ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 467/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin actul de sesizare de la 10

ianuarie 2000, Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi a județului

Bacău a solicitat judecarea și obligarea SC E. SA, Sucursala de Distribuție

Bacău, la plata sumei de 4.987.138.069 lei, cu titlul de taxă datorată Fondului

special pentru dezvoltarea sistemului energetic și a majorărilor de întârziere,

în sumă de 6.764.057.217 lei.

Colegiul jurisdicțional al Camerei

de Conturi Bacău a pronunțat sentința nr. 13 din 21 februarie 2001, prin care a

admis în parte actul de sesizare și a obligat Sucursala de Distribuție Bacău să

plătească suma de 4.059.761.802 lei, reprezentând taxă la Fondul special pentru

dezvoltarea sistemului energetic, cu majorări de întârziere în sumă de

4.948.542.666 lei. Prin aceiași sentință a fost respinsă cererea de obligare în

solidar a pârâtelor D.T., H.T. și B.C. la plata majorărilor de întârziere, în

sumă de 6.764.057.217 lei și a dobânzilor aferente.

Recursul jurisdicțional declarat

împotriva acestei sentințe de SC E. SA, Sucursala de Distribuție Bacău, a fost

admis prin decizia nr. 271 din 29 mai 2001, pronunțată de secția

jurisdicțională a Curții de Conturi.

Instanța de recurs jurisdicțional a

modificat sentința recurată, în sensul respingerii actului de sesizare și a

înlăturat obligațiile de plată ale Sucursalei de Distribuție Bacău, pentru

sumele de 4.059.761.802 lei și 4.948.542.666 lei, reprezentând taxă la Fondul

special pentru dezvoltarea sistemului energetic și majorări de întîrziere.

Hotărând astfel, instanța de recurs

jurisdicțional a reținut că societatea recurentă nu datorează taxa la fondul

special pentru majorările de tarif încasate de la marii consumatori care nu au

achitat facturile în termen de 10 zile de la data înregistrării fiecărei

facturi, întrucât majorările respective reprezintă o penalitate aplicată pentru

plata cu întârziere a facturilor și nu poate fi considerată o componentă a

tarifului energiei electrice.

Împotriva deciziei nr. 271 din 29

mai 2001, Procurorul general financiar a declarat recurs în anulare

jurisdicțional, recurs care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 21 din

22 mai 2002, pronunțată de Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art.

56 din Legea nr. 94/1992, republicată.

Împotriva deciziei nr. 21 din 22 mai

2001 și în temeiul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată, a

declarat recurs Procurorul general financiar, solicitând modificarea deciziei

atacate, în sensul admiterii recursului în anulare jurisdicțional.

În motivarea recursului s-a susținut

că Sucursala de Distribuție Bacău a fost greșit exonerată de obligația de a

plăti taxa la Fondul de dezvoltare a sistemului energetic, pentru că majorarea

de tarif este inclusă în contravaloarea energiei electrice livrate

consumatorilor.

Recurentul a arătat că este eronată

concluzia din decizia atacată privind lipsa de temei legal a obligației de

plată, pentru care a fost întocmit actul de sesizare, cu motivarea că fosta R.

a cerut filialelor de rețele energetice din subordine să aplice Instrucțiunile

nr. 92514/175805 din 9 septembrie 1994, ale Ministerului Finanțelor și

Ministerului Industriilor și potrivit cărora, societatea intimată avea

obligația să calculeze taxa și să o vireze la fondul special. Față de telexul

nr. 799 din 2 septembrie 1993, emis de R. în baza art. 116 din H.G. nr. 236/1993,

recurenta a susținut că majorarea de tarif de 0,2% intră în producția marfă și

conține T.V.A., astfel încât trebuia calculată taxa de dezvoltare, și până la

data reglementării exprese a acestei obligații prin Instrucțiunile nr.

91825/255479 din 20 mai 1999.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304

și ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs

ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În decizia nr. 21 din 22 mai 2002,

Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992,

republicată, a stabilit în mod judicios că nu au fost întemeiate motivele

invocate în recursul în anulare jurisdicțional și a menținut ca legală și

temeinică, decizia nr. 271 din 29 mai 2001 a secției jurisdicționale.

Decizia atacată cu prezentul recurs

corespunde atât situației de fapt dovedite cu probele administrate, căt și

dispozițiile legale incidente fondului pricinii.

În fapt, se reține, că în perioada

aprilie 1997 – decembrie 1998, SC E. SA, Sucursala de Distribuție Bacău, a

încasat majorări de tarif pentru întârzierea la plata unor facturi de către

marii consumatori și aceste majorări de tarif nu au fost incluse în baza de

calcul a taxei la Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic.

Majorările de tarif au fost încasate

de societatea intimată în baza Regulamentului pentru furnizarea și utilizarea

energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 236/1993. În art. 93 alin. (1) din

actul normativ sus-menționat s-a prevăzut că pentru neachitarea facturii în

termen de 10 zile de la data înregistrării acesteia la un mare consumator, se

percepe o majorare de tarif de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.

Pentru majorările de tarif încasate

în perioada supusă controlului, societatea intimată nu a avut obligația să

calculeze și să plătească taxa la Fondul special pentru dezvoltarea sistemului

energetic.

Conform art. 2 din O.G. nr. 29/1994,

veniturile Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic s-au

constituit din taxele de dezvoltare cuprinse în tarifele stabilite pentru

energia electrică livrată consumatorilor din economie, cu excepția

consumatorilor casnici.

Pentru plata energiei electrice

furnizate, art. 74 din H.G. nr. 236/1993, a prevăzut tarife unice pe țară, care

acoperă costurile de producție, transport și distribuție a energiei electrice,

cota pentru crearea surselor de dezvoltare a sistemului energetic, coeficientul

de risc, precum și profitul furnizorului.

În consecință, în perioada supusă

controlului, majorarea de tarif nu a fost o componentă a tarifului pentru

energia electrică și a reprezentat în realitate o penalitate, pentru care nu a

fost prevăzută expres includerea în baza de calcul a taxei datorate la Fondul

special pentru dezvoltarea sistemului energetic.

În prezentul recurs s-a confirmat că

numai prin Instrucțiunile nr. 91825/255479 din 20 mai 1999, emise de Ministerul

Finanțelor și de Ministerul Industriilor, s-a reglementat expres aplicarea

taxei de dezvoltare a sistemului energetic, și în cazul majorărilor de tarif.

În atare situație, sunt lipsite de

temei susținerile recurentului că și pentru perioada supusă controlui,

societatea intimată avea obligația să calculeze și să achite taxa de dezvoltare

pentru majorările de tarif încasate.

Existența unei asemenea obligații nu

poate fi stabilită pe baza actelor întocmite de fosta R., acte care nu au

valoarea normativă și care, prin conținutul lor, nu pot modifica sau completa

prevederile legale. în aplicarea cărora au fost emise. Din acest punct de

vedere. apare ca lipsit de relevanță în cauză. telexul nr. 799 din 2 septembrie

1993, emis de fosta R. și invocat în recurs, ca argument pentru modificarea

deciziei atacate.

Față de considerentele expuse,

constatând că nu există motive de casare sau de modificare a deciziei nr. 21

din 22 mai 2002, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat de

Procurorul general financiar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României,

împotriva deciziei nr. 21 din 22 mai 2002 a Curții de Conturi a României, în

compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 februarie 2003.