ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2701/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea

de Apel București la 18 noiembrie 2002 și înregistrată la Curtea Supremă de

Justiție la 21 noiembrie 2002, A.D. a declarat recurs împotriva sentinței

civile nr. 789 din 11 septembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București,

solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii recurate.

În motivarea recursului, recurentul

susține că era îndreptățit a formula acțiune, întrucât a lucrat în cadrul unei

instituții publice de peste 12 ani și avea dreptul de a fi funcționar public,

conform Legii nr. 188/1999 și pe de altă parte, avea dreptul universal al

petiționarului de a se adresa conducerii instituției publice pentru „repunerea

în drepturile legitime” și „eradicarea măsurilor retrograde aplicate în

domeniul resurselor umane”.

A mai susținut recurentul că, în

cauză, se evidențiază o lipsă a calității procesuale pasive a Camerei

Deputaților și a calității secretariatului general, de reprezentat al acesteia.

A mai precizat recurentul că în

cauză, calitate procesuală are Secretariatul General al Camerei Deputaților,

iar nu Camera Deputaților.

Cu privire la soluționarea cererii

de completare a sentinței civile nr. 789 din 11 septembrie 2002, recurentul

susține că instanța se află în situația prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., respectiv a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul a considerat prin

recursul declarat că, în mod eronat, instanța de judecată a reținut că anularea

ordinelor Secretariatului General al Camerei Deputaților, emise sub nr. 493 din

22 iulie 1997, nr. 753 din 14 octombrie 1998, nr. 827 din 18 septembrie 2001 și

nr. 907 din 1 octombrie 2001, privește acte ce intră în categoria actelor

administrative prevăzute de art. 2 lit. a) și sunt „exceptate controlului

judecătoresc pe calea contenciosului administrativ”.

Cât privește Secretariatul General

al Camerei Deputaților a susținut recurentul, fiind administratorul

patrimoniului Camerei Deputaților, deciziile acestuia, consideră recurentul,

pot fi atacate în contencios administrativ.

Din actele cauzei Curtea Supremă de

Justiție reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 789 din 11

septembrie 2002 a Curții de Apel București, s-a admis excepția

inadmisibilității în baza art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990 și s-a respins

acțiunea ca inadmisibilă.

Prin încheierea din 23 octombrie

2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, s-a

respins cererea reclamantului A.D., de completare a sentinței civile nr. 789

din 11 septembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 1069/2002, privind faptul că

instanța a omis să se pronunțe asupra admisibilității cererii de chemare în

judecată, raportat la prevederile Legii nr. 188/1999, privind Statutul

funcționarilor publici.

În cauză, A.D. a solicitat anularea

ordinelor Secretariatului General al Camerei Deputaților nr. 493 din 22 iulie

1997, nr. 753 din 14 octombrie 1998, nr. 827 din 18 septembrie 2001 și nr. 907

din 1 octombrie 2001, solicitând să se dispună declanșarea procedurilor de investigare

și amendare a acelor funcționari publici, responsabili pentru gestionarea

necorespunzătoare a resurselor umane și repartizarea inechitabilă a resurselor

financiare alocate prin bugetul de stat, pentru nerespectarea legislației din

domeniu, precum și acordarea de daune morale și materiale, ca urmare a

încadrării incorecte. A mai susținut reclamantul că nu i s-a răspuns la

contestația din 1997.

Reclamantul-recurent și-a întemeiat

acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 29/1990 și a susținut că începând cu decembrie

1996, până în 2001, s-au indicat și întreprins măsuri sistematice împotriva sa,

de înlăturare din diferite funcții (director, Direcția de contabilitate,

consilier în cadrul Serviciului de gestionare a bunurilor, șef-serviciu din

Serviciul de gestionare a bunurilor.

Pârâta, (Secretariatul General al

Camerei Deputaților), autoritate publică, a depus întâmpinare și, pe cale de

excepție, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca inadmisibilă,

motivat de faptul că reclamantul nu este funcționar public potrivit cerințelor

Legii nr. 188/1999, cât și față de faptul că, deși s-a invocat Legea nr.

29/1990 ca temei juridic al acțiunii, actele a căror anulare se cere, privesc

statele de funcții nominale ale Secretariatului General al Camerei Deputaților

și nu sunt cenzurabile în contencios administrativ, și nici nu încalcă un drept

prevăzut de lege al reclamantului.

Cât privește faptul că nu i s-a

răspuns la contestația din 1997, privind nemulțumirea reclamantului față de

forma organizatorică a serviciilor Camerei Deputaților, statele de funcții, de

atribuțiile diverselor compartimente, nu suntem în prezența unui refuz

nejustificat de a rezolva cererea reclamantului referitor la un drept prevăzut

de lege.

Sentința pronunțată de Curtea de

Apel București este legală și temeinică.

Actele ce se solicită a fi anulate,

sunt acte administrative de autoritate, emise în exercitarea atribuțiilor de

către Secretariatul General al Camerei Deputaților – Parlamentul României și nu

pot fi cenzurate în temeiul art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990.

Susținerea reclamantul că aceste

acte ar putea fi cenzurate în contencios administrativ, este nefondată,

întrucât sunt acte ce privesc activitatea parlamentului și sunt expres

exceptate de la controlul judecătoresc, prin Legea nr. 29/1990.

De altfel, reclamantul nu este

funcționar public, neputând invoca dispozițiile Legii nr. 188/1999, susținerea

sa că el avea dreptul să fie considerat funcționar public, neputând fi avută în

vedere, acesta nefiind încadrat ca funcționar public, cu respectarea cerințelor

Legii nr. 188/1999.

Faptul că acțiunea reclamantului

este inadmisibilă, acesta neavând calea legală de a ataca actele invocate,

determină prin reținerea ca inadmisibilă a cererii sale, inutilitatea

analizării susținerilor din cererea de recurs.

Cât privește cererea de completare a

sentinței pronunțate, în cauză, privind admisibilitatea cererii de chemare în

judecată, raportat la prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, în mod corect instanța de fond a pronunțat respingerea

ca nefondată, cât timp actele ce se cer a fi anulate, fac parte din categoria

prevăzută de art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990, fiind exceptate de la

controlul judecătoresc.

Completarea motivării în drept a

cererii de chemare în judecată, cu invocarea Legii nr. 188/1999, privește

aceiași cerere de chemare în judecată care s-a respins prin admiterea excepției

de inadmisibilitate a cererii.

De altfel și completarea cererii de

chemare în judecată nu se poate face oricând, ci numai în condițiile art. 114

C. proc. civ.

Constatându-se, deci, că recursul

este neîntemeiat, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, cererea de

recurs va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.D.

împotriva sentinței civile nr. 789 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 septembrie 2003.