Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.10.2003
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3243/2003

HOTĂRÂRE
16.10.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3243/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 36 din 7 iunie 2002, Colegiul jurisdicțional Galați a admis în parte contestația formulată de reclamantul B.V. împotriva deciziei de imputare nr. 2 din 10 ianuarie 2002 emisă de Direcția de Sănătate Publică a județului Galați, în sensul că a menținut-o pentru suma de 1.224.362 lei și a respins cererea de obligare a unității la plata cheltuielilor judiciare. Colegiul jurisdicțional a reținut că din suma inițială de 1.779.788 lei încasată de reclamant necuvenit în perioada 1999 – 2000, se poate recupera în conformitate cu prevederile art. 106 și 108 C. muncii în vigoare la acea dată, numai 1.224.362 lei.

Împotriva sentinței pronunțate de Colegiul jurisdicțional Galați, ca instanță de fond jurisdicțională, a declarat recurs jurisdicțional reclamantul B.V., susținând că nu are vinovăție în producerea prejudiciului, dar că în principal decizia este tardiv emisă, repunerea în termen fiind nelegală. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs jurisdicțional și Direcția de Sănătate Publică a județului Galați, solicitând să se constate nelegalitatea hotărârii, prin care reclamantul a fost exonerat fără temei de plata prejudiciului care totalizează 6.201.570 lei, solicitând și respingerea recursului reclamantului B.V.. Recursurile jurisdicționale au fost respinse de secția jurisdicțională a Curții de Conturi prin decizia nr. 532 din 11 octombrie 2002. Împotriva acestei decizii au declarat recurs B.V.

și Direcția de Sănătate Publică a județului Galați. Direcția de Sănătate Publică a județului Galați a solicitat admiterea recursului său în principal pentru că decizia nr. 532/2002 nu motivează respingerea recursului său jurisdicțional, dar și pentru că a fost greșit aplicată legea. Recurentul B.V. a susținut casarea deciziei nr. 532/2002 ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, cu referire la greșita repunere în termen a unității și, respectiv, tardivitatea deciziei de imputare. Recursurile sunt fondate, însă pentru alte motive de casare decât cele invocate. Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 de organizare și funcționare a Curții de Conturi, aceasta își exercită funcțiunea de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și asupra modului de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și unităților administrativ teritoriale.

În cazul în care în urma verificărilor efectuate, organele de control ale Curții de Conturi constată fapte cauzatoare de prejudicii sau abateri cu caracter financiar, încheie procese-verbale de constatare – art. 36 din lege – care sunt supuse verificării procurorului financiar și care, după caz, poate formula actul de sesizare al Colegiului jurisdicțional sau pe cel de clasare. Potrivit dispozițiilor cuprinse în Capitolul IV din aceeași lege, referitor la atribuțiile jurisdicționale ale Curții de Conturi, rezultă că atât Colegiul jurisdicțional, cât și secția jurisdicțională pot fi sesizate fie de procurorul financiar, fie de persoana în sarcina căreia s-a emis un act de imputare ca urmare a actelor de constatare întocmite de organele de control ale Curții de Conturi.

Ori, în cauza dedusă judecății, nu există un asemenea act de control, ci o decizie de imputare nr. 2/2002, emisă ca urmare a unui proces verbal de control cu nr. 1067 din 27 februarie 2001 întocmit de echipa de audit din cadrul Direcției de Sănătate Publică Galați, decizie care are temei juridic - art. 102, 105, 107 și urm. C. Muncii, anterior în vigoare la data emiterii deciziei, care potrivit procedurii speciale instituite sunt de competența instanței judecătorești de drept comun, acesta fiind un litigiu de muncă. Astfel fiind, soluția Colegiului jurisdicțional dată prin sentința nr. 36/2002, cât și decizia nr. 532/2002 pronunțată de secția jurisdicțională se constată a fi date cu încălcarea competenței altei instanțe și în raport de prevederile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. se vor casa și se va trimite cauza spre competentă soluționare conform art. 2 pct. 1 lit. b 1 ) la Tribunalul Galați, secția conflicte de muncă.

D E C I D E Admite recursurile declarate de Direcția de Sănătate Publică a județului Galați și de B.V. împotriva deciziei nr. 532 din 11 octombrie 2002 a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională. Casează decizia atacată și sentința nr. 36 din 7 iulie 2002 a Colegiului jurisdicțional Galați și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Galați. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-06-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2413/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr.37 din 7 iunie 2002, Colegiul jurisdicțional Galați a admis în parte contestația formulată de contestatorul S.M. împotriva deciziei de im
ÎCCJ 2003-05-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2027/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 71 din 25 iulie 2001, Colegiul jurisdicțional Galați a admis contestația formulată de I.P. împotriva deciziei de imputare nr 2260 din 24
ÎCCJ 2004-03-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 936/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Recurenta SC A.C. SA Galați, prin cererea înregistrată la nr. 28/2002, a solicitat Colegiului jurisdicțional Galați, revizuirea sentinței nr. 32, pronunța
ÎCCJ 2004-10-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7634/2004
31 martie 2002, perioadă supusă verificării, la care pot fi calculate majorări și penalități de întârziere. Referitor la excepția de autoritate de lucru judecat invocată de reclamantă, instanța a reținut că este nefondată, întrucât prin pro
ÎCCJ 2004-09-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5155/2004
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : La data de 20 iunie 2001 G.G.G.A., M.P. și P.O.D. au contestat dispoziția nr. 246 din 21 mai 2001, emisă de către Direcția de Sănătate Publică
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă