ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 804/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta T.T. a solicitat, în

contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, anularea hotărârii nr. 1108

din 11 aprilie 2001, a Comisiei de aplicare a O.G. nr. 105/1999 și pe cale de

consecință, obligarea acestei comisii la emiterea unei noi hotărâri, prin care

să se constate că soțul ei, decedat, respectiv T.G., se încadrează în situația

prevăzută de art. 1 lit. d) din Legea nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile

cuvenite.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, soțul ei, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, a fost

deportat în județul Buzău, unde a fost obligat să efectueze diferite munci

într-o tabără de muncă, fiindu-i privată libertatea.

Prin întâmpinare, Direcția de Muncă

și Solidaritate Socială Mureș a arătat că, în cauză, nu s-a făcut dovada cu

acte eliberate de organele în drept, că soțul reclamantei ar fi suferit

persecuții pe criterii etnice, care se încadrează în prevederile Legii nr.

189/2000.

Curtea de Apel Mureș, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 3 din 7 ianuarie 2002, a

admis acțiunea reclamantei și pe cale de consecință, a anulat hotărârea atacată

și a obligat Comisia de aplicare a O.G.nr. 105/1999, să emită o hotărâre prin

care să se constate că în perioada 1 octombrie 1944 – 1 februarie 1945, soțul acesteia,

T.G. s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. d) din Legea nr. 189/2000

și să i se acorde drepturile prevăzute de art. 2 din lege.

S-a reținut că, în cauză, din

declarațiile unor persoane, date în fața notarului public, care s-au aflat în

aceeași situație cu soțul reclamantei, rezultă că acesta a fost obligat să

presteze munci într-un detașament de muncă forțată din Buzău, format numai din

„cetățeni și țigani” de naționalitate maghiară.

Împotriva sentinței au declarat

recurs Casa Județeană de Pensii Mureș și Direcția Generală de Muncă și

Protecție Socială Mureș, pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în

esență, că, potrivit Normelor de aplicare a Legii nr. 189/2000, declarațiile

martorilor pot fi luate în considerare, numai dacă aceștia, la rândul lor, pot

dovedi cu acte că s-au aflat în aceiași situație cu solicitantul; or, în cauză,

nu s-a făcut dovada cu acte că soțul reclamantei, respectiv martorul, a suferit

o persecuție pe criterii etnice.

Recursurile sunt fondate.

În adevăr, martorul S.Ș. a declarat

că în perioada octombrie 1944 – februarie 1945, a efectuat, împreună cu soțul

reclamantei, muncă forțată, lângă Buzău.

Dar, declarația acestui martor este

infirmată printr-un act oficial, respectiv adresa nr. 68970 din 20 decembrie

2002, eliberată de Ministerul de Interne – Arhivele Naționale, din care rezultă

că, pentru perioada 1944 – 1945, nu există documente din care să rezulte

existența detașamentului de muncă forțată, pe raza județului Buzău.

Așadar, prima instanță în mod greșit

a reținut că soțul reclamantei, în perioada octombrie 1944 – februarie 1945, ar

fi efectuat muncă forțată într-un detașament de muncă de pe raza județului

Buzău, întrucât din actele oficiale, eliberate de Ministerul de Interne –

Arhivele Naționale, rezultă că, în perioada menționată, nu a existat vreun

detașament de muncă pe raza acestui județ.

Deci, în cauză, nu sunt întrunite

cerințele dispozițiilor art. 1 lit. d) din Legea nr. 189/2000, astfel că

urmează a admite recursurile, a casa sentința și în fond, a respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Casa

Județeană de Pensii Târgu Mureș și de Direcția Generală de Muncă și

Solidaritate Socială Mureș, împotriva sentinței civile nr. 3 din 7 ianuarie 2002,

a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea formulată de reclamanta T.T.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 februarie 2003.