ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 528/2005

HOTĂRÂRE
27.01.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 528/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 noiembrie 2002, contestatorul T.A.B. a solicitat Tribunalului Mureș anularea dispoziției nr. 1248 din 14 octombrie 2002 emisă de Primăria Municipiului Târgu-Mureș, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Târgu-Mureș, și a se dispune restituirea în natură a imobilului și intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în cartea funciară în favoarea contestatorului.

În motivarea cererii, contestatorul a învederat că este unicul moștenitor al proprietarului inițial, imobilul a fost preluat abuziv cu titlu de naționalizare, iar refuzul restituirii s-a întemeiat pe cuprinderea imobilului într-un proiect privind pasajul subteran pentru care urmează a se întocmi actele necesare exproprierii pentru cauză de utilitate publică, dar care, fără plan de execuție și sursă de finanțare, este incert și nu justifică respingerea restituirii în natură a imobilului.

Prin sentința civilă nr. 151 din 26 februarie 2003, Tribunalul Mureș a admis contestația, a dispus anularea actului atacat și restituirea în natură către contestator a imobilului în litigiu, cu suprafața de 425 mp teren, înscris în C.F. nr. 800/II nr.top. 909/2, cu obligarea contestatorului de a restitui suma de 477.619.200 lei, indexată la zi cu indicele de inflație începând cu data de 2 martie 2000 până la data plății.

În considerentele sentinței s-a reținut că imobilul a aparținut autorului contestatorului, el fiind singurul moștenitor, preluarea a fost abuzivă, din schița anexată hotărârii nr. 64/2001 a Consiliului local al municipiului Târgu-Mureș rezultă că imobilul pretins este situat în afara zonei cu lucrări la pasajul subteran, fiind și o dată incertă pentru executarea acestor lucrări, urmând a fi restituită de contestator despăgubirea primită pentru imobil la 2 martie 2000 în baza art. 13 alin. (2) din Legea nr. 112/1995.

Împotriva sentinței a declarat apel contestatorul, solicitând schimbarea ei prin înlăturarea obligării sale la restituirea despăgubirilor în sumă de 477.619.200 lei și a se dispune intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului în cartea funciară, cerere asupra căreia instanța a omis să se pronunțe, precum și Primăria Municipiului Târgu-Mureș prin primar, care a solicitat admiterea apelului și pe cale de consecință menținerea dispoziției nr. 1248 din 14 octombrie 2002 ca legală și temeinică, pentru considerentele expuse în motivarea cererii de apel.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, prin decizia nr. 110/A din 16 septembrie 2003, a admis apelul declarat de contestator, a schimbat în parte sentința, în sensul că l-a obligat pe contestator să restituie suma de 70.472.041 lei, indexată la zi cu indicele de inflație începând cu data de 2 martie 2000 până la data plății, sumă încasată pentru imobilul în litigiu și a dispus intabularea imobilului pe numele contestatorului.

S-a reținut în considerentele deciziei că asupra intabulării instanța a omis să se pronunțe, ignorând cererea contestatorului formulată în acest sens, iar suma datorată de contestator este numai cea stabilită prin această decizie, întrucât i se cuvin despăgubiri pentru un alt imobil, situat la nr. 14, în sumă de 407.147.159 lei, iar el are de restituit pentru imobilul în litigiu suma de 477.619.200 lei, astfel este dator doar cu diferența de 70.472.041 lei, menționată în dispozitivul deciziei.

Decizia pronunțată în apel a fost atacată cu recurs de contestator care, pe lângă motivele de recurs expuse, reproșează instanței faptul că nu a examinat susținerile sale arătate în apelul declarat în ziua de 24 iunie 2003, anexat prezentului recurs.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs și Primăria Municipiului Târgu-Mureș. Ea critică instanța de apel pentru că a analizat și a admis apelul contestatorului, fără însă a se pronunța cu privire la apelul formulat de Primăria Municipiului Târgu-Mureș, enunțând în continuare critici referitoare la soluția adoptată în apel.

Recursul introdus de Primăria Municipiului Târgu-Mureș este întemeiat și urmează a se admite, a casa decizia și a trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel, soluție justificată de omisiunea pronunțării asupra apelului declarat de primărie, aspect relevat în recursul acesteia, cu precizarea că cererea de apel și dezvoltarea motivelor se aflau la dosarul cauzei, filele 23 – 29.

Pe cale de consecință, dar și pentru a se examina susținerea recurentului-contestator, în sensul că instanța de apel nu a luat în examinare motivele de apel din 24 iunie 2003, sub rezerva de a fi în termen introduse, se va admite și recursul contestatorului, urmând ca instanța de apel să cerceteze și celelalte motive de recurs invocate de ambele părți recurente în recursurile lor.

Admite recursurile declarate de reclamantul T.A.B. și pârâta Primăria Municipiului Târgu-Mureș, prin primar împotriva deciziei civile nr. 110/A din 16 septembrie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, pe care o casează și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1891/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la 23 decembrie 2002, reclamanții V.K.Z. și B.I. au solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Târgu-Mureș, anula
ÎCCJ 2006-10-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7809/2006
Deliberând asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la 24 ianuarie 2003, la Tribunalul Mureș, reclamanții R.Z., V.P., V.N., B.S., K.J. și G.A. au contestat, în t
ÎCCJ 2005-10-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7580/2005
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 12 ianuarie 2004, reclamanții A.I. și A.D. au chemat în judecată Primăria Municipiului Târgu-Mureș, solicitând anularea
ÎCCJ 2004-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5638/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 30/2003, contestatoarea M.B.M. a formulat plângere împotriva Dispoziției nr. 1250 din 14 octombrie 2002, emisă de Primar
ÎCCJ 2005-11-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8674/2005
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin notificarea nr. 391 din 12 noiembrie 2001 întocmită în baza Legii nr. 10/2001 și adresată Prefecturii Mureș și C.T.S. Tg. Mureș, numitul G.V.S.
Sursă