ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 285/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 366 din 27

februarie 2002, reclamantul T.V. a chemat în judecată Guvernul României –

Corpul de Control al Primului Ministru, solicitând ca în contradictoriu cu acesta.

să se pronunțe o hotărâre prin care să fie obligat să îi răspundă la memoriul

nr. 17/11028 din 30 octombrie 2001 și nr. 17/1434 din 7 februarie 2002.

În motivarea acțiunii, reclamantul

suține că a sesizat pârâtul cu un caz grav de corupție, că deși s-a efectuat un

control la Primăria municipiului București, sesizările sale au rămas fără

răspuns.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 279 din 18 martie 2002, a respins

acțiunea, în esență constatând că nu sunt întrunite cerințele art. 1 din Legea

contenciosului administrativ, reclamantul putând să formuleze plângere penală

direct la parchetul competent, că reclamantul a primit și răspuns scris, în

care îi erau indicate demersurile legale ce trebuiesc întreprinse.

Împotriva acestei sentințe,

reclamantul a declarat recurs, criticând soluția, în sensul că motivarea este

făcută nu pe probele din dosarul nr. 366/2002, și a avut în vedere probele,

înscrisurile, depuse în dosarul nr. 365/2002, că se reține greșit că pârâtul nu

are competența să se implice în verificarea actelor de corupție, ce le pretinde

reclamantul a fi săvârșite.

Examinând recursul prin incidența

motivelor invocate și dispozițiile art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat.

Așa cum precizează chiar

recurentul-reclamant, există unele răspunsuri ce vizează procedura de urmat în

cazul sesizărilor sale, dar sunt depuse într-o altă cauză.

Pe de altă parte, în conformitate cu

prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ, persoana fizică sau

juridică dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege,

printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități

administrative, de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de

lege, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată.

Dacă o persoană s-a adresat unui

organ administrativ care nu are competența legală de rezolvare a cererii, refuzul

rezolvării este justificat. Împrejurarea că răspunsul prin conținutul lui, nu

îl satisface pe reclamant, chiar dacă se află în altă cauză, nu constituie o

vătămare a vreunui drept recunoscut de lege, în sensul art. 1 din Legea nr.

29/1990.

Așa fiind, în mod legal instanța de

fond a reținut că reclamantul-recurent nu a făcut dovada vreunui drept

încălcat, motiv pentru care Curtea va constata recursul, ca nefondat, în care

sens îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.V.,

împotriva sentinței civile nr. 279 din 18 martie 2002 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 ianuarie 2003.