Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.03.2005
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1730/2005

HOTĂRÂRE
16.03.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1730/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: R.V., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 3040 din 20 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri, prin care să i se recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), fiind născut în perioada de refugiu a părinților. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 85 din 5 aprilie 2004, a respins ca nefondată, contestația. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul nu a furnizat nici un fel de probe în dovada pretențiilor sale, întemeiate pe Legea nr. 189/2000.

Considerând hotărârea nelegală, reclamantul a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond, admiterea acțiunii. Cu actele noi depuse, face dovada că mamei și surorii sale deja i s-au recunoscut drepturile solicitate în baza Legii nr. 189/2000: mamei i s-a stabilit o indemnizație de 300.000 lei lunar, prin hotărârea nr. 99/R din 10 mai 2002, iar surorii sale, B.D., prin hotărârea nr. 1973 din 12 martie 2003. Recursul este fondat. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează (…) lit. c), a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate într-o altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată perioada strămutării și de acest regim beneficiază și copilul născut în localitatea în care părinții au fost strămutați, are același statut ca aceștia, perioada fiind de la data nașterii lui, în cauză 19 aprilie 1942, la data retrocedării pământului românesc - 6 martie 1945. În consecință se va admite recursul, se va casa sentința și în fond, se va admite acțiunea, se va anula hotărârea emisă de pârâtă, iar aceasta va fi obligată la emiterea unei noi hotărâri, prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, începând cu 11 decembrie 2003.

D E C I D E Admite recursul declarat de R.V. împotriva sentinței civile nr. 85 din 5 aprilie 2004, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea. Anulează hotărârea nr. 3040 din 12 ianuarie 2004 a Casei Județene de Pensii Mureș. Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, începând cu 11 decembrie 2003. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-09-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6894/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: H.C., în contradictoriu cu Casa Județeană de pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 3188 din 12 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și obligarea la e
ÎCCJ 2009-04-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2265/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.I. a chemat în judecată
ÎCCJ 2005-03-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1729/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 11 februarie 2004, reclamantul T.I. a solicitat anularea hotărârii nr. 277 din 5 decembrie 2003, emisă de Casa Județ
ÎCCJ 2003-09-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2809/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 39 din 17 februarie 2003, a admis acțiunea reclamantei B.O. și, pe c
ÎCCJ 2005-03-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2105/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 666 din 19 mai 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de recla
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă