ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1746/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17

decembrie 2002 la Curtea de Apel București, Agenția Domeniilor Statului a

declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1022 din 30 octombrie 2002,

pronunțată de Curtea de Apel București, solicitând casarea acesteia, întrucât

instanța de fond a reanalizat greșit probele cauzei.

Astfel, în urma rejudecării cauzei,

așa cum a dispus Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr. 96/2002, curtea de

apel trebuia să reanalizeze probatoriul, dar acest lucru s-a realizat în mod

greșit în opinia recurentei, ajungându-se la pronunțarea anulării în parte a

deciziei nr. 286 din 15 iunie 2001 a recurentei, cu consecința reintegrării în

muncă a reclamantei C.M., în funcția avută anterior emiterii deciziei și plata

despăgubirilor salariale, de la data de 18 iunie 2001, până la data

reintegrării efective.

Sub acest aspect, recurenta a

precizat că din motivarea deciziei Curții de Apel București, nu rezultă ce

abatere disciplinară a comis reclamanta, dar subliniază că intimata se face

culpabilă de nepăstrarea secretului de serviciu, în sensul că în cotidianul A.,

din data de 13 iunie 2001, au apărut decizii, cunoscute doar în cadrul

Serviciului Resurse Umane și care nu fuseseră încă comunicate persoanelor

vizate. S-a mai arătat că pe condica de prezență a Serviciului Inspecții

Control, în dreptul numelui soțului intimatei, anume C.A., după data de 1 iunie

2001, când acestuia îi încetaseră raporturile de serviciu cu Agenția Domeniilor

Statului. apare numele acestuia semnat de reclamantă.

Ca atare, susține recurenta, chiar

dacă în art. 70 din Legea nr. 188/1999, sunt enumerate strict abaterile

disciplinare, în temeiul cărora se pot lua măsuri sancționatorii, semnarea

soțului ei în condica de prezență este o încălcare a normelor de comportare în

instituție, de către intimată.

Cât privește condiția abaterilor

repetate prevăzută de lege, recurenta a invocat faptul că intimata a întocmit

statul de plată pentru soțul ei, pentru perioada 22 mai – 31 mai 2001, când

acesta era în concediu medical, deși acest certificat de concediu medical n-a

fost acceptate de conducerea instituției.

Din actele cauzei, Curtea Supremă de

Justiție constată că prin sentința nr. 1022 din 30 octombrie 2002, Curtea de

Apel București a admis în parte acțiunea reclamantei C.M. și a anulat decizia

nr. 286 din 15 iunie 2001, emisă de pârâta Agenția Domeniilor Statului, ca

nelegală, dispunând reintegrarea reclamantei C.M., în funcția deținută anterior

emiterii acestei decizii, cu plata drepturilor salariale de la încetarea

raporturilor de serviciu, respectiv 18 iunie 2001, până la reintegrarea

efectivă în serviciu a reclamantei.

S-a constatat că intimata-reclamantă

nu este vinovată de săvârșirea abaterilor imputate, respectiv nu s-a stabilit

în cauză că reclamanta l-ar fi semnat pe soțul ei în condica de prezență, s-a

reținut că încetarea raporturilor de serviciu ale soțului reclamantei s-a făcut

cu încălcarea art. 146 C. muncii, când acesta era în concediu medical, iar

decizia atacată nici nu respectă cerințele de formă, în sensul că în

dispozitivul acesteia nu se prevede calea de atac și termenul în care atacarea

se poate face.

Mai mult instanța a reținut că

potrivit art. 73 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cercetarea prealabilă ar fi

trebuit să fie efectuată de o comisie de disciplină, constituită în acest sens,

care să formuleze propunerea sancțiunii disciplinare, după efectuarea

cercetării administrative prealabile, cu analizarea probelor cauzei.

Sentința instanței de fond este

legală și temeinică.

Așa cum rezultă din actul

administrativ atacat în cauză, nu se prevede expres abaterea disciplinară

săvârșită, încălcându-se cerințele art. 70 din Legea nr. 188/1999.

De altfel, nici în procesul-verbal

de cercetare prealabilă, depus la dosar, nu este indicată abaterea pretins

comisă de intimata-reclamantă.

Faptul că intimata recurentă, în

cauză, a formulat chiar un motiv în acest sens, susținându-se că în sentința

atacată nu se arată ce abatere se impută reclamantei-intimate, relevă

încercarea recurentei de a invoca propria culpă, pentru obținerea unui drept.

Neindicându-se abaterea imputată, nu

se poate face cenzura actului administrativ atacat, în raport cu cercetarea

prealabilă și cu celelalte acte ale cauzei, situația ducând la desființarea

actului lovit de o astfel de lipsă.

Cât privește pretinsa semnare a condicii

de prezență de reclamantă, pentru soțul ei, este o susținere care nu este

bazată de opinia neutră și oficială a unui organism abilitat, astfel că nu

poate fi invocată.

În mod corect instanța de fond a

pronunțat sentința atacată, cu respingerea cererii de acordare de daune morale,

astfel încât motivele de recurs fiind neîntemeiate, recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Agenția Domeniilor Statului, împotriva sentinței civile nr. 1022 din 30

octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 mai 2003.