ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 346/2004

Asupra  recursului de

față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 26 septembrie 2001 și completată cu cererea depusă la

25 octombrie 2001, reclamanta S.A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Muncii și Solidarității Sociale, Inspecția Muncii, Inspectoratul Teritorial de

Muncă al Județului Ilfov, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă

Ilfov, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Ministerul Industriilor și

Resurselor, Centrul de Inginerie Tehnologică Obiective Nucleare și Regia

Autonomă pentru Activități Nucleare, solicitând obligarea pârâților să-i

comunice procesele verbale de control întocmite de inspectorii de muncă și

constatările făcute în controalele efectuate la sesizarea sa cu privire la

desfacerea nelegală și abuzivă a contractului său de muncă în anul 1999.

De

asemenea, reclamanta a solicitat să i se comunice toate constatările privind

convențiile civile și avocațiale încheiate de directorii Regiei Autonome pentru

Activități Nucleare și Centrului de Inginerie Tehnologică Obiective Nucleare în

perioada noiembrie 1998 – decembrie 1999 și obligarea pârâților la plata de

daune morale în sumă de 160.000.000 lei.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că i s-a desfăcut nelegal contractul de

muncă pentru postul de consilier juridic la R.A.A.N.- C.I.T.O.N. și pentru

contestarea în justiție a măsurii de eliberare a sa din funcție, a solicitat

pârâților să-i comunice o serie de înscrisuri necesare în litigiul de muncă

aflat pe rolul Tribunalului București, dar pârâții au refuzat nejustificat să

soluționeze favorabil cererile sale.

Prin

sentința civilă nr. 671 din 20 iunie 2002, Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ a respins acțiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că,

în limitele competențelor legale, pârâții au răspuns la sesizările reclamantei și

i-au comunicat relațiile solicitate.

Împotriva

acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând

casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

În

primele două motive de casare, recurenta a susținut că este eronată concluzia

instanței de fond privind îndeplinirea de către intimați a obligației legale de

a-i comunica actele solicitate. Totodată, recurenta a arătat că instanța de

fond nu a avut în vedere că răspunsurile primite de la intimați cuprind refuzul

categoric de a-i comunica actele de constatare din timpul controalelor

efectuate cu privire la convențiile civile încheiate începând cu data de 9

februarie 1999 de unitatea la care a fost încadrată în muncă.

Prin

cel de-al treilea motiv de recurs s-a susținut că instanța de fond nu s-a

pronunțat pe toate răspunsurile de refuz al intimaților și în special pe adresa

comunicată de Inspecția Muncii în dosarul nr. 2827/2001 al Tribunalului

București, pentru a se constata că s-a răspuns numai cu privire la convențiile

civile din perioada aprilie 2000 la zi și nu, cu începere din luna noiembrie

1998, cum a solicitat.

În

ultimul motiv de casare, recurenta a criticat hotărârea instanței de fond

pentru omisiunea de soluționare a cererii  sale de obligare a intimaților la

plata de daune morale și de penalizări de întârziere în raport de refuzul de a

i se comunica actele necesare în soluționarea litigiului de muncă.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat

pentru următoarele considerente:

Instanța

de fond a soluționat corect cauza, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art.1 din Legea nr.29/1990 pentru a fi admisă acțiunea, pentru că

dreptul de petiționare, invocat de recurenta-reclamantă ca drept recunoscut de

lege, nu a fost vătămat în condițiile în care autoritățile și instituțiile

publice intimate au răspuns la sesizările care le-au fost adresate, în limitele

atribuțiilor și competențelor lor legale.

De

altfel, însăși recurenta-reclamantă a confirmat primirea răspunsurilor la

petițiile formulate, contestând însă legalitatea adreselor comunicate, ceea ce

excede obiectului acțiunii, dat fiind că instanța de fond nu a fost  sesizată

cu o cerere de anulare a actelor administrative întocmite de intimații-pârâți.

Sub

acest aspect, se constată că sunt nefondate primele două critici formulate în

recurs. De asemenea, este nefondat cel de-al treilea  motiv de recurs, întrucât

instanța de fond s-a pronunțat în cadrul competenței sale materiale și a

stabilit corect că interpretarea conținutului adreselor primite de

recurenta-reclamantă este atributul  instanței investită să judece litigiul de

muncă, având ca obiect desfacerea contractului de muncă al

recurentei-reclamante. În consecință, instanța de contencios administrativ nu

avea competența materială să se pronunțe asupra unor înscrisuri, care

reprezintă probe în litigiul de muncă și pentru care, nu s-a formulat distinct

o acțiune în anulare.

Ultimul

motiv de recurs este neîntemeiat, pentru că daunele morale și daunele de

întârziere solicitate de recurenta-reclamantă nu pot fi acordate decât în cazul

admiterii acțiunii, condiție prevăzută în art. 1 alin. (1), art. 11 alin. (2)

și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990. Cum acțiunea a fost respinsă și s-a

constatat că nu a existat un refuz nejustificat al intimaților de a soluționa

cererile recurentei referitoare la un drept recunoscut de lege, nu există temei

legal pentru plata daunelor pretinse.

Față de

considerentele expuse și constatând că, potrivit art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii

atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de S.A. împotriva sentinței civile nr. 671 din 20 iunie 2002

a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 30 ianuarie 2004.