ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2186/2003

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 februarie 1999 pe rolul Tribunalului București, reclamanta N.V. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, V.L. și I.D. pentru obligarea acestora să-i lase în liniștită posesie și proprietate apartamentele 18 și respectiv 77 situate în București. S-a mai solicitat constatarea că apartamentele sunt proprietatea reclamantei și au fost nelegal naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 și că orice act ulterior de vânzare a acestor apartamente este lovit de drept de nulitate. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., Legii nr. 112/1995 și H.G.

nr. 11/1997. Prin sentința civilă 488/7 mai 2001 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea s-a reținut în acest sens că apartamentele revendicate au fost naționalizate din proprietatea reclamantei și a soțului său N.A. (predecedat), prin Decretul nr. 92/1950 – poziția 5211. Apartamentele au fost trecute ulterior prin vânzare în proprietatea unor persoane fizice: D.I. și V., care la rândul lor le-au vândut lui I.C. și V.O.A., aceștia din urmă vânzând lui V.L. În cauză au fost introduși moștenitorii pârâților C.C.C. și I.A. pentru I.D. și V.O.A., aceasta din urmă formulând o întâmpinare la dosar. S-a mai reținut că apartamentul 18 a fost vândut în 1979 soților D.I. și V., care au făcut un schimb în 1976 cu M.C.

care a vândut apartamentul 18 numiților D.I. și I.A. în 1979. Pentru apartamentul 77 s-a reținut că în 1982 a fost vândut numiților V.O.A. și I.C. Tribunalul a constatat că preluarea imobilelor revendicate s-a făcut cu titlu reprezentat de Decretul nr. 92/1950 încadrarea reclamantei și a soțului său în art. II al Decretului nr. 92/1950 nefiind suficientă pentru a reține că imobilul va fi preluat fără titlu de la reclamantă, fiind preluată o multitudine de apartamente. Cât privește contractele succesive ulterioare de vânzare-cumpărare nu s-au putut constata cauze de nulitate. Acțiunea a fost respinsă în contradictoriu cu pârâții C.G.M.B., C.C.C., V.L., V.O., I.A. și T.N.A. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 640 din 18 decembrie 2001 a admis apelul reclamantei N.V.

împotriva sentinței nr. 488/2001 pronunțată în contradictoriu cu pârâții V.L. și O., C.C.C., I.A. și T.N.A. A schimbat în tot sentința în sensul că a respins acțiunea ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că „procesul evoluează prin intermediul contradictorialității, prin intermediul unor contradicții succesive care se termină odată cu hotărârea ce se va pronunța în cauză” și că au fost chemați în judecată numai ultimii dobânditori ai apartamentelor. Împotriva acestei decizii au formulat recurs N.V. și T.N., invocând în motivare art. 304 pct. 7 și 9. S-a critica soluția curții de apel pentru motivarea străină de natura pricinii, unicul capăt de acțiune fiind acela al revendicării prin comparare de titluri, urmând a se prefera titlul reclamantelor față de titlurile pârâților care provin de la neproprietari, trecerea în proprietatea statului făcându-se abuziv prin Decretul nr. 92/1950.

S-a precizat de către recurenți că discuția cu privire la nulitatea contractelor ulterioare s-a făcut cu titlu de motivare a acțiunii în revendicare. Recursul este întemeiat și se va admite pentru considerentele ce urmează. Acțiunea introductivă de instanță are ca obiect revendicarea a două apartamente. Se constată că instanța de apel în mod greșit a considerat acțiunea reclamanților ca inadmisibilă, raportând inadmisibilitatea exclusiv la anularea contractelor de vânzare-cumpărare și ignorând împrejurarea că acțiunea vizează – in terminis – revendicarea. Or, acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comuna, la 8 februarie 1999 când a fost sesizată instanța nu este inadmisibilă. Pentru ca acțiunea în revendicare să fie admisă este necesar ca în cadrul acesteia să se individualizeze obiectul vizat prin revendicare.

În cauză însă nu au fost elucidate unele aspecte contradictorii cu privire la imobilele revendicate. În acest sens deși în dosarul de fond există o adresă nr. 1182, emanând de la Primăria Municipiului București, din care rezultă că în prezent (adică la 13 martie 2000, data adresei) pe B-dul M.K. nu figurează numerele 95 A și 95 B, în urma renumerotării, imobilul de la nr. 95 A devenind nr.47, iar imobilul de la nr. 95 B, nr. 49 și că pe B-dul M.K. nu a fost atribuit nici un imobil la nr. 95 B. Tribunalul București la 7 mai 2001 pronunță o sentință prin care sunt obligați pârâții să lase în proprietate reclamantei două apartamente ( nr. 95 A și, respectiv, 95 B) la adrese care, potrivit actului mai sus menționat, nu există.

Instanțele nu au fost preocupate nici să urmărească individualizarea imobilelor revendicate în succesiunea proprietarilor sau deținătorilor lor pentru a identifica succesiunea de adrese (denumiri de străzi și numere). Spre exemplu în actul de proprietate invocat de reclamanta N.V. „act de vindere-cumpărare din 23 aprilie 1946” rezultă că soții N.A. și V. au cumpărat de la E.S. un apartament situat la nr. 9 A la etajul 3, cumpărătorii locuind în acel moment la nr. 95 A. Cu privire la acest din urmă apartament nu s-a prezentat un titlu de proprietate. În dosar există un proces-verbal care atestă înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate „în baza posesiunii și cu titlu de cumpărare” pentru imobilul nr. 95 bis.

În sfârșit, în înstrăinarea pe care o face Consiliul Popular al municipiului București prin deciziile din 1970 și respectiv 1971 către persoanele fizice sunt menționate apartamentul 78 care se atribuie în proprietate soților D.I. și V. și, respectiv 77 atribuit în proprietate numiților I.C. și V.O.A. (adresa nr. 515 din 10 februarie 2000 aflată la dosarul de fond). Este necesar să se revadă poziția procesuală a părților, unii din aceștia nefiind chemați în judecată de reclamantă ci introduși în proces fie la inițiativa altor pârâți (cazul O.A.V., chemată la proces de pârâtul V.L., fie la inițiativa proprie (cazul C.C.C. care anunță că pârâtul D.I. este decedat și care la rândul ei, printr-o altă cerere cheamă și ea în proces pe poziție de pârât pe Ion Ana, succesoarea defunctului D.I.

De reținut că în privința lui V.L. (probabil soț al O.) nu se precizează de ce are calitate de pârât, el nefigurând în actele referitoare la imobilele revendicate. Față de noile persoane care apar astfel în proces reclamanta nu formulează nici o cerere în completare sau precizare de acțiune, cu excepția cererii din 17 noiembrie 1999 prin care solicită introducerea în cauză a unei noi persoane alături de ea, deci în calitate de reclamantă a fiicei sale, T.N.A., cu drepturi în cotă indiviză asupra bunului revendicat. T.N. atât în sentința nr. 488/2001 care a soluționat fondul, cât și în decizia 640/2001 care a soluționat apelul figurează însă în calitate de „pârâtă”.

Pentru considerentele arătate constatând că acțiunea în revendicare greșit a fost respinsă ca inadmisibilă de instanța de apel, urmează a se admite recursul, a se casa decizia 640/2001și a se trimite cauza Curții de apel București spre rejudecarea apelului, ocazie cu care este necesar să se stabilească cu exactitate identitatea bunului revendicat (în componență și adresă, inclusiv succesiunea de denumiri de stradă și numere) precum și poziția și calitatea procesuală a fiecărei părți figurând în proces.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de T.N.A. împotriva deciziei nr. 640 din 18 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 27 mai 2003.