ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8674/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin notificarea nr. 391 din 12

noiembrie 2001 întocmită în baza Legii nr. 10/2001 și adresată Prefecturii

Mureș și C.T.S. Tg. Mureș, numitul G.V.S. a solicitat să i se restituie în

natură sau în echivalent imobilul situat în municipiul Tg. Mureș, înscris în C.F.,

compus din 6 camere și 2 dependințe la parter, 4 camere și 4 dependințe la

etaj, 4 pivnițe și o spălătorie la subsol și teren în suprafață de 644 mp, în

valoare aproximativă de 6,5 miliarde de lei.

În motivarea notificării

solicitantul a arătat că imobilul a aparținut în proprietate bunicilor săi și a

fost naționalizat abuziv prin Decretul nr. 92/1950 deoarece proprietarii nu au

fost „moșieri sau exploatatori”, bunicul persoanei îndreptățite fiind maistru

militar, iar bunica casnică și că nu aveau altă avere decât acest imobil.

La data de 23 septembrie 2002

reclamantul G.V.S. a chemat în judecată pe pârâtul C.T.S. Tg. Mureș pentru ca

prin hotărârea ce se va pronunța să-i restituie în natură imobilul din Tg.

Mureș, județul Mureș, cu motivarea că deși notificată conform Legii nr. 10/2001,

persoana juridică deținătoare nu a dat nici un răspuns solicitării.

Prin întâmpinările din 10 decembrie

2002 și 15 ianuarie 2003 (filele 62 și 66 dosar de fond), pârâtul C.T.S. Tg.

Mureș s-a apărat în sensul că nu are calitate procesuală în cauză deoarece

imobilul revendicat de reclamant nu mai este deținut de pârât, fiind predat

prin Protocolul de predare-primire încheiat la 7 noiembrie 2002 către Parchetul

Național Anticorupție, Serviciul Teritorial Anticorupție Tg. Mureș.

La data de 13 februarie 2003

reclamantul G.V.S. a formulat o precizare de acțiune (fila 74 dosar de fond)

prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Parchetului

Național Anticorupție, Serviciul Teritorial Anticorupție Tg. Mureș și a cerut

să se constate nulitatea absolută a protocolului încheiat între cei doi pârâți

cu privire la transmiterea imobilului revendicat.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Mureș, prin sentința civilă nr. 358 din 23 aprilie 2003, a respins

ca nefondată acțiunea reclamantului, soluție confirmată de Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția civilă, care, prin decizia nr. 188/A din 9 decembrie 2003, a

respins ca nefondat apelul reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, instanțele

au motivat că imobilul revendicat a fost preluat cu titlu în proprietatea

statului și că „este irelevantă pentru prezenta cauză valabilitatea

protocolului încheiat între instituțiile pârâte, din moment ce ambele se

încadrează în categoria celor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 10/2001,

situație în care reclamantul apelant nu poate primi în natură imobilul solicitat,

acesta fiind exceptat de la restituire, prin textul legal indicat anterior”. S-a

mai motivat că protocolul de predare-primire nu constituie un act de înstrăinare

în sensul art. 46 din Legea nr. 10/2001, această transmitere făcându-se fără

schimbarea titularului dreptului de proprietate asupra imobilului, care este

Statul Român.

Împotriva deciziei dată în apel,

prin care s-a menținut sentința tribunalului, în termen legal, a declarat

recurs reclamantul G.V.S., care a invocat următoarele motive de casare:

imobilul revendicat a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil deoarece

autorii reclamantului făceau parte din categoria persoanelor exceptate de la

naționalizare; deși pârâtul C.T.S. Tg. Mureș nu a răspuns la notificare,

totuși, la 7 noiembrie 2002, la un an de la notificare, a încheiat un protocol

cu Serviciul Teritorial Tg. Mureș al Parchetului Național Anticorupție căruia

i-a transmis dreptul de administrare și de folosință asupra imobilului, ambii

pârâți fiind de rea-credință deoarece cunoșteau solicitarea reclamantului;

instanțele au aplicat greșit prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001 întrucât

imobilul nu mai era necesar pârâtului C.T.S., nemișcătorul fiind impropriu

continuării activității acestei instituții datorită vechimii și degradării

bunului, pârâtul primind un alt sediu, imobilul fiind în prezent liber și

restituibil în natură; instanțele au făcut o greșită aplicare a prevederilor

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Recursul este fondat, în sensul

considerentelor care succed:

Atât prin notificare, cât și prin

acțiunea introductivă de instanță, reclamantul G.V.S. a solicitat să se decidă

că imobilul revendicat în condițiile Legii nr. 10/2001 a fost trecut în

proprietatea statului prin aplicarea abuzivă a Decretului nr. 92/1950 întrucât

antecesorii reclamantului făceau parte din categoriile sociale exceptate de la

naționalizare, că le-a fost încălcat dreptul de proprietate în condițiile în

care nemișcătorul era singurul bun imobil din patrimoniul lor și, pe cale de

consecință, statul nu are constituit un titlu valabil asupra bunului.

Deși chestiunea discutată era de

esența litigiului, din studiul actelor și lucrărilor dosarului se constată că

instanța de fond nu a analizat-o în nici un mod, în timp ce instanța de apel

s-a mărginit să motiveze că imobilul revendicat „a fost preluat cu titlu în

proprietatea statului”, fără a cerceta, în lumina prevederilor art. 6 din Legea

nr. 213/1998, care este acel titlu și, mai ales, dacă el a fost constituit în

condițiile legii.

O atare omisiune, care a determinat

o nerezolvare în fond a litigiului, conduce la soluția de admitere a recursului

declarat de reclamant, casarea hotărârilor atacate și reluarea judecății.

Deși sesizat cu notificarea

reclamantului din data de 12 noiembrie 2001, pârâtul C.R.T.S. Tg. Mureș a

încheiat la data de 7 noiembrie 2002 un protocol cu Parchetul Național

Anticorupție, Serviciul Teritorial Anticorupție Tg. Mureș (filele 67-68 dosar

de fond) ce a avut ca obiect preluarea imobilului situat în Tg. Mureș, și care

era solicitat a fi restituit în natură, din administrarea primului pârât, în

administrarea cel de al doilea.

Sesizat cu acest transfer al bunului

imobil, reclamantul și-a completat acțiunea introductivă de instanță cu o

cerere în nulitatea actului de înstrăinare a dreptului de a administra bunul,

reclamantul susținând că protocolul s-a încheiat cu rea-credință deoarece ambii

pârâți ar fi cunoscut că nemișcătorul este revendicat și că actul s-a încheiat

tocmai în scopul ca imobilul să fie ocupat în continuare, cel puțin aparent, de

o instituție publică și totodată să facă aplicabile prevederile art. 16 din

Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la acea dată, în sensul că situația

imobilului ar fi fost esențială pentru buna desfășurare a unor activități de

utilitate publică sau socială.

Or, și aceste aspecte determinate de

acțiunea în nulitate protocolului din 7 noiembrie 2002 nu au fost analizate de

cele două instanțe.

Potrivit art. 46 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, în redactarea și numerotarea anterioară modificării operată prin

Legea nr. 247/2005, actele juridice de înstrăinare inclusiv cele făcute în

cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu

valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a

fost încheiat cu bună-credință.

Din textul citat rezultă că

legiuitorul a folosit sintagma „acte juridice de înstrăinare” și nu aceea de

„acte juridice de înstrăinare a dreptului de proprietate”, tocmai pentru a

cuprinde o arie cât mai largă de acte juridice având ca obiect transferul unor

imobile care fac obiectul de reglementare a legii, inclusiv actele juridice ce

privesc alte drepturi reale precum cel de administrare sau dezmembrămintele

dreptului de proprietate.

Întrucât restituirea în natură a

imobilelor preluate de stat constituie regula și esența Legii nr. 10/2001, era

de analizat că bunurile la care se referă legea și cu privire la care s-au

făcut notificări au fost indisponibilizate, iar procedurile de înstrăinare

către alte persoane decât cele îndreptățite s-au suspendat (pct. 43 din Normele

metodologice de aplicare unitară a legii, aprobate prin H.G. nr. 498/2003),

înstrăinările nefiind posibile decât după soluționarea definitivă a

procedurilor administrative și jurisdicționale generate de notificările

persoanelor îndreptățite.

Deoarece se impune reluarea

judecății, instanța de trimitere va verifica susținerile reclamantului-recurent

conform cărora pârâtul C.T.S. Tg. Mureș a primit un alt sediu și că imobilul

revendicat este în prezent liber urmând a fi avute în vedere și modificările

aduse prin Legea nr. 247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul G.V.S. împotriva deciziei nr. 188/A din 9 decembrie 2003 a Curții

de Apel Târgu-Mureș, secția civilă.

Casează decizia recurată, precum și

sentința civilă nr. 358 din 23 aprilie 2003 a Tribunalului Mureș și trimite

cauza pentru rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 2 noiembrie 2005.