Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că acțiunea fiind utilă administrării și conservării patrimoniului succesoral, este admisibilă, așa încât soluția respingerii ei, ca inadmisibilă, a fost dată cu violarea legii. Recursul este fondat. Indiscutabil, actele prin care se întrerupe o prescripție, calificate, ca atare, acte de conservare, sunt indispensabile pentru însăși ființa bunului ori dreptului salvat, de ele profitând toți coindivizarii.

În consecință, prin derogare de la regula unanimității, s-a admis, unanim, pe principiul gestiunii de afaceri sau al mandatului tacit, că asemenea acte pot fi făcute de un singur coindivizar fără a avea nevoie de consimțământul celorlalți. Cum acțiunea în plata unor despăgubiri pentru bunurile confiscate în temeiul unei hotărâri judecătorești anulate, caracterizată ca o acțiune personală de întoarcere a executării, este prescriptibilă extinctiv (art.3 din Decretul nr.167/1958), rezultă că în temeiul considerentelor arătate mai sus și al interesului de a nu fi păgubită comunitatea indiviză, ea poate fi valorificată de un singur coindivizar. Așa fiind și cum coproprietarii nu s-au opus acestei acțiuni, rezultă că fără temei legal instanțele au respins acțiunea ca inadmisibilă.

În consecință, se impune admiterea recursului și reformarea hotărârilor atacate, cu consecința trimiterii cauzei la prima instanță pentru a judeca fondul pricinii.