ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 427/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 4 noiembrie 2002, reclamanta M.A. a solicitat anularea

deciziei nr.1109 din 28 august 2002 și a procesului verbal nr.4115 din 18 iulie

2002 emise de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că nu se face vinovată de acordarea

avansurilor furnizorului de echipament S.C.”E” SRL Iași și plata penalităților

în sumă de 27.479.837 lei de care se face vinovat tot furnizorul sus-menționat

care nu  a respectat termenele de livrare a echipamentului, astfel că și

acestea urmează a fi reținute tot în sarcina lui, deoarece consideră că nu este

vinovată, neaprobând personal acele plăți efectuate prin casieria unității,

nefiind obligația ei de serviciu să aprobe plăți, obligație care intra în

sarcina contabilului șef.

Prin

cererea din 4 noiembrie 2002, reclamanta a rectificat numărul deciziei

contestate prin cererea inițială, precizând că numărul corect este 1 din 22

august 2002.

Curtea

de Apel Iași, prin sentința nr.129/CA din 16 decembrie  2002 a respins

acțiunea, a menținut decizia nr. 11091 din 28 august 2002 și procesul verbal

nr.4115 din 18 iulie 2002 încheiate de pârâtă.

Împotriva

acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs M.A.,

susținând în esență, că în mod greșit instanța de fond a considerat că decizi

atacată este temeinică și legală și că  aceasta se face vinovată de plata

nelegală a avansurilor către furnizorul S.C.”E” SRL Iași,  întrucât potrivit

dispozițiilor  pct. I. 3 din anexa 1 la H.G.nr.85/1997, pentru plata de

avansuri la achiziții de bunuri de pe piața internă trebuie îndeplinite două

condiții: existența unor contracte ferme, cu respectarea procedurilor legale de

achiziții de bunuri și respectarea plafonului maxim de 30% din valoarea contractului.

Aceste

2 condiții au fost îndeplinite la momentul plății avansurilor către furnizorul

S.C.”E” SRL – deci nu se poate reține că au fost plăți nelegale, astfel că

recurenta consideră că nu poate fi obligată la plata majorărilor de întârziere

aferente acelor sume.

A mai

susținut că în mod greșit instanța a considerat că fosta conducere a Corpului

Gardienilor Publice se face vinovată de plata respectivelor avansuri, în

realitate aceasta consideră că deși ocupa funcția de șef-adjunct al Corpului

Gardienilor Iași nu se face vinovată, ci persoana însărcinată cu exercitarea

controlului financiar preventiv care avea obligația de a verifica legala

efectuare a plăților respective.

Recursul

este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Din

analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că în perioada 27 iunie – 15

iulie 2002, auditori din cadrul Serviciului Control și Audit Public Intern al

Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Iași au efectuat inspecția

de audit la Corpul Gardienilor Publici al județului Iași,  urmare a solicitării

Inspectoratului de Poliție al județului Iași, la sesizarea Serviciului de Audit

Intern al Consiliului Județean Iași, înregistrată sub nr.360044/2002. Prin

această sesizare au fost semnalate unele abateri de la legalitate în

administrarea fondurilor publice, săvârșite de către conducerea Corpului

Gardienilor Publici Iași în perioada 01 iunie 2000 – 31 iulie 2001.

În urma

controlului efectuat s-a întocmit procesul-verbal al inspecției de audit public

intern la Corpul Gardienilor Publici Iași din 16 iulie 2002, înregistrat la

unitatea verificată sub nr.4115/18 iulie 2002.

Împotriva

acestui proces-verbal s-a formulat contestație de către M.A., care a fost

respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr.1/22 august 2002, emisă de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Iași.

Unul

din obiectivele inspecției de audit intern a fost verificarea respectării

prevederilor H.G. nr. 85/1997 cu privire la acordarea de avansuri pentru

realizarea unor acțiuni  și categorii de cheltuieli finanțate din fondurile

publice, în perioada 1 iunie 2000 – 31 iulie 2001.

Organele

de inspecție au constatat că în contractul de achiziție publică nr.2003/4

aprilie 2000, încheiat între Corpul  Gardienilor Public Iași și S.C.”E” SRL

Iași, având ca obiect confecționarea și livrarea de echipament din componența

uniformei de serviciu a gardienilor  publici, nu era prevăzută obligația acordării

de avansuri bănești furnizorului, de natura celor reglementate prin H.G. nr. 85/1997.

Cu

toate acestea, anterior datei încheierii contractului menționat mai sus, cât și

pe parcursul derulării operațiunilor prevăzute în contract, Corpul Gardienilor

Publici a achitat societății comerciale „E” SRL, în avans, sume bănești, plata

efectuându-se în numerar prin casieria unității, deși uniformele nu erau

livrate, iar furnizorul nu omisese facturi care să stea la baza acestor plăți.

Pentru

plata nejustificată în avans, a sumelor prevăzute în anexa 1, către furnizor,

organele de inspecție, în mod corect, au calculat majorări de întârziere în

sumă de 27.479.873 lei, care reprezintă sursa de venituri pentru bugetul

propriu al Corpului Gardienilor Publici, urmând a fi recuperată de la

persoanele răspunzătoare.

Organele

de inspecție au stabilit că răspunderea pentru acordarea acestor avansuri din

fondurile publice, fără ca această obligație de plată să fie prevăzută în

contractul de achiziție publică, revine în solidar fostei conduceri a Corpului Gardienilor

Publici, care a aprobat aceste plăți, respectiv șefului unității și   contabilui

șef.

În

perioada cât a ocupat funcția de adjunct șef corp, așa cum rezultă din fișa

postului, reclamanta răspundea de problemele economice ale unității, urmărind executarea

sarcinilor de serviciu de către angajații compartimentelor

financiar-contabilitate și administrativ.

Susținerile

reclamantei cum că nu se face vinovată de plata avansurilor, nefiind sarcina

acesteia de serviciu, nu pot fi reținute ca temeinice și legale. În nota

explicativă dată în timpul controlului, reclamanta răspunde la prima întrebare

următoarele :”Eu personal nu am dispus efectuarea de plăți din casieria

unității ci am semnat împreună cu șeful de corp V.F. câteva dispoziții de plată

din casierie, după data de 01 iulie 2001, pentru plata unor sume mici, care se

încadrau în plafonul de plăți zilnice sub 30 milioane lei”. Iar în contestația

înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași sub nr.9502 din 24

iulie 2002 reclamanta afirma: „… nici nu am semnat acele plăți și nici nu am

fost sesizată de contabila șefă C.D., că ar fi în avans…. Mi se spunea că s-a

recepționat echipamentul și s-au făcut compensările, pe care de fapt eu le

semnam”.

În

concluzie, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea, astfel că și

recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul

declarat de M.A. împotriva sentinței civile nr.129/CA din 16 decembrie 2002  a

Curții de Apel Iași, ca nefondat.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 4 februarie 2004.