ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1220/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1220/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare
recursul declarat de R.M.A.C. împotriva sentinței civile nr.129 din 17
septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești – Secția comercială și de
contencios administrativ.
La apelul nominal s-a
prezentat recurentul reclamant R.M.A.C. reprezentat de avocatul B.M.Ș.,
lipsind intimații pârâți Ministerul Apărării Naționale și U.M. 02107 Ploiești.
Procedura completă.
Reprezentantul recurentului
a invocat excepția necompetenței Curții de Apel Ploiești în soluționarea cauzei
și a susținut că soluționarea litigiului este de competența Judecătoriei
Ploiești.
După rămânerea cauzei în
pronunțare s-a prezentat pentru intimatul -pârât Ministerul Apărării Naționale,
un reprezentant, fără delegație, care a lăsat la aprecierea instanței măsura ce
urmează a fi luată.
C U R T E A
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea
formulată la 11 martie 2002, reclamantul R.M.A.C. a chemat în judecată
Ministerul Apărării Naționale și U.M. 02107 Ploiești solicitând obligarea
acestora la plata sumei de 101.034.264 lei, diferență drepturi bănești cuvenite
în temeiul dispozițiilor art.31 din Legea nr.138/1999 și neachitate la trecerea
sa în rezervă.
Prin
sentința civilă nr.129 din 17 septembrie 2002, Curtea de Apel Ploiești a
respins acțiunea ca nefondată reținând pentru aceasta că la data trecerii în
rezervă, reclamantul a beneficiat de plăți compensatorii conform O.G. nr.7/1998
și de un ajutor, potrivit art.31 din Legea nr.138/1989, diferența solicitată
fiind tocmai impozitul aferent – datorat conform O.G. nr.73/1999.
Apreciind drept
nelegală și netemeinică această hotărâre, reclamantul a declarat recurs.
La termenul de astăzi,
prin reprezentant, recurentul a înțeles să susțină un singur motiv de casare
întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.3 C. proc. civ. în sensul necompetenței materiale
a instanței de contencios de a soluționa pricina.
Critica este
întemeiată.
Obiectul litigiului îl
constituie cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata unor
diferențe bănești ca urmare a trecerii sale în rezervă și reținute nejustificat,
cu titlu de impozit.
Fără a contesta
legalitatea măsurii trecerii în rezervă sau vreun refuz nejustificat din
partea autorității, solicitarea reclamantului vizează plata integrală fără
impozitare a indemnizației prevăzute de lege, situație în care competența de
soluționare aparține instanței de drept comun și nu celei de contencios
administrativ.
Astfel fiind, și având
în vedere dispozițiile art.304 pct.3 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat
de R.M.A.C: împotriva sentinței civile nr.129 din 17 septembrie 2002 a Curții
de Apel Ploiești – Secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și
trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Ploiești.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 26 martie 2003.