ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 427/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 noiembrie 2002, reclamanta M.A. a solicitat anularea deciziei nr.1109 din 28 august 2002 și a procesului verbal nr.4115 din 18 iulie 2002 emise de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că nu se face vinovată de acordarea avansurilor furnizorului de echipament S.C.”E” SRL Iași și plata penalităților în sumă de 27.479.837 lei de care se face vinovat tot furnizorul sus-menționat care nu a respectat termenele de livrare a echipamentului, astfel că și acestea urmează a fi reținute tot în sarcina lui, deoarece consideră că nu este vinovată, neaprobând personal acele plăți efectuate prin casieria unității, nefiind obligația ei de serviciu să aprobe plăți, obligație care intra în sarcina contabilului șef.

Prin cererea din 4 noiembrie 2002, reclamanta a rectificat numărul deciziei contestate prin cererea inițială, precizând că numărul corect este 1 din 22 august 2002. Curtea de Apel Iași, prin sentința nr.129/CA din 16 decembrie 2002 a respins acțiunea, a menținut decizia nr. 11091 din 28 august 2002 și procesul verbal nr.4115 din 18 iulie 2002 încheiate de pârâtă.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs M.A., susținând în esență, că în mod greșit instanța de fond a considerat că decizi atacată este temeinică și legală și că aceasta se face vinovată de plata nelegală a avansurilor către furnizorul S.C.”E” SRL Iași, întrucât potrivit dispozițiilor pct. I. 3 din anexa 1 la H.G.nr.85/1997, pentru plata de avansuri la achiziții de bunuri de pe piața internă trebuie îndeplinite două condiții: existența unor contracte ferme, cu respectarea procedurilor legale de achiziții de bunuri și respectarea plafonului maxim de 30% din valoarea contractului. Aceste 2 condiții au fost îndeplinite la momentul plății avansurilor către furnizorul S.C.”E” SRL – deci nu se poate reține că au fost plăți nelegale, astfel că recurenta consideră că nu poate fi obligată la plata majorărilor de întârziere aferente acelor sume.

A mai susținut că în mod greșit instanța a considerat că fosta conducere a Corpului Gardienilor Publice se face vinovată de plata respectivelor avansuri, în realitate aceasta consideră că deși ocupa funcția de șef-adjunct al Corpului Gardienilor Iași nu se face vinovată, ci persoana însărcinată cu exercitarea controlului financiar preventiv care avea obligația de a verifica legala efectuare a plăților respective. Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că în perioada 27 iunie – 15 iulie 2002, auditori din cadrul Serviciului Control și Audit Public Intern al Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Iași au efectuat inspecția de audit la Corpul Gardienilor Publici al județului Iași, urmare a solicitării Inspectoratului de Poliție al județului Iași, la sesizarea Serviciului de Audit Intern al Consiliului Județean Iași, înregistrată sub nr.360044/2002.

Prin această sesizare au fost semnalate unele abateri de la legalitate în administrarea fondurilor publice, săvârșite de către conducerea Corpului Gardienilor Publici Iași în perioada 01 iunie 2000 – 31 iulie 2001. În urma controlului efectuat s-a întocmit procesul-verbal al inspecției de audit public intern la Corpul Gardienilor Publici Iași din 16 iulie 2002, înregistrat la unitatea verificată sub nr.4115/18 iulie 2002. Împotriva acestui proces-verbal s-a formulat contestație de către M.A., care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr.1/22 august 2002, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași. Unul din obiectivele inspecției de audit intern a fost verificarea respectării prevederilor H.G.

nr. 85/1997 cu privire la acordarea de avansuri pentru realizarea unor acțiuni și categorii de cheltuieli finanțate din fondurile publice, în perioada 1 iunie 2000 – 31 iulie 2001. Organele de inspecție au constatat că în contractul de achiziție publică nr.2003/4 aprilie 2000, încheiat între Corpul Gardienilor Public Iași și S.C.”E” SRL Iași, având ca obiect confecționarea și livrarea de echipament din componența uniformei de serviciu a gardienilor publici, nu era prevăzută obligația acordării de avansuri bănești furnizorului, de natura celor reglementate prin H.G. nr. 85/1997. Cu toate acestea, anterior datei încheierii contractului menționat mai sus, cât și pe parcursul derulării operațiunilor prevăzute în contract, Corpul Gardienilor Publici a achitat societății comerciale „E” SRL, în avans, sume bănești, plata efectuându-se în numerar prin casieria unității, deși uniformele nu erau livrate, iar furnizorul nu omisese facturi care să stea la baza acestor plăți.

Pentru plata nejustificată în avans, a sumelor prevăzute în anexa 1, către furnizor, organele de inspecție, în mod corect, au calculat majorări de întârziere în sumă de 27.479.873 lei, care reprezintă sursa de venituri pentru bugetul propriu al Corpului Gardienilor Publici, urmând a fi recuperată de la persoanele răspunzătoare. Organele de inspecție au stabilit că răspunderea pentru acordarea acestor avansuri din fondurile publice, fără ca această obligație de plată să fie prevăzută în contractul de achiziție publică, revine în solidar fostei conduceri a Corpului Gardienilor Publici, care a aprobat aceste plăți, respectiv șefului unității și contabilui șef. În perioada cât a ocupat funcția de adjunct șef corp, așa cum rezultă din fișa postului, reclamanta răspundea de problemele economice ale unității, urmărind executarea sarcinilor de serviciu de către angajații compartimentelor financiar-contabilitate și administrativ.

Susținerile reclamantei cum că nu se face vinovată de plata avansurilor, nefiind sarcina acesteia de serviciu, nu pot fi reținute ca temeinice și legale. În nota explicativă dată în timpul controlului, reclamanta răspunde la prima întrebare următoarele :”Eu personal nu am dispus efectuarea de plăți din casieria unității ci am semnat împreună cu șeful de corp V.F. câteva dispoziții de plată din casierie, după data de 01 iulie 2001, pentru plata unor sume mici, care se încadrau în plafonul de plăți zilnice sub 30 milioane lei”. Iar în contestația înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași sub nr.9502 din 24 iulie 2002 reclamanta afirma: „… nici nu am semnat acele plăți și nici nu am fost sesizată de contabila șefă C.D., că ar fi în avans….

Mi se spunea că s-a recepționat echipamentul și s-au făcut compensările, pe care de fapt eu le semnam”. În concluzie, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea, astfel că și recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de M.A. împotriva sentinței civile nr.129/CA din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 4 februarie 2004.