ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 367/2003

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 25 septembrie 1991 pe rolul Judecătoriei Pitești reclamantul R.D.I. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. C. S.A. Pitești și Prefectura județului Argeș pentru obligarea acestora la plata, cu titlu de despăgubiri, a sumei de 180.000 lei c/val. construcției, construcție demolată din 1988 fără decret de expropriere. Judecătoria Pitești prin sentința civilă nr. 280 din 6 ianuarie .1992 a admis în parte acțiunea. A obligat pârâta Prefectura județului Argeș la 68.874 lei despăgubiri civile către reclamant. Acțiunea a fost respinsă față de pârâta S.C. C. S.A. Pitești și față de Ministerul Comerțului și Turismului introdus în cauză, considerându-se că titular al obiectivului de investiție, Piața agroalimentară Pitești, a devenit Prefectura județului Argeș.

S-a reținut că exproprierea s-a făcut în baza Decretului nr. 467/1979 care a stabilit o valoare de despăgubire de 68.879 lei care nu s-a plătit reclamantului fără însă ca pârâta să aibă vreo culpă procesuală, împrejurare ce a dus la respingerea cererii de cheltuieli de judecată. Tribunalul Județean Argeș prin decizia nr. 987 din 28 aprilie 1993 a admis recursurile reclamantului și pârâtei, a casat sentința nr. 280/1992 și a trimis cauza spre rejudecare pentru a se verifica calitatea procesuală pasivă a pârâtei Prefectura județului Argeș și a Ministerului Comerțului și Turismului și respectiv a Administrației Piețelor Pitești. S-a mai considerat că potrivit Legii nr. 70/1991, privind alegerile locale continuatorul Prefecturii județului Argeș este Consiliul județean Argeș, fiind necesar a se analiza calitatea procesuală și față de acesta.

S-a dispus așadar rejudecarea cauzei pentru stabilirea calității procesuale și a raporturilor obligaționale dintre părți, (reclamantul a criticat soluția de a acorda despăgubiri la suma plafonată și nu la valoarea actualizată). Judecătoria Pitești, unde cauza s-a înregistrat la 9 iulie 1993 spre rejudecare, urmare casării, prin sentința civilă nr. 7418 din 12 septembrie 1995 a admis în parte acțiunea reclamantului R.I., prin moștenitorii săi legali: R.M., R mai și P.M. împotriva pârâtei Prefectura județului Argeș pe care a obligat-o la 68.879 lei cu dobânzi legale. A fost respinsă acțiunea față de pârâții introduși în cauză: Consiliul județean Pitești, Administrația Piețelor Pitești, D.G.F.P.C.F.S.

Argeș, B.R.D. Argeș, S.C. C. S.A. Pitești, S.C. S. S.A. Pitești și față de Direcția Generală a Finanțelor Publice. S-a respins cererea de cheltuieli de judecată. S-a considerat, în motivarea acestei soluții, că exproprierea nu s-a dovedit, demolarea fiind făcută la 29 septembrie 1988, Decretul nr. 152/1988 neputând fi considerat un decret de expropriere. Nici Decretul nr. 467/1979 nu se aplică în cauză întrucât, nu s-a făcut preluarea imobilului în baza unui decret de expropriere (Decretul nr. 467/1979 se aplică în cazul construcțiilor preluate cu plată în proprietatea statului prin expropriere sau în alte cazuri prevăzute de lege). S-a considerat că temeiul acțiunii în acest caz este îmbogățirea fără justă cauză și cum patrimoniul celui care s-a îmbogățit fără justă cauză este al beneficiarului investiției (conf.

H.G. nr. 71/1991), a fost obligată Prefectura județului Argeș la despăgubiri. Deoarece este vorba de un beneficiar conjunctural al investiției, neavând culpă procesuală nu s-au acordat cheltuieli de judecată. Tribunalul Argeș prin decizia civilă nr. 2010 din 16 octombrie 1996 a admis apelul reclamantului R.D mai A desființat sentința nr. 7418/1995 a Judecătoriei Pitești și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond pentru împrejurarea că încheierea din 5 septembrie 1995 când s-a amânat pronunțarea pentru 12 septembrie 1995 nu a fost semnată de un judecător care a făcut parte din completul de judecată, sentința fiind astfel nulă. Curtea de Apel Pitești prin decizia civilă nr. 554-R din 2 aprilie 1997 a respins ca nefondat recursul declarat de Rectorul Universității Pitești împotriva deciziei nr. 2010/1996, întrucât recurentul nu a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 7418/1995, critica neputând fi invocată prin recurs.

Judecătoria Pitești, primind cauza spre rejudecare, la 21 iulie 1997 a administrat probe și prin sentința civilă nr. 3763 din 7 mai 1999 a declinat cauza Tribunalului Argeș, față de cuantumul pretențiilor solicitate precizat prin raportul de expertiză contabilă, adică 299.971.336 lei. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Argeș la 18 februarie 1999. Acest tribunal prin sentința civilă nr. 90 din 27 martie 2000 a respins ca nefondată acțiunea reclamanților împotriva pârâților S.C. S.S.A., Universitatea Pitești, S.C. C. Pitești, S.C. P. S.A. Pitești, D.G.F.P.C.F.S. Argeș, Consiliul județean Argeș și Prefectura județului Argeș.

Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că în temeiul decretului nr. 152 din 6 iunie 1988 s-a aprobat începerea lucrărilor la obiectivul de investiții „Piața agroalimentară din municipiul Pitești” și prin art. 3 al acestui decret s-a dispus demolarea construcțiilor proprietate personală și ocuparea terenurilor aferente pentru realizarea obiectivului (în anexa nr. 9 figurează la pct. 16 imobilul proprietatea reclamantului și care a fost demolat în 29 septembrie 1988). S-a calculat, potrivit Decretului nr. 467/1979 o despăgubire de 68.679 lei datorată lui R.D.I. și 75.577 lei lui R.D. Instanța a mai reținut că dacă reclamantul era nemulțumit de valoarea despăgubirii putea formula contestație în temeiul art. 8 din Decretul nr. 467/1979.

Necontestând suma și refuzând să o încaseze nu mai poate pretinde ulterior reactualizarea sumelor deja calculate, nici stabilirea unui alt mod de calcul decât cel prevăzut în Decretul nr. 467/1979. Imobilul a trecut așadar cu titlu gratuit în proprietatea statului și singurul care poate fi chemat în judecată e Statul Român prin Ministerul Finanțelor pentru acoperirea unui eventual prejudiciu. Curtea de Apel Pitești prin decizia civilă nr. 118/A din 22 decembrie 2000 a respins ca nefondat apelul reclamanților R.D. , R.M. și P.M. împotriva sentinței civile nr. 90/2000 pe care a menținut-o. Apelanții reclamanți au criticat soluția pentru nelegalitate și netemeinicie deoarece instanța nu a verificat susținerile lor privind nelegalitatea exproprierii care nu s-a făcut, prin act normativ ci individual, că Decretul nr. 152/1988 nu produce efecte juridice nefiind publicat în Monitorul Oficial și nu are anexe de individualizare a proprietarilor.

S-a încălcat principiul „non reformatio in pejus” s-a admis apelul lui R.D. și s-a trimis cauza spre rejudecare, în rejudecare nu se putea respinge acțiunea în propria cale de atac. Pentru a respinge acțiunea instanța a constatat că exproprierea a fost făcută cu titlu și că s-a stabilit o despăgubire care nefiind contestată în temeiul art. 8 din Decretul nr. 467/1979 nu mai poate fi pretinsă. Împotriva deciziei nr. 118/2000 au formulat recurs reclamanții criticând soluția pentru motivele arătate în art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ. Astfel cauza a fost judecată de o instanță necompetentă material, încălcându-se art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. Chiar dacă prin expertiză s-a mărit cuantumul pretențiilor, instanța nu-și poate declina din oficiu competența față de cadrul procesual fixat prin petitul acțiunii.

Reevaluarea a fost determinată de durata procesului și de deprecierea intervenită pe parcursul a 10 ani. De altfel declinarea dosarului nr. 9403/1997 s-a făcut după 15 termene. S-a mai arătat în motivele de recurs că decizia s-a dat cu aplicarea greșită a legii, reținându-se că reclamantul nu a contestat suma fixată drept despăgubire, fără să se observe că despre despăgubirea fixată nu i s-a făcut cunoscut proprietarului pentru ca acesta să-și exprime opinia, întreaga procedură de expropriere nefiind legală, deoarece nu s-au făcut constatări, evaluări și nici comunicări. Reclamanții au mai criticat soluția pentru că instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra unui mijloc esențial de apărare, încălcarea principiului „non reformatio in pejus” și nu a observat că imobilul a fost demolat în 29 septembrie 1988 iar plângerea a fost introdusă la 25 august 1991, înainte de împlinirea termenului de prescripție de trei ani.

În sfârșit, s-a spus că decizia se întemeiază pe o eroare gravă dedusă din considerarea legală a procedurilor de expropriere care în cazul în speță au încălcat regulile de expropriere stabilite de însuși legiuitorul socialist. Recursul este întemeiat și va fi admis pentru considerentul ce urmează. Se constată că în evoluția dosarului, după mai multe cicluri procesuale, cauza a fost judecată în fond de Tribunalul Argeș în dosarul nr. 4950/1999 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 90 din 27 martie 2000. Judecata a avut loc ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei de către Judecătoria Pitești, în dosarul nr. 9403 format la 23 iulie 1997. Judecătoria Pitești, prin sentința nr. 3763 din 7 mai 1999, deci după aproape doi ani de la primirea cauzei, a declinat competența de soluționare în raport de împrejurarea că suma inițial solicitată s-a extins în câtime la 291.971.330 lei.

Primind cauza, prin declinare, și judecând fondul unei cereri în pretenții de 180.000 lei (conform petitului introductiv de instanță) tribunalul a încălcat dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. Aceste dispoziții de ordine publică și fixate în mod imperativ de legea organică, nu au fost observate nici de instanța de apel cu ocazia judecării apelului declarat de una din părțile din proces, și care a menținut sentința tribunalului, nelegală sub aspectul competenței materiale. Cauza, acțiune în pretenții, inițial formulată pentru suma de 180.000 lei, este de competența în primă instanță a judecătoriei, conf. art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competența generală în materie civilă, și din interpretare, prin excludere, a art. 2 pct. 1, lit. b) din același cod.

Modificările succesive determinate de rata inflației în raport de care se reapreciază pretenția inițială nu sunt de natură să ducă la schimbarea competenței materiale a instanței. Aceasta a fost voința legiuitorului corect și constant interpretată în acest sens și de practica judiciară. Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea atacată a confirmat o sentință dată cu încălcarea competenței altei instanțe, în temeiul art. 312 alin. (3) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se vor casa decizia nr. 118 A/2000 a Curții de Apel Pitești și sentința civilă nr. 90/2000 a Tribunalului Argeș, urmând a se trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Pitești competentă material să judece cauza. Cu ocazia rejudecării vor fi analizate și celelalte critici formulate în recurs cu privire la soluția pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții R.D., R.M. și P.M. Casează decizia nr. 118 A din 22 decembrie 2000 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, și sentința nr. 90 din 27 martie 2000 a Tribunalului Argeș, secția civilă. Trimite cauza, spre competentă soluționare, Judecătoriei Pitești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2003.