ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 742/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 742/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Decizia nr.

742

Dosar nr. 5627/2001

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10 iulie

1997 sub nr. 9816 pe rolul Judecătoriei Târgu- Mureș reclamanții M.L., B.T. și M.I.E.

au chemat în judecată Statul Român reprezentat prin Consiliul local Târgu-Mureș,

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

- să stabilească, că imobilul situat

în Târgu-Mureș a fost trecut nelegal în proprietatea statului și apoi transmisă

Oficiului Farmaceutic fără titlu.

- să rectifice CF nr. 800/II și CF 999/II în

sensul reînscrierii dreptului de proprietate în favoarea lui M.V., autorul

reclamanților, decedat la data de 28 august 1972.

- să se înscrie dreptul de proprietate asupra

acestui imobil în evidențele CF în favoarea reclamanților, moștenitorii lui M.V.

în cote de 1/3 pentru fiecare.

Judecătoria Târgu-Mureș, prin sentința civilă

nr. 6489 din 23 septembrie 1998, a respins acțiunea ca nefondată, reținând că Decretul

de naționalizare nr. 92/1950 a fost corect aplicat întrucât autorul

reclamanților nu făcea parte din categoria socio-profesională exceptată de la

naționalizare.

Apelul declarat de către reclamanți a fost admis

de către Tribunalul Mureș, care prin decizia civilă nr. 1548 din 6 octombrie

1999 a desființat hotărârea și constatând că valoarea imobilului este peste

150.000.000 lei a reținut cauza spre competentă soluționare în primă instanță.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului

Mureș sub nr. 127/2000.

Reclamanții își completează acțiunea solicitând

introducerea în cauză a pârâților K.I., K.E., L.A.(în calitate de moștenitor al

lui D.M.) și S.C. L. S.A, solicitând constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către acești pârâți cu S.C. L. S.A.

(nr. 338 din 15 aprilie 1997, nr. 349 din 15 aprilie 1997, nr. 302 din 8

aprilie 1997) întrucât cauza acestor contracte este ilicită și imorală.

S-a solicitat și repunerea în situația

anterioară în C.F. în sensul radierii dreptului pârâților asupra acestor

apartamente cumpărate.

La termenul din 24 martie 2000 reclamanții au

solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a S.C. A. S.A. pentru ca

aceasta să lase în deplină proprietate și posesie spațiul folosit ca farmacie.

Pârâții K.E. și L.A. au formulat întâmpinare

prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamantei arătând că până în luna

aprilie 1997 au avut calitatea de chiriași ai apartamentelor pe care le-au

cumpărat respectând toate prevederile legale în vigoare la acea dată, fiind

cumpărători de bună credință.

Pârâta S.C. F.A. S.A., prin întâmpinarea

formulată a solicitat și ea respingerea acțiunii privind restituirea părții din

imobil cu destinație de farmacie, arătând că acest spațiu a trecut legal în

proprietatea statului în baza Decretului nr. 134/1949, iar apoi s-a intabulat

dreptul de folosință și administrare în favoarea Oficiului farmaceutic regional

Târgu-Mureș.

Se mai arată că S.C. F.A. s-a înființat prin

transformarea O.F. în societate pe acțiuni, iar ca urmare a reorganizării

întreprinderilor în societăți comerciale în baza Legii nr. 15/1990, dreptul de

administrare a fost transformat în drept de proprietate.

Tribunalul Mureș prin sentința civilă nr. 223

din 27 aprilie 2000, a admis acțiunea formulată de către reclamanți, a stabilit

că imobilul situat în Târgu-Mureș, a fost naționalizat abuziv prin Decretul nr.

92/1950, iar în anul 1959, în mod nelegal, o parte din acest imobil (farmacia

actuală de la parter, mai puțin încăperea din partea stângă care a fost luată

din alt imobil) a fost trecută în folosința și administrarea O.F.R., de la care

a trecut în proprietatea faptică a pârâtei S.C. F.A.

A obligat pe pârâți să retrocedeze

reclamanților în deplină proprietate și posesie construcțiile existente,

respectiv patru apartamente situate la etajele 1 și 2, iar la parter localul

farmaciei (fără partea din stânga) precum și celelalte clădiri ce aparțin

Statului Român și sunt administrate de S.C. L. S.A. descrise în anexele depuse

de S.C. L. S.A., care fac parte din sentință, plus curtea aferentă.

A dispus reînființarea C.F. nr. 800/II astfel

cum exista anterior naționalizării, cu radierea dreptului de proprietate a

Statului Român și a dreptului de folosință a fostului O.F.R. Mureș și

reînscrierea lui M.V. ca unic proprietar tabular.

După efectuarea acestei restabiliri în CF a

dispus intabularea reclamanților în CF 800/II Târgu - Mureș în calitate de

moștenitori legali.

A dispus anularea contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate între S.C. L. S.A. cu K.I. apartamentul nr. 1 cu

contract nr. 338 din 15 aprilie 1997, cu K.E. apartamentul nr. 2 contract 349

din 15 aprilie 1997 și cu D.M. (al cărei moștenitor legal este L.A.) apartamentul

nr. 4, contract 302 din 8 aprilie 1997 cu restabilirea situației anterioare

încheierii acestor contracte conform dispozițiilor O.U.G. nr. 40/1999.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de

fond a reținut că imobilul a fost naționalizat în mod abuziv pentru că autorul

reclamanților, proprietarul imobilului, făcea parte din categoriile

socio-profesionale exceptate de la naționalizare.

A mai reținut că reclamanții au făcut o cerere

către Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995, soluționarea acesteia fiind

suspendată, avându-se în vedere promovarea acțiunii în revendicare.

În această situație, instanța a apreciat că cele

trei contracte de închiriere pentru apartamentele în litigiu au fost încheiate

cu nerespectarea condițiilor legale.

Referitor la spațiul ocupat de S.C.F. A. S.A. s-a

reținut de asemenea că a fost naționalizat în mod abuziv, pentru că la data

naționalizării acest spațiu nu avea destinație de farmacie, această destinație

a primit-o ulterior, după naționalizare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri

pârâții K.E. (cumpărătoarea apartamentului nr. 2) L.A. (moștenitor a lui D.M.,

cumpărătoare a apartamentului nr. 4) și S.C. L. S.A. vânzătoare a acestor

apartamente, susținând că vânzările au fost făcute cu respectarea condițiilor

legale prevăzute de Legea nr. 112/1995 iar părțile contractante au fost de bună

credință.

Au mai susținut acești apelanți că reclamanții,

prin cererea adresată Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 au solicitat

numai despăgubiri iar acțiunea în revendicare a fost înregistrată pe rolul

instanței ulterior momentului încheierii contractelor de vânzare-cumpărare și,

ca atare, sentința este nelegală și netemeinică.

Împotriva sentinței pronunțate de tribunal a mai

declarat apel și pârâta S.C.F. A. S.A. susținând că în mod greșit instanța a

apreciat că spațiul cu destinație de farmacie a fost abuziv naționalizat.

În acest sens arată că acest spațiu a fost

naționalizat prin Decretul nr. 134 din 2 aprilie 1949 pentru naționalizarea

unităților sanitare, deci a intrat în proprietatea statului cu titlu, iar apoi

i-a fost transmis conform prevederilor art. 19 și art. 20 din Legea nr. 15/1990

și H.G.R. nr. 15/1991.

Prin Încheierea nr. 4890 din 6 decembrie 2000

Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis cererea pârâtei K.E. și a

strămutat judecarea apelurilor la Curtea de Apel Craiova.

Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 148

din 10 septembrie 2001 a admis apelurile declarate de K.E., L.A. și S.C. L. S.A.

împotriva sentinței civile nr. 223 din 27 aprilie 2000 a Tribunalului

Târgu-Mureș, a schimbat sentința în sensul că a admis în parte acțiunea,

respingând capătul de cerere privind revendicarea imobilului de la

pârâții-apelanți și capătul de cerere privind anularea contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate de către aceștia, ca nefondate.

Intabularea în cartea funciară urmând a se face

în acest sens.

A respins ca nefondat apelul formulat de către

S.C. F.A.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această decizie instanța de

apel a reținut în ceea ce privește apelurile declarate de către pârâții K.E., L.A.

și S.C. L. S.A. că sunt fondate pentru că reclamanții, anterior încheierii

contractelor de vânzare-cumpărare privind apartamentele 2 și 4, nu au solicitat

restituirea în natură a imobilului, cererea pe care au făcut-o la Comisia de

aplicare a Legii nr. 112/1995 se referea la solicitarea de despăgubiri.

A mai reținut instanța că singura contestare a dreptului

de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu s-a făcut în iulie 1997

prin acțiunea în revendicare.

În consecință a apreciat că încheierea

contractelor de vânzare-cumpărare s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii

nr. 112/1995 și cu bună-credință.

Referitor la apelul S.C. F.A. a reținut că este

nefondat întrucât imobilul proprietatea autorului reclamanților (din care făcea

parte și spațiul care a fost folosit ca farmacie) a fost abuziv naționalizat

întrucât acesta făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la

naționalizare.

Instanța de apel mai reține că spațiul care a

fost folosit ca farmacie nu a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 134/1949

ci el a fost rechiziționat anterior apariției acestui decret.

În consecință, având în vedere caracterul abuziv

al preluării în patrimoniul statului acestei părți din imobil, a constatat că

reclamanții nu au pierdut niciodată dreptul lor de proprietate ci doar posesia

imobilului și a admis acțiunea în revendicare.

În ceea ce privește contractul încheiat între

F.P.S. și S.A.P.I., prin care a fost privatizată S.C. F.A., a reținut că el nu

este opozabil reclamanților.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

reclamanții B.T., M.L. și M.I., prin mandatar B.I., pârâții S.C.F.A. și Consiliul

local Municipal Târgu-Mureș prin Primar.

În recursul lor reclamanții arată că autorul lor

era exceptat de la naționalizare și cu toate acestea imobilul proprietatea sa a

trecut în proprietatea statului în mod abuziv și ca atare, actele de vânzare

încheiate în aceste condiții sunt lovite de nulitate absolută.

Recurenții mai susțin că au comunicat

cumpărătorilor și vânzătorului dorința lor de a le fi retrocedat imobilul și cu

toate acestea, cu rea-credință, au fost încheiate contractele de

vânzare-cumpărare.

Recursul este fondat.

Este de constatat în primul rând că în decizia

recurată și în sentința instanței de fond s-a reținut corect, avându-se în

vedere probele cu acte și martori administrate în cauză că membrii familiei reclamanților

au fost deportați și au decedat în lagărul de muncă în perioada 1944-1945,

singurul supraviețuitor fiind M.V. care a rămas moștenitor al imobilului în

litigiu.

M.V., autorul reclamanților astfel cum rezultă

din mențiunile din cartea de muncă, era funcționar comercial, deci făcea parte

din categoriile socio-profesionale exceptate de la naționalizare prevăzute de

art. II din Decretul nr. 92/1950.

În consecință, preluarea de către stat a imobilului

a fost făcută cu nerespectarea chiar a prevederilor Decretului nr. 92/1950,

deci fără un titlu valabil.

În al doilea rând urmează a constata că Statul

Român și Consiliul local Târgu-Mureș nu au formulat apel, achiesând la

hotărârea instanței de fond, iar S.C. L. S.A. în apelul declarat nu a contestat

hotărârea în ceea ce privește trecerea abuzivă în proprietatea statului a

imobilului.

În consecință ceea ce urmează a fi analizat este

dacă contractele de vânzare-cumpărare încheiate de către S.C. L. S.A. cu K.E.

și cu D.M. (decedată având ca moștenitor pe L.A.) în aceste condiții sunt

legale.

În ceea ce privește contractul încheiat cu K.I.

este de reținut că aceasta, deși nu a formulat apel împotriva hotărârii

pronunțate de instanța de fond prin care i se desființase contractul de

vânzare-cumpărare a apartamentului instanța de apel a modificat hotărârea

instanței de fond și a respins acțiunea reclamanților cu privire la constatarea

nulității contractului de vânzare-cumpărare a acestei pârâte.

Cu privire la constatarea nulității contractelor

de vânzare-cumpărare mai înainte menționate urmează a reține că în luna mai

1997 momentul încheierii contractelor în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995

se cerea ca imobilele ce se vând să fi fost trecute în proprietatea statului cu

titlu.

În cazul în speță, astfel cum s-a stabilit de

către instanțele de fond și recurs, situație intrată în autoritatea de lucru

judecat, (nefiind recurat acest aspect), imobilul a fost preluat de către stat

fără titlu valabil pentru că deși a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950,

aceasta s-a făcut fără respectarea prevederilor art. II din decret.

Mai este de reținut că reclamanții și-au

manifestat dorința de a li se retroceda imobilul, astfel la data de 13 august

1996 s-au prezentat în audiență la conducerea R.A.G.C.L. Târgu–Mureș (al cărui

continuator este S.C. L. S.A. și au solicitat să nu se înstrăineze imobilul în

litigiu (adresele existente la dosarul nr. 1210/2001 al Curții de Apel

Craiova).

De menționat că directorul R.A.G.C.L. care i-a

primit pe reclamanți în audiență este și cel care a semnat în calitate de

reprezentant al vânzătorului contractele de vânzare a apartamentelor

revendicate, împrejurare care rezultă de asemenea din adresele mai înainte

menționate.

Urmează a mai reține, având în vedere declarația

lui V.E. sora autoarei pârâtului L.A., împrejurarea că în luna mai 1996

mandatarul reclamanților a discutat cu chiriașii din imobilul revendicat și

le-a adus la cunoștință faptul că moștenitorii lui M.V. vor revendica imobilul.

În aceste condiții, reținând și faptul notoriu

că familia reclamanților a fost trimisă în lagăr de muncă, unde au și murit

toți în afară de M.V., este evident că apartamentele nu au fost cumpărate cu

bună credință.

Astfel fiind, urmează a admite recursul

reclamanților formulat împotriva deciziei Curții de Apel Craiova pe care o va

casa în parte în sensul că va respinge apelurile declarate de către pârâții K.E.,

L.A. și S.C. L. S.A. împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Târgu-Mureș,

pe care o va menține.

Prin recursul formulat de către pârâta S.C. F.A.

se critică modul de interpretare și apreciere a probelor administrate în cauză

de către instanțele de apel și fond.

Se susține că din actele existente la dosar

rezultă că spațiul situat în imobilul proprietatea lui M.V. în care a

funcționat farmacia lui S.A. a fost naționalizat prin Decretul nr. 134/1949.

Se mai susține că în mod greșit instanțele de

fond și apel au reținut că are relevanță faptul că spațiul folosit ca farmacie

de S.A. a fost rechiziționat anterior apariției Decretului nr. 134/1949 de la

autorul reclamanților, pentru că un ordin de rechiziție nu are forța juridică a

unui decret.

De asemenea se susține că instanțele au reținut

greșit, contrar probelor, că spațiul devenit farmacie a fost naționalizat prin Decretul

nr. 92/1950 odată cu întreg imobilul în litigiu.

O ultimă susținere se referă la faptul că

instanțele nu au avut în vedere contractul de vânzare-cumpărare nr. 8 din 19

februarie 1999 încheiat cu ocazia privatizării S.C. F.A. considerându-l

neopozabil reclamanților.

Recursul nu este fondat.

Este de reținut că atât instanța de fond cât și

instanța de apel cu ample motivări bazate pe probele administrate în cauză au

pronunțat hotărâri legale și temeinice.

Astfel, în esență este de constatat în legătură

cu spațiul folosit ca farmacie, proprietatea autorului reclamanților, că la data

de 13 septembrie 1948 s-a dispus rechiziționarea acestuia, de la proprietar,

pentru a fi pus la dispoziția lui S.A.

De menționat că anterior, la data de 7

septembrie 1948, primarul orașului Târgu-Mureș emisese un ordin de încartiruire

(lui S.A.) pentru spațiul din proprietatea autorului reclamanților întrucât

aceasta fusese evacuată din imobilul ei, unde avea o farmacie.

Susținerea recurentei că acest spațiu primit de S.A.

în proprietatea autorului reclamanților, care a fost amenajat ca farmacie, a

fost naționalizat prin Decretul nr. 134/1949, nu este fondată pentru că în

anexele acestui decret figurează ca fiind naționalizată farmacia lui S.A. din

proprietatea sa.

Această împrejurare este confirmată

și prin adresa din 15 februarie 1996 emisă de către Ministerul Sănătății precum

și de răspunsul la întrebarea nr. 3 din interogatoriul luat prin Comisia

rogatorie lui S.A.

Întrucât naționalizarea prin Decretul nr. 134/1949

se făcea numai conform listei anexe unde erau enumerate în mod limitativ

unitățile sanitare naționalizate, este evident că spațiul (proprietatea autorului

reclamanților) nu a fost naționalizat, fiind naționalizat spațiul de la nr. 44.

Spațiul în litigiu revendicat de către

reclamanți după cum s-a mai arătat a fost rechiziționat în luna septembrie 1948

și apoi a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 odată cu întregul

imobil compus din 7 apartamente, figurând pe lista anexă la poziția nr. 432.

Ca atare, cum de altfel corect au reținut

instanțele de fond și apel, acest spațiu a trecut fără titlu valabil în

proprietatea statului pentru că autorul reclamanților era exceptat de la

naționalizare în baza art. II din Decretul nr. 92/1950 și oricum

rechiziționarea era evident făcută fără nici un titlu.

Pentru considerentele mai înainte arătate și

mențiunea făcută în cartea funciară în anul 1959 privind naționalizarea în baza

Decretului nr. 134/1949, este nelegală.

Referitor la ultima critică în legătură cu

efectele pe care le-ar produce contractul de vânzare-cumpărare nr. 8 din 19

februarie 1999 încheiat în cadrul privatizării, este de reținut că acesta a

fost încheiat în timpul judecării prezentei cauze – perioadă în care această

vânzare nu trebuie făcută.

De menționat de asemenea că în contract părțile

contractante conștiente că vânzarea nu trebuia încheiată, au trecut la

capitolul „riscuri”, posibilitatea pierderii în viitor a activelor revendicate

și revendicabile, fiind, evident, de rea-credință.

Astfel fiind urmează a constata că toate

criticile formulate de această recurentă nu sunt fondate și, în plus, recursul

nu este nici structurat conform prevederilor art. 304 C. proc. civ., nefiind

nici măcar motivat în drept.

Susținerile recurentei privind modul de interpretare

și apreciere a probelor administrate în cauză se pot încadra la ipoteza

prevăzută de pct. 11 al art. 304 text de lege, însă acest text este abrogat.

În consecință urmează a respinge recursul

formulat de către pârâta S.C. F.A. și menține dispozițiile deciziei Curții de

Apel Craiova cu privire la respingerea apelului S.C. F.A. împotriva sentinței

pronunțate de către Tribunalul Târgu-Mureș.

Pârâtul Consiliul local Municipal Târgu-Mureș,

prin primar, a formulat recurs împotriva deciziei pronunțate de către Curtea de

Apel Craiova și a sentinței pronunțate de către Tribunalul Târgu-Mureș,

solicitând modificarea acestora în parte, numai în ceea ce privește restituirea

terenului aferent imobilului revendicat.

Recursul este inadmisibil întrucât acest pârât

nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva hotărârii pronunțate de către

instanța de fond și din coroborarea prevederilor art. 299 cu cele ale art. 377

C. proc. civ. rezultă că în această situație nu se poate exercita nici calea de

atac a recursului –

omisso – medio.

Astfel fiind urmează a se respinge acest recurs

ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul declarat de

reclamanții B.T., M.L., M.I., prin mandatar B.I. împotriva deciziei 148 din 10

septembrie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, pe care o casează în

parte și în consecință:

Respinge apelurile declarate de pârâții K.E., L.A.

și S.C. L. S.A. Târgu-Mureș împotriva sentinței civile nr. 223 din 27 aprilie

2000 a Tribunalului Târgu-Mureș, pe care o menține.

Menține dispozițiile deciziei recurate, cu

privire la respingerea apelului formulat de pârâta S.C. F.A. împotriva sentinței

civile nr. 223 din 27 aprilie 2000 a Tribunalului Târgu-Mureș.

Respinge ca nefondat recursul declarat de către

pârâta S.C. F.F.A. S.A. Târgu-Mureș.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de

către pârâtul Consiliul Local Municipal Târgu-Mureș, prin Primar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

februarie 2003.