ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 742/2003

Decizia nr. 742 Dosar nr. 5627/2001 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 10 iulie 1997 sub nr. 9816 pe rolul Judecătoriei Târgu- Mureș reclamanții M.L., B.T. și M.I.E. au chemat în judecată Statul Român reprezentat prin Consiliul local Târgu-Mureș, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța: - să stabilească, că imobilul situat în Târgu-Mureș a fost trecut nelegal în proprietatea statului și apoi transmisă Oficiului Farmaceutic fără titlu. - să rectifice CF nr. 800/II și CF 999/II în sensul reînscrierii dreptului de proprietate în favoarea lui M.V., autorul reclamanților, decedat la data de 28 august 1972. - să se înscrie dreptul de proprietate asupra acestui imobil în evidențele CF în favoarea reclamanților, moștenitorii lui M.V.

în cote de 1/3 pentru fiecare. Judecătoria Târgu-Mureș, prin sentința civilă nr. 6489 din 23 septembrie 1998, a respins acțiunea ca nefondată, reținând că Decretul de naționalizare nr. 92/1950 a fost corect aplicat întrucât autorul reclamanților nu făcea parte din categoria socio-profesională exceptată de la naționalizare. Apelul declarat de către reclamanți a fost admis de către Tribunalul Mureș, care prin decizia civilă nr. 1548 din 6 octombrie 1999 a desființat hotărârea și constatând că valoarea imobilului este peste 150.000.000 lei a reținut cauza spre competentă soluționare în primă instanță. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș sub nr. 127/2000. Reclamanții își completează acțiunea solicitând introducerea în cauză a pârâților K.I., K.E., L.A.(în calitate de moștenitor al lui D.M.) și S.C.

L. S.A, solicitând constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către acești pârâți cu S.C. L. S.A. (nr. 338 din 15 aprilie 1997, nr. 349 din 15 aprilie 1997, nr. 302 din 8 aprilie 1997) întrucât cauza acestor contracte este ilicită și imorală. S-a solicitat și repunerea în situația anterioară în C.F. în sensul radierii dreptului pârâților asupra acestor apartamente cumpărate. La termenul din 24 martie 2000 reclamanții au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a S.C. A. S.A. pentru ca aceasta să lase în deplină proprietate și posesie spațiul folosit ca farmacie. Pârâții K.E. și L.A. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamantei arătând că până în luna aprilie 1997 au avut calitatea de chiriași ai apartamentelor pe care le-au cumpărat respectând toate prevederile legale în vigoare la acea dată, fiind cumpărători de bună credință.

Pârâta S.C. F.A. S.A., prin întâmpinarea formulată a solicitat și ea respingerea acțiunii privind restituirea părții din imobil cu destinație de farmacie, arătând că acest spațiu a trecut legal în proprietatea statului în baza Decretului nr. 134/1949, iar apoi s-a intabulat dreptul de folosință și administrare în favoarea Oficiului farmaceutic regional Târgu-Mureș. Se mai arată că S.C. F.A. s-a înființat prin transformarea O.F. în societate pe acțiuni, iar ca urmare a reorganizării întreprinderilor în societăți comerciale în baza Legii nr. 15/1990, dreptul de administrare a fost transformat în drept de proprietate.

Tribunalul Mureș prin sentința civilă nr. 223 din 27 aprilie 2000, a admis acțiunea formulată de către reclamanți, a stabilit că imobilul situat în Târgu-Mureș, a fost naționalizat abuziv prin Decretul nr. 92/1950, iar în anul 1959, în mod nelegal, o parte din acest imobil (farmacia actuală de la parter, mai puțin încăperea din partea stângă care a fost luată din alt imobil) a fost trecută în folosința și administrarea O.F.R., de la care a trecut în proprietatea faptică a pârâtei S.C. F.A. A obligat pe pârâți să retrocedeze reclamanților în deplină proprietate și posesie construcțiile existente, respectiv patru apartamente situate la etajele 1 și 2, iar la parter localul farmaciei (fără partea din stânga) precum și celelalte clădiri ce aparțin Statului Român și sunt administrate de S.C.

L. S.A. descrise în anexele depuse de S.C. L. S.A., care fac parte din sentință, plus curtea aferentă. A dispus reînființarea C.F. nr. 800/II astfel cum exista anterior naționalizării, cu radierea dreptului de proprietate a Statului Român și a dreptului de folosință a fostului O.F.R. Mureș și reînscrierea lui M.V. ca unic proprietar tabular. După efectuarea acestei restabiliri în CF a dispus intabularea reclamanților în CF 800/II Târgu - Mureș în calitate de moștenitori legali. A dispus anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între S.C. L. S.A. cu K.I. apartamentul nr. 1 cu contract nr. 338 din 15 aprilie 1997, cu K.E. apartamentul nr. 2 contract 349 din 15 aprilie 1997 și cu D.M.

(al cărei moștenitor legal este L.A.) apartamentul nr. 4, contract 302 din 8 aprilie 1997 cu restabilirea situației anterioare încheierii acestor contracte conform dispozițiilor O.U.G. nr. 40/1999. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că imobilul a fost naționalizat în mod abuziv pentru că autorul reclamanților, proprietarul imobilului, făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naționalizare. A mai reținut că reclamanții au făcut o cerere către Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995, soluționarea acesteia fiind suspendată, avându-se în vedere promovarea acțiunii în revendicare. În această situație, instanța a apreciat că cele trei contracte de închiriere pentru apartamentele în litigiu au fost încheiate cu nerespectarea condițiilor legale.

Referitor la spațiul ocupat de S.C.F. A. S.A. s-a reținut de asemenea că a fost naționalizat în mod abuziv, pentru că la data naționalizării acest spațiu nu avea destinație de farmacie, această destinație a primit-o ulterior, după naționalizare. Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri pârâții K.E. (cumpărătoarea apartamentului nr. 2) L.A. (moștenitor a lui D.M., cumpărătoare a apartamentului nr. 4) și S.C. L. S.A. vânzătoare a acestor apartamente, susținând că vânzările au fost făcute cu respectarea condițiilor legale prevăzute de Legea nr. 112/1995 iar părțile contractante au fost de bună credință. Au mai susținut acești apelanți că reclamanții, prin cererea adresată Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 au solicitat numai despăgubiri iar acțiunea în revendicare a fost înregistrată pe rolul instanței ulterior momentului încheierii contractelor de vânzare-cumpărare și, ca atare, sentința este nelegală și netemeinică.

Împotriva sentinței pronunțate de tribunal a mai declarat apel și pârâta S.C.F. A. S.A. susținând că în mod greșit instanța a apreciat că spațiul cu destinație de farmacie a fost abuziv naționalizat. În acest sens arată că acest spațiu a fost naționalizat prin Decretul nr. 134 din 2 aprilie 1949 pentru naționalizarea unităților sanitare, deci a intrat în proprietatea statului cu titlu, iar apoi i-a fost transmis conform prevederilor art. 19 și art. 20 din Legea nr. 15/1990 și H.G.R. nr. 15/1991. Prin Încheierea nr. 4890 din 6 decembrie 2000 Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis cererea pârâtei K.E. și a strămutat judecarea apelurilor la Curtea de Apel Craiova. Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 148 din 10 septembrie 2001 a admis apelurile declarate de K.E., L.A.

și S.C. L. S.A. împotriva sentinței civile nr. 223 din 27 aprilie 2000 a Tribunalului Târgu-Mureș, a schimbat sentința în sensul că a admis în parte acțiunea, respingând capătul de cerere privind revendicarea imobilului de la pârâții-apelanți și capătul de cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către aceștia, ca nefondate. Intabularea în cartea funciară urmând a se face în acest sens. A respins ca nefondat apelul formulat de către S.C. F.A. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut în ceea ce privește apelurile declarate de către pârâții K.E., L.A. și S.C. L. S.A. că sunt fondate pentru că reclamanții, anterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare privind apartamentele 2 și 4, nu au solicitat restituirea în natură a imobilului, cererea pe care au făcut-o la Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 se referea la solicitarea de despăgubiri.

A mai reținut instanța că singura contestare a dreptului de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu s-a făcut în iulie 1997 prin acțiunea în revendicare. În consecință a apreciat că încheierea contractelor de vânzare-cumpărare s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și cu bună-credință. Referitor la apelul S.C. F.A. a reținut că este nefondat întrucât imobilul proprietatea autorului reclamanților (din care făcea parte și spațiul care a fost folosit ca farmacie) a fost abuziv naționalizat întrucât acesta făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naționalizare. Instanța de apel mai reține că spațiul care a fost folosit ca farmacie nu a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 134/1949 ci el a fost rechiziționat anterior apariției acestui decret.

În consecință, având în vedere caracterul abuziv al preluării în patrimoniul statului acestei părți din imobil, a constatat că reclamanții nu au pierdut niciodată dreptul lor de proprietate ci doar posesia imobilului și a admis acțiunea în revendicare. În ceea ce privește contractul încheiat între F.P.S. și S.A.P.I., prin care a fost privatizată S.C. F.A., a reținut că el nu este opozabil reclamanților. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B.T., M.L. și M.I., prin mandatar B.I., pârâții S.C.F.A. și Consiliul local Municipal Târgu-Mureș prin Primar. În recursul lor reclamanții arată că autorul lor era exceptat de la naționalizare și cu toate acestea imobilul proprietatea sa a trecut în proprietatea statului în mod abuziv și ca atare, actele de vânzare încheiate în aceste condiții sunt lovite de nulitate absolută.

Recurenții mai susțin că au comunicat cumpărătorilor și vânzătorului dorința lor de a le fi retrocedat imobilul și cu toate acestea, cu rea-credință, au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare. Recursul este fondat. Este de constatat în primul rând că în decizia recurată și în sentința instanței de fond s-a reținut corect, avându-se în vedere probele cu acte și martori administrate în cauză că membrii familiei reclamanților au fost deportați și au decedat în lagărul de muncă în perioada 1944-1945, singurul supraviețuitor fiind M.V. care a rămas moștenitor al imobilului în litigiu. M.V., autorul reclamanților astfel cum rezultă din mențiunile din cartea de muncă, era funcționar comercial, deci făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naționalizare prevăzute de art. II din Decretul nr. 92/1950.

În consecință, preluarea de către stat a imobilului a fost făcută cu nerespectarea chiar a prevederilor Decretului nr. 92/1950, deci fără un titlu valabil. În al doilea rând urmează a constata că Statul Român și Consiliul local Târgu-Mureș nu au formulat apel, achiesând la hotărârea instanței de fond, iar S.C. L. S.A. în apelul declarat nu a contestat hotărârea în ceea ce privește trecerea abuzivă în proprietatea statului a imobilului. În consecință ceea ce urmează a fi analizat este dacă contractele de vânzare-cumpărare încheiate de către S.C. L. S.A. cu K.E. și cu D.M. (decedată având ca moștenitor pe L.A.) în aceste condiții sunt legale. În ceea ce privește contractul încheiat cu K.I.

este de reținut că aceasta, deși nu a formulat apel împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond prin care i se desființase contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului instanța de apel a modificat hotărârea instanței de fond și a respins acțiunea reclamanților cu privire la constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare a acestei pârâte. Cu privire la constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare mai înainte menționate urmează a reține că în luna mai 1997 momentul încheierii contractelor în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995 se cerea ca imobilele ce se vând să fi fost trecute în proprietatea statului cu titlu.

În cazul în speță, astfel cum s-a stabilit de către instanțele de fond și recurs, situație intrată în autoritatea de lucru judecat, (nefiind recurat acest aspect), imobilul a fost preluat de către stat fără titlu valabil pentru că deși a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, aceasta s-a făcut fără respectarea prevederilor art. II din decret. Mai este de reținut că reclamanții și-au manifestat dorința de a li se retroceda imobilul, astfel la data de 13 august 1996 s-au prezentat în audiență la conducerea R.A.G.C.L. Târgu–Mureș (al cărui continuator este S.C. L. S.A. și au solicitat să nu se înstrăineze imobilul în litigiu (adresele existente la dosarul nr. 1210/2001 al Curții de Apel Craiova).

De menționat că directorul R.A.G.C.L. care i-a primit pe reclamanți în audiență este și cel care a semnat în calitate de reprezentant al vânzătorului contractele de vânzare a apartamentelor revendicate, împrejurare care rezultă de asemenea din adresele mai înainte menționate. Urmează a mai reține, având în vedere declarația lui V.E. sora autoarei pârâtului L.A., împrejurarea că în luna mai 1996 mandatarul reclamanților a discutat cu chiriașii din imobilul revendicat și le-a adus la cunoștință faptul că moștenitorii lui M.V. vor revendica imobilul. În aceste condiții, reținând și faptul notoriu că familia reclamanților a fost trimisă în lagăr de muncă, unde au și murit toți în afară de M.V., este evident că apartamentele nu au fost cumpărate cu bună credință.

Astfel fiind, urmează a admite recursul reclamanților formulat împotriva deciziei Curții de Apel Craiova pe care o va casa în parte în sensul că va respinge apelurile declarate de către pârâții K.E., L.A. și S.C. L. S.A. împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Târgu-Mureș, pe care o va menține. Prin recursul formulat de către pârâta S.C. F.A. se critică modul de interpretare și apreciere a probelor administrate în cauză de către instanțele de apel și fond. Se susține că din actele existente la dosar rezultă că spațiul situat în imobilul proprietatea lui M.V. în care a funcționat farmacia lui S.A. a fost naționalizat prin Decretul nr. 134/1949. Se mai susține că în mod greșit instanțele de fond și apel au reținut că are relevanță faptul că spațiul folosit ca farmacie de S.A.

a fost rechiziționat anterior apariției Decretului nr. 134/1949 de la autorul reclamanților, pentru că un ordin de rechiziție nu are forța juridică a unui decret. De asemenea se susține că instanțele au reținut greșit, contrar probelor, că spațiul devenit farmacie a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 odată cu întreg imobilul în litigiu. O ultimă susținere se referă la faptul că instanțele nu au avut în vedere contractul de vânzare-cumpărare nr. 8 din 19 februarie 1999 încheiat cu ocazia privatizării S.C. F.A. considerându-l neopozabil reclamanților. Recursul nu este fondat. Este de reținut că atât instanța de fond cât și instanța de apel cu ample motivări bazate pe probele administrate în cauză au pronunțat hotărâri legale și temeinice.

Astfel, în esență este de constatat în legătură cu spațiul folosit ca farmacie, proprietatea autorului reclamanților, că la data de 13 septembrie 1948 s-a dispus rechiziționarea acestuia, de la proprietar, pentru a fi pus la dispoziția lui S.A. De menționat că anterior, la data de 7 septembrie 1948, primarul orașului Târgu-Mureș emisese un ordin de încartiruire (lui S.A.) pentru spațiul din proprietatea autorului reclamanților întrucât aceasta fusese evacuată din imobilul ei, unde avea o farmacie. Susținerea recurentei că acest spațiu primit de S.A. în proprietatea autorului reclamanților, care a fost amenajat ca farmacie, a fost naționalizat prin Decretul nr. 134/1949, nu este fondată pentru că în anexele acestui decret figurează ca fiind naționalizată farmacia lui S.A.

din proprietatea sa. Această împrejurare este confirmată și prin adresa din 15 februarie 1996 emisă de către Ministerul Sănătății precum și de răspunsul la întrebarea nr. 3 din interogatoriul luat prin Comisia rogatorie lui S.A.

Întrucât naționalizarea prin Decretul nr. 134/1949 se făcea numai conform listei anexe unde erau enumerate în mod limitativ unitățile sanitare naționalizate, este evident că spațiul (proprietatea autorului reclamanților) nu a fost naționalizat, fiind naționalizat spațiul de la nr. 44. Spațiul în litigiu revendicat de către reclamanți după cum s-a mai arătat a fost rechiziționat în luna septembrie 1948 și apoi a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 odată cu întregul imobil compus din 7 apartamente, figurând pe lista anexă la poziția nr. 432. Ca atare, cum de altfel corect au reținut instanțele de fond și apel, acest spațiu a trecut fără titlu valabil în proprietatea statului pentru că autorul reclamanților era exceptat de la naționalizare în baza art. II din Decretul nr. 92/1950 și oricum rechiziționarea era evident făcută fără nici un titlu.

Pentru considerentele mai înainte arătate și mențiunea făcută în cartea funciară în anul 1959 privind naționalizarea în baza Decretului nr. 134/1949, este nelegală. Referitor la ultima critică în legătură cu efectele pe care le-ar produce contractul de vânzare-cumpărare nr. 8 din 19 februarie 1999 încheiat în cadrul privatizării, este de reținut că acesta a fost încheiat în timpul judecării prezentei cauze – perioadă în care această vânzare nu trebuie făcută. De menționat de asemenea că în contract părțile contractante conștiente că vânzarea nu trebuia încheiată, au trecut la capitolul „riscuri”, posibilitatea pierderii în viitor a activelor revendicate și revendicabile, fiind, evident, de rea-credință.

Astfel fiind urmează a constata că toate criticile formulate de această recurentă nu sunt fondate și, în plus, recursul nu este nici structurat conform prevederilor art. 304 C. proc. civ., nefiind nici măcar motivat în drept. Susținerile recurentei privind modul de interpretare și apreciere a probelor administrate în cauză se pot încadra la ipoteza prevăzută de pct. 11 al art. 304 text de lege, însă acest text este abrogat. În consecință urmează a respinge recursul formulat de către pârâta S.C. F.A. și menține dispozițiile deciziei Curții de Apel Craiova cu privire la respingerea apelului S.C. F.A. împotriva sentinței pronunțate de către Tribunalul Târgu-Mureș.

Pârâtul Consiliul local Municipal Târgu-Mureș, prin primar, a formulat recurs împotriva deciziei pronunțate de către Curtea de Apel Craiova și a sentinței pronunțate de către Tribunalul Târgu-Mureș, solicitând modificarea acestora în parte, numai în ceea ce privește restituirea terenului aferent imobilului revendicat. Recursul este inadmisibil întrucât acest pârât nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva hotărârii pronunțate de către instanța de fond și din coroborarea prevederilor art. 299 cu cele ale art. 377 C. proc. civ. rezultă că în această situație nu se poate exercita nici calea de atac a recursului – omisso – medio. Astfel fiind urmează a se respinge acest recurs ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE : Admite recursul declarat de reclamanții B.T., M.L., M.I., prin mandatar B.I. împotriva deciziei 148 din 10 septembrie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, pe care o casează în parte și în consecință: Respinge apelurile declarate de pârâții K.E., L.A. și S.C. L. S.A. Târgu-Mureș împotriva sentinței civile nr. 223 din 27 aprilie 2000 a Tribunalului Târgu-Mureș, pe care o menține. Menține dispozițiile deciziei recurate, cu privire la respingerea apelului formulat de pârâta S.C. F.A. împotriva sentinței civile nr. 223 din 27 aprilie 2000 a Tribunalului Târgu-Mureș. Respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâta S.C. F.F.A. S.A. Târgu-Mureș. Respinge ca inadmisibil recursul declarat de către pârâtul Consiliul Local Municipal Târgu-Mureș, prin Primar.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.