Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.06.2003
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2557/2003

HOTĂRÂRE
12.06.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2557/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

La data de 14 mai 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta S.A.S., prin mandatar B.D.M.și de pârâta S.C. R. SRL Brașov împotriva deciziei civile nr.77/Ap din 22 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov – Secția civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 14 mai 2003, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la 29 mai 2003, apoi la 12 iunie 2003. C U R T E A Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată sub nr.151/2002, contestatoarea S.A.S. a chemat în judecată pe intimata S.C.

R. SRL, solicitând obligarea intimatei la modificarea deciziei nr.9 din 26.06.2001, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor bănești prevăzute la art.3 și 4, din decizia susmenționată, de la 189.433.744 lei la 1.500.000.000 lei, echivalentul a 107.000 DM pentru partea din imobil înstrăinată în baza prevederilor Legii 112/1995, să se dispună obligarea intimatei la modificarea art.5 din aceeași decizie, în sensul majorării despăgubirilor constând în titluri de valoare nominală pentru spațiul cu altă destinație înstrăinat către S.C. “M.”SRL, de la 275.030.850 lei la 750.000.000 lei, echivalentul a 54.000 DM, iar în situația în care intimata refuză să modifice această decizie, să fie obligată să plătească contestatoarei daune cominatorii în cuantum de 1.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că imobilul situat în Brașov, str. Michael Weiss nr.4 a fost proprietatea părinților săi, I.S. și E., cumpărat cu suma de 1.400.000 lei, sumă care, actualizată, reprezintă 3.381.551.600 lei. A mai arătat contestatoarea că, în calitate de moștenitoare a părinților săi, a solicitat, în conformitate cu prevederile Legii 10/2001, restituirea în natură a spațiilor din acest imobil care nu au fost înstrăinate, iar pentru cele înstrăinate, a solicitat despăgubiri bănești în cuantumurile menționate, intimata emițând decizia nr.9 din 26.06.2001 prin care i-a făcut o ofertă derizorie de despăgubire, dată fiind valoarea reală a imobilului. Prin sentința civilă nr.118/s din 11.03.2002, Tribunalul Brașov a respins contestația formulată de contestatoarea S.A.S.

în contradictoriu cu intimata S.C. R. SRL; totodată, a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de intimată în contradictoriu cu intervenienții forțați Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura Județului Brașov. Pentru a da această soluție, tribunalul a reținut că, din prevederile art.36 alin.3 și 4, art.37 și art.40 din Legea nr.10/2001 și din economia întregului act normativ, rezultă că instanța judecătorească nu are nici un fel de competențe în materia stabilirii, cuantificării și acordării despăgubirilor bănești, aceste atribuții revenind organelor de stat, respectiv o comisie interministeR.ă formată din 2-3 reprezentanți ai Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Administrației Publice.

S-a reținut că instanța judecătorească are competențe limitate în materia examinării legalității deciziilor sau dispozițiilor emise potrivit dispozițiilor art.23 din lege, nefiind abilitată a aprecia cuantumul despăgubirilor oferite ca măsuri reparatorii, decât în măsura în care viitoarea lege (prevăzută de art.40) va dispune în acest sens. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a susținut că oferta de restituire trebuie să fie corespunzătoare valorii imobilului, iar în situația refuzării ei persoana îndreptățită are calea atacării în justiție. Contestatoarea a mai arătat că împrejurarea că, ulterior, legiuitorul, printr-un act normativ are posibilitatea de a plafona sumele acordate, nu determină concluzia inadmisibilității unei acțiuni în justiție de stabilire a valorii estimative a imobilului.

Curtea de Apel Brașov – Secția civilă, prin decizia nr.77/Ap din 22 octombrie 2002, a admis apelul, a anulat sentința tribunalului, a admis în parte contestația și a obligat S.C. R. SRL să modifice decizia nr.9/2001 în sensul majorării cuantumului despăgubirilor bănești prevăzute la art.3 și 4 la suma de 839.630.000 lei și a celor prevăzute la art.5 la suma de309.700.000 lei. Restul pretențiilor au fost respinse, ca și cererea de chemare în judecată a altor persoane. Instanța de apel a constatat că instanța de fond a refuzat să judece pe motiv că o viitoare lege va reglementa procedura de acordare a despăgubirilor bănești, dar, prin considerentele referitoare la o incertitudine a eventualității legislative, instanța a încălcat dispozițiile art.21 din Constituție, dar și ale art.6 din Protocolul 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, coroborate cu art.3 din C.civ., privind denegarea de dreptate.

S-a reținut că însăși Legea nr.10/2001 prevede, în art.24 alin.7, calea de atac împotriva cuantumului fixat în decizie de către unitatea deținătoare. Astfel, curtea de apel, procedând la anularea sentinței, a rejudecat cauza în temeiul art.297 alin.1 C.proc.civ.. Pe baza expertizei efectuate, instanța a admis petiția în sensul obligării unității deținătoare la majorarea cuantumului despăgubirilor numai cu privire la construcții. În ceea ce privește terenul, curtea de apel a constatat că petiția este informă, neprecizând o delimitare a acestuia între partea de imobil restituită în natură și cu privire la care nu s-a formulat contestație și partea cuprinsă în articolele contestate, împrejurare ce a determinat respingerea pretențiilor.

În ceea ce privesc daunele cominatorii, instanța a reținut că pot fi acordate numai în cazul hotărârii nesusceptibile de a fi executate silit, motiv ce a dus la respingerea acestui petit. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs contestatoarea S.A.S. și pârâta S.C. R. SRL. Prin recursul formulat, contestatoarea a criticat decizia curții de apel pentru că greșit s-a reținut solicitarea acesteia în sensul de a se reface întreaga expertiză, când, în realitate s-a cerut numirea unui expert care să refacă expertiza privind evaluarea spațiului comercial, pentru că greșit s-a reținut că, în privința terenului, petiția este informă, de vreme ce instanța a admis proba cu evaluarea terenului și nu a solicitat precizări la momentul când au fost fixare obiectivele expertizelor.

De asemenea, s-a arătat că este greșită interpretarea instanței în sensul că daunele cominatorii nu pot fi acordate decât pentru hotărârile nesusceptibile de a fi executate silit, precum și că subevaluarea cuantumului despăgubirilor incluse în ofertă se datorează exclusiv culpei pârâtei S.C. R. SRL. Prin recursul declarat, pârâta S.C. R. SRL arată că instanța judecătorească are competențe limitate în materia examinării legalității deciziilor emise potrivit Legii 10/2001, nefiind abilitată a aprecia asupra cuantumului despăgubirilor oferite ca măsuri reparatorii, decât în măsura în care viitoarea lege dispune în acest sens, astfel încât, solicită menținerea soluției date de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.

Recursul declarat de contestatoare va fi admis pentru următoarele considerente: Este întemeiată prima critică exprimată; într-adevăr, așa cum se precizează de către contestatoare la fila 127 din dosarul de apel, aceasta a cerut refacerea expertizei privind doar evaluarea spațiului comercial și, nicidecum, a întregii expertize, așa cum greșit reține instanța, respingând, de altfel, în mod neconvingător, solicitarea contestatoarei în acest sens. Instanța de apel a apreciat în mod greșit, ca fiind informă, petiția referitoare la teren, întrucât, pe de o parte, contestatoarea a făcut precizarea, atât în cererea introductivă, cât și în apelul formulat, că este vorba de imobilele înstrăinate potrivit prevederilor Legii 112/1995, fără a fi vorba de partea restituită în natură, iar pe de altă parte, s-a efectuat expertiză pentru teren.

Instanța însă, nu a stabilit în mod corect obiectivele expertizei; în speță, se impune a se solicita expertului să stabilească cât din valoarea terenului o reprezintă partea ce a fost restituită în natură, cât reprezintă partea ce nu a fost restituită, mai exact valoarea estimativă pentru partea ce nu a fost restituită în natură. Față de cele exprimate mai sus, se impune admiterea acestui recurs, casarea deciziei și trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelului. În ceea ce privește recursul formulat de S.C. R. SRL, va fi respins ca nefondat.

Potrivit prevederilor art.24 alin.7 din Legea 10/2001, dacă oferta de restituire prin echivalent este refuzată, persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia prevăzută în alin.1 în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia; deci, însăși Legea nr.10/2001 prevede calea de atac împotriva cuantumului fixat de unitatea deținătoare și nu poate fi acceptată ideea unei limitări a competenței instanței privind aprecierea asupra cuantumului despăgubirilor, neexistând nici o prevedere prin care să se interzică stabilirea unei valori reale a imobilului, chiar dacă, ulterior, se va stabili printr-o lege specială un plafon maxim. Față de cele ce preced, acest recurs se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta S.A.S. împotriva deciziei nr.77/Ap din 22 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov - Secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de reclamantă. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. R. SRL Brașov împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82658)
Proprietate. Restituire prin echivalent, conform Legii nr.10/2001. Stabilirea sumei despăgubirii Legea nr.10/2001 prevăzând, prin art.24, posibilitatea contestării cuantumului fixat de unitatea deținătoare a imobilului, rezultă că instanța
ÎCCJ 2006-01-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 196/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 iunie 2004, reclamanta SC P. SA Brașov a solicitat obligarea pârâtei SC M.G. SRL la plata sumei de 1.067.386.916 lei, rep
ÎCCJ 2005-12-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5943/2005
civ., pentru a conduce la casarea hotărârii atacate. În ceea ce privește excepția de prematuritate a acțiunii, în raport de art. 720 1 C. proc. civ., se constată că în mod corect ambele instanțe, de fond și de apel au respins-o, reținându-s
ÎCCJ 2007-03-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2725/2007
plata către chiriaș a sumei de 71.684 lei”; obligarea SC R. SRL Brașov de a completa decizia cu restituirea în natură a întregului imobil situat în Brașov. În subsidiar, reclamantul a solicitat să se constate inaplicabilitatea Decretului nr
ÎCCJ 2003-05-20
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2036/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de intimata S.C. „R.” SRL Brașov împotriva deciziei nr.79/Ap din 24 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov – Secția civilă. La apelul nominal s-a prezentat intimatul petent D.D.G., reprezentat de avoc
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă