ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2701/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București la 18 noiembrie 2002 și înregistrată la Curtea Supremă de Justiție la 21 noiembrie 2002, A.D. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 789 din 11 septembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii recurate. În motivarea recursului, recurentul susține că era îndreptățit a formula acțiune, întrucât a lucrat în cadrul unei instituții publice de peste 12 ani și avea dreptul de a fi funcționar public, conform Legii nr. 188/1999 și pe de altă parte, avea dreptul universal al petiționarului de a se adresa conducerii instituției publice pentru „repunerea în drepturile legitime” și „eradicarea măsurilor retrograde aplicate în domeniul resurselor umane”.

A mai susținut recurentul că, în cauză, se evidențiază o lipsă a calității procesuale pasive a Camerei Deputaților și a calității secretariatului general, de reprezentat al acesteia. A mai precizat recurentul că în cauză, calitate procesuală are Secretariatul General al Camerei Deputaților, iar nu Camera Deputaților. Cu privire la soluționarea cererii de completare a sentinței civile nr. 789 din 11 septembrie 2002, recurentul susține că instanța se află în situația prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., respectiv a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul a considerat prin recursul declarat că, în mod eronat, instanța de judecată a reținut că anularea ordinelor Secretariatului General al Camerei Deputaților, emise sub nr. 493 din 22 iulie 1997, nr. 753 din 14 octombrie 1998, nr. 827 din 18 septembrie 2001 și nr. 907 din 1 octombrie 2001, privește acte ce intră în categoria actelor administrative prevăzute de art. 2 lit. a) și sunt „exceptate controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ”. Cât privește Secretariatul General al Camerei Deputaților a susținut recurentul, fiind administratorul patrimoniului Camerei Deputaților, deciziile acestuia, consideră recurentul, pot fi atacate în contencios administrativ. Din actele cauzei Curtea Supremă de Justiție reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 789 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București, s-a admis excepția inadmisibilității în baza art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990 și s-a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Prin încheierea din 23 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, s-a respins cererea reclamantului A.D., de completare a sentinței civile nr. 789 din 11 septembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 1069/2002, privind faptul că instanța a omis să se pronunțe asupra admisibilității cererii de chemare în judecată, raportat la prevederile Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici. În cauză, A.D.

a solicitat anularea ordinelor Secretariatului General al Camerei Deputaților nr. 493 din 22 iulie 1997, nr. 753 din 14 octombrie 1998, nr. 827 din 18 septembrie 2001 și nr. 907 din 1 octombrie 2001, solicitând să se dispună declanșarea procedurilor de investigare și amendare a acelor funcționari publici, responsabili pentru gestionarea necorespunzătoare a resurselor umane și repartizarea inechitabilă a resurselor financiare alocate prin bugetul de stat, pentru nerespectarea legislației din domeniu, precum și acordarea de daune morale și materiale, ca urmare a încadrării incorecte.

A mai susținut reclamantul că nu i s-a răspuns la contestația din 1997. Reclamantul-recurent și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 29/1990 și a susținut că începând cu decembrie 1996, până în 2001, s-au indicat și întreprins măsuri sistematice împotriva sa, de înlăturare din diferite funcții (director, Direcția de contabilitate, consilier în cadrul Serviciului de gestionare a bunurilor, șef-serviciu din Serviciul de gestionare a bunurilor.

Pârâta, (Secretariatul General al Camerei Deputaților), autoritate publică, a depus întâmpinare și, pe cale de excepție, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca inadmisibilă, motivat de faptul că reclamantul nu este funcționar public potrivit cerințelor Legii nr. 188/1999, cât și față de faptul că, deși s-a invocat Legea nr. 29/1990 ca temei juridic al acțiunii, actele a căror anulare se cere, privesc statele de funcții nominale ale Secretariatului General al Camerei Deputaților și nu sunt cenzurabile în contencios administrativ, și nici nu încalcă un drept prevăzut de lege al reclamantului. Cât privește faptul că nu i s-a răspuns la contestația din 1997, privind nemulțumirea reclamantului față de forma organizatorică a serviciilor Camerei Deputaților, statele de funcții, de atribuțiile diverselor compartimente, nu suntem în prezența unui refuz nejustificat de a rezolva cererea reclamantului referitor la un drept prevăzut de lege.

Sentința pronunțată de Curtea de Apel București este legală și temeinică. Actele ce se solicită a fi anulate, sunt acte administrative de autoritate, emise în exercitarea atribuțiilor de către Secretariatul General al Camerei Deputaților – Parlamentul României și nu pot fi cenzurate în temeiul art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990. Susținerea reclamantul că aceste acte ar putea fi cenzurate în contencios administrativ, este nefondată, întrucât sunt acte ce privesc activitatea parlamentului și sunt expres exceptate de la controlul judecătoresc, prin Legea nr. 29/1990. De altfel, reclamantul nu este funcționar public, neputând invoca dispozițiile Legii nr. 188/1999, susținerea sa că el avea dreptul să fie considerat funcționar public, neputând fi avută în vedere, acesta nefiind încadrat ca funcționar public, cu respectarea cerințelor Legii nr. 188/1999.

Faptul că acțiunea reclamantului este inadmisibilă, acesta neavând calea legală de a ataca actele invocate, determină prin reținerea ca inadmisibilă a cererii sale, inutilitatea analizării susținerilor din cererea de recurs. Cât privește cererea de completare a sentinței pronunțate, în cauză, privind admisibilitatea cererii de chemare în judecată, raportat la prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în mod corect instanța de fond a pronunțat respingerea ca nefondată, cât timp actele ce se cer a fi anulate, fac parte din categoria prevăzută de art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990, fiind exceptate de la controlul judecătoresc. Completarea motivării în drept a cererii de chemare în judecată, cu invocarea Legii nr. 188/1999, privește aceiași cerere de chemare în judecată care s-a respins prin admiterea excepției de inadmisibilitate a cererii.

De altfel și completarea cererii de chemare în judecată nu se poate face oricând, ci numai în condițiile art. 114 C. proc. civ. Constatându-se, deci, că recursul este neîntemeiat, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, cererea de recurs va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.D. împotriva sentinței civile nr. 789 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2003.