ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.03.2005

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1729/2005

HOTĂRÂRE
16.03.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1729/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 11 februarie 2004, reclamantul T.I. a solicitat anularea hotărârii nr.

277 din 5 decembrie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Harghita și

recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, motivând că a avut

statutul de persoană refugiată din motive etnice.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 90 din 5 aprilie

2004, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 277 din 5 decembrie

2003, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să recunoască reclamantului,

calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. e) din Legea nr. 189/2000, pentru

perioada 21 decembrie 1941 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie

2003.

Hotărând astfel, instanța de

fond a reținut că reclamantul s-a născut la data de 21 decembrie 1941, dată la

care părinții săi erau refugiați, din motive etnice, din localitatea de

domiciliu și a dobândit prin naștere, statutul de refugiat, îndeplinind

condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru acordarea

drepturilor recunoscute prin această lege.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita, solicitând casarea

hotărârii și respingerea acțiunii formulate de T.I.

Recurenta a susținut că

hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, în condițiile în care

Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la

persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinților lor, iar

intimatul nu se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres și

limitativ prin dispozițiile legale sus-menționate.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive

etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin Normele de aplicare a

ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate

în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele

expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de

populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Cum strămutarea din

localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de

persecuție etnică, ce durează pe toată durata strămutării, în mod legal

instanța a apreciat că și copilul născut în localitatea în care părinții au

fost strămutați, are același statut ca aceștia, perioada fiind de la data

nașterii lui, la data retrocedării pământului românesc.

Situația de refugiat a

rezultat din probele administrate în cauză, copia extras de la tabelul cu

refugiați din teritoriul Ungariei, în județul Râmnicu Sărat și copia actului de

naștere al reclamantului.

Interpretarea dată de

instanță este legală și nu adaugă la lege.

În consecință, soluția

instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art.

312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Harghita împotriva sentinței civile nr. 90 din 5

aprilie 2004, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-09
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1539/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 18 martie 2004, reclamanta H.R. a solicitat anularea hotărârii nr. 1597 din 20 octombrie 2003, emisă de Casa Județea
ÎCCJ 2005-02-09
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 755/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 februarie 2004, reclamantul Ș.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 1866 din 28 ianuarie 2004, emisă de Casa Jude
ÎCCJ 2005-03-09
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1543/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 16 februarie 2004, reclamanta T.S. a solicitat anularea hotărârii nr. 11095 din 25 iulie 2003, emisă de Casa Județea
ÎCCJ 2005-03-02
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1372/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 ianuarie 2004, reclamantul R.G. a solicitat anularea hotărârii nr. 1699 din 24 noiembrie 2003, emisă de Casa Județ
ÎCCJ 2005-02-02
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 573/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 25 februarie 2004, reclamantul B.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 1862 din 28 ianuarie 2004, emisă de Casa Jude
Sursă