ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2186/2003

Asupra recursului civil de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8 februarie 1999

pe rolul Tribunalului București, reclamanta N.V. a chemat în judecată pe

pârâții Consiliul General al Municipiului București, V.L. și I.D. pentru

obligarea acestora să-i lase în liniștită posesie și proprietate apartamentele

18 și respectiv 77 situate în București. S-a mai solicitat constatarea că

apartamentele sunt proprietatea reclamantei și au fost nelegal naționalizate

prin Decretul nr. 92/1950 și că orice act ulterior de vânzare a acestor

apartamente este lovit de drept de nulitate.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480

C. civ., Legii nr. 112/1995 și H.G. nr. 11/1997.

Prin sentința civilă 488/7 mai 2001 Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea s-a reținut în acest sens

că apartamentele revendicate au fost naționalizate din proprietatea reclamantei

și a soțului său N.A. (predecedat), prin Decretul nr. 92/1950 – poziția 5211.

Apartamentele au fost trecute ulterior prin

vânzare în proprietatea unor persoane fizice: D.I. și V., care la rândul lor le-au

vândut lui I.C. și V.O.A., aceștia din urmă vânzând lui V.L.

În cauză au fost introduși moștenitorii

pârâților C.C.C. și I.A. pentru I.D. și V.O.A., aceasta din urmă formulând o

întâmpinare la dosar.

S-a mai reținut că apartamentul 18 a fost vândut

în 1979 soților D.I. și V., care au făcut un schimb în 1976 cu M.C. care a

vândut apartamentul 18 numiților D.I. și I.A. în 1979.

Pentru apartamentul 77 s-a reținut că în 1982 a

fost vândut numiților V.O.A. și I.C.

Tribunalul a constatat că preluarea imobilelor

revendicate s-a făcut cu titlu reprezentat de Decretul nr. 92/1950 încadrarea

reclamantei și a soțului său în art. II al Decretului nr. 92/1950 nefiind

suficientă pentru a reține că imobilul va fi preluat fără titlu de la

reclamantă, fiind preluată o multitudine de apartamente. Cât privește

contractele succesive ulterioare de vânzare-cumpărare nu s-au putut constata

cauze de nulitate.

Acțiunea a fost respinsă în contradictoriu cu

pârâții C.G.M.B., C.C.C., V.L., V.O., I.A. și T.N.A.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

prin decizia civilă nr. 640 din 18 decembrie 2001 a admis apelul reclamantei N.V.

împotriva sentinței nr. 488/2001 pronunțată în contradictoriu cu pârâții V.L. și

O., C.C.C., I.A. și T.N.A. A schimbat în tot sentința în sensul că a respins

acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție instanța a

reținut că „procesul evoluează prin intermediul contradictorialității, prin

intermediul unor contradicții succesive care se termină odată cu hotărârea ce

se va pronunța în cauză” și că au fost chemați în judecată numai ultimii

dobânditori ai apartamentelor.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs N.V.

și T.N., invocând în motivare art. 304 pct. 7 și 9. S-a critica soluția curții

de apel pentru motivarea străină de natura pricinii, unicul capăt de acțiune

fiind acela al revendicării prin comparare de titluri, urmând a se prefera

titlul reclamantelor față de titlurile pârâților care provin de la

neproprietari, trecerea în proprietatea statului făcându-se abuziv prin Decretul

nr. 92/1950. S-a precizat de către recurenți că discuția cu privire la

nulitatea contractelor ulterioare s-a făcut cu titlu de motivare a acțiunii în

revendicare.

Recursul este întemeiat și se va admite pentru

considerentele ce urmează.

Acțiunea introductivă de instanță are ca obiect

revendicarea a două apartamente. Se constată că instanța de apel în mod greșit

a considerat acțiunea reclamanților ca inadmisibilă, raportând

inadmisibilitatea exclusiv la anularea contractelor de vânzare-cumpărare și

ignorând împrejurarea că acțiunea vizează – in terminis – revendicarea.

Or, acțiunea în revendicare întemeiată pe

dreptul comuna, la 8 februarie 1999 când a fost sesizată instanța nu este inadmisibilă.

Pentru ca acțiunea în revendicare să fie admisă

este necesar ca în cadrul acesteia să se individualizeze obiectul vizat prin

revendicare.

În cauză însă nu au fost elucidate unele aspecte

contradictorii cu privire la imobilele revendicate. În acest sens deși în

dosarul de fond există o adresă nr. 1182, emanând de la Primăria Municipiului

București, din care rezultă că în prezent (adică la 13 martie 2000, data

adresei) pe B-dul M.K. nu figurează numerele 95 A și 95 B, în urma

renumerotării, imobilul de la nr. 95 A devenind nr.47, iar imobilul de la nr. 95

B, nr. 49 și că pe B-dul M.K. nu a fost atribuit nici un imobil la nr. 95 B. Tribunalul

București la 7 mai 2001 pronunță o sentință prin care sunt obligați pârâții să

lase în proprietate reclamantei două apartamente ( nr. 95 A și, respectiv, 95

B) la adrese care, potrivit actului mai sus menționat, nu există.

Instanțele nu au fost preocupate

nici să urmărească individualizarea imobilelor revendicate în succesiunea

proprietarilor sau deținătorilor lor pentru a identifica succesiunea de adrese

(denumiri de străzi și numere).

Spre exemplu în actul de proprietate invocat de

reclamanta N.V. „act de vindere-cumpărare din 23 aprilie 1946” rezultă că soții

N.A. și V. au cumpărat de la E.S. un apartament situat la nr. 9 A la etajul 3,

cumpărătorii locuind în acel moment la nr. 95 A. Cu privire la acest din urmă

apartament nu s-a prezentat un titlu de proprietate. În dosar există un

proces-verbal care atestă înscrierea în cartea funciară a dreptului de

proprietate „în baza posesiunii și cu titlu de cumpărare” pentru imobilul nr. 95

bis.

În sfârșit, în înstrăinarea pe care o face

Consiliul Popular al municipiului București prin deciziile din 1970 și

respectiv 1971 către persoanele fizice sunt menționate apartamentul 78 care se

atribuie în proprietate soților D.I. și V. și, respectiv 77 atribuit în

proprietate numiților I.C. și V.O.A. (adresa nr. 515 din 10 februarie 2000

aflată la dosarul de fond).

Este necesar să se revadă poziția procesuală a

părților, unii din aceștia nefiind chemați în judecată de reclamantă ci

introduși în proces fie la inițiativa altor pârâți (cazul O.A.V., chemată la

proces de pârâtul V.L., fie la inițiativa proprie (cazul C.C.C. care anunță că

pârâtul D.I. este decedat și care la rândul ei, printr-o altă cerere cheamă și

ea în proces pe poziție de pârât pe Ion Ana, succesoarea defunctului D.I.

De reținut că în privința lui V.L. (probabil soț

al O.) nu se precizează de ce are calitate de pârât, el nefigurând în actele

referitoare la imobilele revendicate.

Față de noile persoane care apar astfel în

proces reclamanta nu formulează nici o cerere în completare sau precizare de

acțiune, cu excepția cererii din 17 noiembrie 1999 prin care solicită

introducerea în cauză a unei noi persoane alături de ea, deci în calitate de

reclamantă a fiicei sale, T.N.A., cu drepturi în cotă indiviză asupra bunului

revendicat. T.N. atât în sentința nr. 488/2001 care a soluționat fondul, cât și

în decizia 640/2001 care a soluționat apelul figurează însă în calitate de „pârâtă”.

Pentru considerentele arătate

constatând că acțiunea în revendicare greșit a fost respinsă ca inadmisibilă de

instanța de apel, urmează a se admite recursul, a se casa decizia 640/2001și a

se trimite cauza Curții de apel București spre rejudecarea apelului, ocazie cu

care este necesar să se stabilească cu exactitate identitatea bunului

revendicat (în componență și adresă, inclusiv succesiunea de denumiri de stradă

și numere) precum și poziția și calitatea procesuală a fiecărei părți figurând

în proces.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de T.N.A. împotriva

deciziei nr. 640 din 18 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru

rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 27 mai 2003.