ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 346/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 septembrie 2001 și completată cu cererea depusă la 25 octombrie 2001, reclamanta S.A.

a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Inspecția Muncii, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Ilfov, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Ministerul Industriilor și Resurselor, Centrul de Inginerie Tehnologică Obiective Nucleare și Regia Autonomă pentru Activități Nucleare, solicitând obligarea pârâților să-i comunice procesele verbale de control întocmite de inspectorii de muncă și constatările făcute în controalele efectuate la sesizarea sa cu privire la desfacerea nelegală și abuzivă a contractului său de muncă în anul 1999. De asemenea, reclamanta a solicitat să i se comunice toate constatările privind convențiile civile și avocațiale încheiate de directorii Regiei Autonome pentru Activități Nucleare și Centrului de Inginerie Tehnologică Obiective Nucleare în perioada noiembrie 1998 – decembrie 1999 și obligarea pârâților la plata de daune morale în sumă de 160.000.000 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că i s-a desfăcut nelegal contractul de muncă pentru postul de consilier juridic la R.A.A.N.- C.I.T.O.N. și pentru contestarea în justiție a măsurii de eliberare a sa din funcție, a solicitat pârâților să-i comunice o serie de înscrisuri necesare în litigiul de muncă aflat pe rolul Tribunalului București, dar pârâții au refuzat nejustificat să soluționeze favorabil cererile sale. Prin sentința civilă nr. 671 din 20 iunie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ a respins acțiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că, în limitele competențelor legale, pârâții au răspuns la sesizările reclamantei și i-au comunicat relațiile solicitate.

Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. În primele două motive de casare, recurenta a susținut că este eronată concluzia instanței de fond privind îndeplinirea de către intimați a obligației legale de a-i comunica actele solicitate. Totodată, recurenta a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere că răspunsurile primite de la intimați cuprind refuzul categoric de a-i comunica actele de constatare din timpul controalelor efectuate cu privire la convențiile civile încheiate începând cu data de 9 februarie 1999 de unitatea la care a fost încadrată în muncă.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs s-a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat pe toate răspunsurile de refuz al intimaților și în special pe adresa comunicată de Inspecția Muncii în dosarul nr. 2827/2001 al Tribunalului București, pentru a se constata că s-a răspuns numai cu privire la convențiile civile din perioada aprilie 2000 la zi și nu, cu începere din luna noiembrie 1998, cum a solicitat. În ultimul motiv de casare, recurenta a criticat hotărârea instanței de fond pentru omisiunea de soluționare a cererii sale de obligare a intimaților la plata de daune morale și de penalizări de întârziere în raport de refuzul de a i se comunica actele necesare în soluționarea litigiului de muncă.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a soluționat corect cauza, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1 din Legea nr.29/1990 pentru a fi admisă acțiunea, pentru că dreptul de petiționare, invocat de recurenta-reclamantă ca drept recunoscut de lege, nu a fost vătămat în condițiile în care autoritățile și instituțiile publice intimate au răspuns la sesizările care le-au fost adresate, în limitele atribuțiilor și competențelor lor legale. De altfel, însăși recurenta-reclamantă a confirmat primirea răspunsurilor la petițiile formulate, contestând însă legalitatea adreselor comunicate, ceea ce excede obiectului acțiunii, dat fiind că instanța de fond nu a fost sesizată cu o cerere de anulare a actelor administrative întocmite de intimații-pârâți.

Sub acest aspect, se constată că sunt nefondate primele două critici formulate în recurs. De asemenea, este nefondat cel de-al treilea motiv de recurs, întrucât instanța de fond s-a pronunțat în cadrul competenței sale materiale și a stabilit corect că interpretarea conținutului adreselor primite de recurenta-reclamantă este atributul instanței investită să judece litigiul de muncă, având ca obiect desfacerea contractului de muncă al recurentei-reclamante. În consecință, instanța de contencios administrativ nu avea competența materială să se pronunțe asupra unor înscrisuri, care reprezintă probe în litigiul de muncă și pentru care, nu s-a formulat distinct o acțiune în anulare. Ultimul motiv de recurs este neîntemeiat, pentru că daunele morale și daunele de întârziere solicitate de recurenta-reclamantă nu pot fi acordate decât în cazul admiterii acțiunii, condiție prevăzută în art. 1 alin. (1), art. 11 alin. (2) și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.

Cum acțiunea a fost respinsă și s-a constatat că nu a existat un refuz nejustificat al intimaților de a soluționa cererile recurentei referitoare la un drept recunoscut de lege, nu există temei legal pentru plata daunelor pretinse. Față de considerentele expuse și constatând că, potrivit art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de S.A. împotriva sentinței civile nr. 671 din 20 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 30 ianuarie 2004.