ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 86/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1342 din 22 septembrie 2010

pronunțată de Tribunalul București, secția a III - a civilă, a fost admisă în

parte acțiunea formulată de reclamanții P.H. și P.C.D. în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință:

A

obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 20.000 RON daune morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că

măsura dispusă împotriva tatălui reclamanților se încadrează în prevederile Legii

nr. 221/2009, și că prejudiciul moral suferit nu se poate rezuma la definirea „prețului"

suferințelor psihice, care este inestimabilă, ci determinarea aprecierea multilaterală

a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului.

Referitor la cuantumul daunelor morale, instanța de fond

a reținut că, este dificil a se apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul

care în raport de consecințele suferite de persoana vătămată trebuie să le aprecieze

la o anumită sumă globală ca urmare a condamnării cu caracter politic a tatălui

reclamanților.

A mai constatat prima instanță că, tatăl reclamanților

nu a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990

și nici de cele ale O.U.G. nr. 214/1999, apreciind ca justificată în parte suma

pretinsă cu titlu de daune morale.

În ceea ce privește daunele materiale, prima instanță

a reținut că reclamanții au beneficiat de măsuri reparatorii în temeiul Legii

nr. 10/2001, fiind emisă dispoziția nr. 3987 din 24 februarie 2005 de către Primăria

Municipiului București pentru restituirea imobilului ce a fost preluat abuziv de

către Statul Român, astfel încât a respins această cerere.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul

P.C.D. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

În motivarea apelului reclamantul P.C.D. a arătat că,

în temeiul Legii nr. 112/1995 a Legii nr. 10/2001 a formulat cereri și notificări

pentru recuperarea averii pe care Statul Român a confiscat-o de la părinții săi

P.N. și P.H., ambii absolvenți ai Academiei Comerciale și Studii Economice pentru

unica vină că își desfășurau activitatea în domeniul comerțului.

Că, după ce a introdus acțiunea, a intervenit O.U.G.

nr. 62/2010, care a limitat cuantumul pe care instanța le poate acorda și întrucât

prin dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, se prevede că, încetează

procedurile de soluționare a notificărilor depuse în baza Legii nr. 10/2001, cu

ocazia judecății în fond, a acestei cauze, a solicitat să se admită acțiunea, ținându-se

cont și de dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010 și de prevederile art. 998 - 999 C.

civ.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

a criticat hotărârea pronunțată sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale pe

care le consideră ca fiind exagerat de mari.

La termenul de judecată din data de 10 februarie 2011,

același apelant a invocat ca motiv de apel de ordine publică declararea ca neconstituționale

a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea

nr. 221/2009, ca urmare a pronunțării Deciziilor Curții Constituționale nr. 1354

din 20 octombrie 2010 și nr. 1358 din 21 octombrie 2010.

Curtea de Apel București, secția a

IX

-

a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală prin decizia civilă

nr. 43 A din 10 februarie 2011 a respins apelul declarat de reclamantul P.C.D. împotriva

sentinței civile nr. 2342 din 22 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București,

secția a III - a civilă și a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe și în consecință:

A schimbat în tot sentința apelată în sensul că, a respins

acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel curtea de apel a reținut următoarele

considerente:

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie

2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, au fost declarate neconstituționale

prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea

nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative

asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din

Constituție, dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează

efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale,

dacă în acest interval Parlamentul, după caz, Guvernul, nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind

neconstituționale sunt suspendate de drept.

La data soluționării prezentului apel, termenul de 45

de zile a expirat, fără a se realiza operațiunea de punere de acord a prevederilor

neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind

neconstituționale sunt suspendate de drept.

La data soluționării prezentului apel, termenul de 45

de zile a expirat, fără a se realiza operațiunea de punere de acord a prevederilor

neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Ca urmare a prevederilor constituționale, încetarea efectelor

dispoziției legale declarate neconstituțională duce la lipsirea de suport legal

a cererii introductive de instanță.

Prin încetarea efectelor acestei dispoziții legale a dispărut

temeiul de drept substanțial pentru cererea formulată de reclamant.

A mai constatat Curtea că nu se poate reține existența

unei „speranțe legitime" a reclamantului la obținerea unor compensații pentru

acoperirea prejudiciului moral ca urmare a adoptării Legii nr. 221/2009 cu referire

la art. 5 alin. (1) lit a), ulterior declarate neconstituționale, care ar fi devenit

iluzorie.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului

„speranța legitimă" este legată de modul în care o cerere de chemare în judecată

poate fi soluționată în raport cu dreptul intern.

O asemenea speranță trebuie să aibă o bază suficientă

în acea lege, să fie susținută de un temei rezonabil justificat într-o normă de

drept cu o bază solidă.

Cât privește precizările de temei juridic invocate de

reclamant în apel, curtea a reținut că, acestea nu pot substitui temeiul legal al

cererii astfel cum a fost formulată.

O astfel de substituire ar transforma de fapt cererea

precizatoare într-o cerere de schimbare a temeiului juridic al acțiunii, cerere

nepermisă, în apel, de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Cât privește susținerea apelantului că, este îndreptățit

la daunele materiale, curtea a reținut că, din cuprinsul sentinței penale nr. 915

din 30 mai 1959 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Tudor Vladimirescu

rezultă că, odată cu condamnarea antecesorului reclamantului, P.N., s-a dispus și

confiscarea averii acestuia, respectiv, 1.012 monede din aur, bijuterii și lingouri

din aur, fără a se face referire la imobile.

Pe de altă parte, din adresa din 27 februarie 2002 emisă

de SC C. SA rezultă că imobilul situat în București, str. M.D. a trecut în proprietatea

Statului Român în baza Decretului nr. 92/1950, fiind solicitat în temeiul Legii

nr. 10/2001, și pentru care a fost emisă dispoziția de restituire din 24 februarie

2005 emisă de Primăria Municipiului București.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs

reclamantul P.C.D., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în

dezvoltarea căruia a susținut următoarele critici de nelegalitate:

Prin acțiunea formulată a arătat că toți membrii familiei

sale au suferit arestări, detenție, excluderi de la unele forme de învățământ, crezând

în seriozitatea Legii nr. 221/2009 care prin finalizarea demersurilor, hotărârea

curții de apel l-a demoralizat complet.

Că, a văzut în Legea nr. 221/2009, o încununare a așteptărilor,

și în sfârșit, se va face dreptate, însă a fost atât de trunchiată și lipsită de

conținutul ei inițial, încât nu a mai rămas nimic, din această lege.

Pe lângă despăgubirile morale, a solicitat să fie despăgubit

și pentru imobilele preluate fără drept de regimul comunist, însă fără nici o motivare,

instanța a reținut că nu s-a făcut dovada naționalizării bunurilor.

Pentru aceste motive, recurentul - reclamant a solicitat

admiterea recursului, modificarea atât a sentinței cât și a deciziei recurate, în

sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

La termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2012,

Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrare

în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității motivele

de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea sau nu, după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce

la casarea sau modificarea hotărârii recurate întrucât a motiva recursul înseamnă,

pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de

art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării

de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs.

Indicarea greșită a motivului de recurs nu atrage nulitatea

recursului, dacă dezvoltarea acestuia face posibilă încadrarea într-unui din cele

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Or, în speță, criticile formulate de recurent nu permit

încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., întrucât dezvoltarea acestora vizează aspecte ce nu țin de judecata în apel.

Recurentul - reclamant nu a combătut în vreun fel argumentele

instanței de apel și nici nu a formulat critici susceptibile de cenzură în recurs.

Așa fiind, în temeiul art. 302

1

lit. c) coroborat

cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea căii de

atac exercitată de recurentul - reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de reclamantul P.C.D. împotriva deciziei civile nr. 43 A din

10 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a

IX

a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2012.