ÎCCJ, decizie (scj.ro #82693)

Despăgubiri pentru bijuteriile din aur

confiscate prin hotărâre penală ulterior desființată. Acțiunea formulată de

unul din moștenitorii titularului dreptului de proprietate.Admisibilitate

Prin derogare de la regula

exercitării de către toți coindivizorii a acțiunii privitoare la bunurile

indivize, acțiunea se poate introduce de un singur coindivizar, fără a avea

nevoie de consimțământul celorlalți, când se exercită acte de conservare a

patrimoniului succesoral, cum ar fi întreruperea prescripției.

Secția civilă, decizia nr.3966 din 10

octombrie 2003

D.M. a chemat în judecată Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Banca Națională a României cerând

să fie obligați să-i plătească cu titlu de despăgubiri echivalentul valoric a 7

ducați austrieci, în greutate de 97,30 grame aur și 50 milioane lei daune

morale.

În motivarea acțiunii sale a susținut că

bunurile în litigiu au format obiectul confiscării speciale dispusă prin

sentința penală nr.761

din          28 iulie 1964 a

fostului Tribunal popular al raionului Nicolae Bălcescu și înlăturată prin

decizia nr.3644 din 19 octombrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, Secția

penală care a dispus întoarcerea executării prin restituirea banilor în natură

sau prin echivalent.

Tribunalul București, secția a III-a civilă,

prin sentința nr.436 din     28 martie 2002, a respins, ca

inadmisibilă acțiunea.

Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă, prin decizia nr. 381 din 7 octombrie 2002, a respins, ca nefondat,

apelul reclamantului, cu motivarea că bunurile din litigiu, dobândite prin

succesiune, fiind indivize se aplică regula unanimității. Cum acțiunea a fost

introdusă numai de către unul dintre cei trei moștenitori ai defunctului D.D.

(subiectul confiscării speciale) rezultă că, într-adevăr, este inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii reclamantul a

declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că acțiunea fiind utilă

administrării și conservării patrimoniului succesoral, este admisibilă, așa

încât soluția respingerii ei, ca inadmisibilă, a fost dată cu violarea legii.

Recursul este fondat.

Indiscutabil, actele prin care se întrerupe o

prescripție, calificate, ca atare, acte de conservare, sunt indispensabile

pentru însăși ființa bunului ori dreptului salvat, de ele profitând toți

coindivizarii.

În consecință, prin derogare de la regula

unanimității, s-a admis, unanim, pe principiul gestiunii de afaceri sau al

mandatului tacit, că asemenea acte pot fi făcute de un singur coindivizar fără

a avea nevoie de consimțământul celorlalți.

Cum acțiunea în plata unor despăgubiri pentru

bunurile confiscate în temeiul unei hotărâri judecătorești anulate,

caracterizată ca o acțiune personală de întoarcere a executării, este

prescriptibilă extinctiv (art.3 din Decretul nr.167/1958), rezultă că în

temeiul considerentelor arătate mai sus și al interesului de a nu fi păgubită

comunitatea indiviză, ea poate fi valorificată de un singur coindivizar.

Așa fiind și cum coproprietarii nu s-au opus acestei acțiuni, rezultă că fără

temei legal instanțele au respins acțiunea ca inadmisibilă.

În consecință, se impune admiterea recursului și reformarea hotărârilor

atacate, cu consecința trimiterii cauzei la prima instanță pentru a judeca

fondul pricinii.