ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2557/2003

La data de 14 mai 2003 s-au

luat în examinare recursurile declarate de reclamanta S.A.S., prin mandatar

B.D.M.și de pârâta S.C. R. SRL Brașov împotriva deciziei civile nr.77/Ap

din       22 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov – Secția civilă.

Dezbaterile au fost

consemnate în încheierea cu data de 14 mai 2003, care face parte integrantă din

prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la 29 mai 2003, apoi la 12 iunie

2003.

C U R T E A

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin contestația

înregistrată sub nr.151/2002, contestatoarea S.A.S. a chemat în judecată pe

intimata S.C. R. SRL, solicitând obligarea intimatei la modificarea deciziei

nr.9 din 26.06.2001, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor bănești

prevăzute la art.3 și 4, din decizia susmenționată, de la 189.433.744 lei la

1.500.000.000 lei, echivalentul a 107.000 DM pentru partea din imobil

înstrăinată în baza prevederilor Legii 112/1995, să se dispună obligarea

intimatei la modificarea art.5 din aceeași decizie, în sensul majorării

despăgubirilor constând în titluri de valoare nominală pentru spațiul cu altă

destinație înstrăinat către S.C. “M.”SRL, de la 275.030.850 lei la 750.000.000

lei, echivalentul a 54.000 DM, iar în situația în care intimata refuză să

modifice această decizie, să fie obligată să plătească contestatoarei daune

cominatorii în cuantum de 1.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

contestatoarea a arătat că imobilul situat în Brașov, str. Michael Weiss nr.4 a

fost proprietatea părinților săi, I.S. și E., cumpărat cu suma de 1.400.000

lei, sumă care, actualizată, reprezintă 3.381.551.600 lei.

A mai arătat contestatoarea

că, în calitate de moștenitoare a părinților săi, a solicitat, în conformitate

cu prevederile Legii 10/2001, restituirea în natură a spațiilor din acest imobil

care nu au fost înstrăinate, iar pentru cele înstrăinate, a solicitat

despăgubiri bănești în cuantumurile menționate, intimata emițând decizia nr.9

din 26.06.2001 prin care i-a făcut o ofertă derizorie de despăgubire, dată

fiind valoarea reală a imobilului.

Prin sentința civilă

nr.118/s din 11.03.2002, Tribunalul Brașov a respins contestația formulată de

contestatoarea S.A.S. în contradictoriu cu intimata S.C. R. SRL; totodată, a

respins cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de intimată

în contradictoriu cu intervenienții forțați Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice și Prefectura Județului Brașov.

Pentru a da această

soluție, tribunalul a reținut că, din prevederile art.36 alin.3 și 4, art.37 și

art.40 din Legea nr.10/2001 și din economia întregului act normativ, rezultă că

instanța judecătorească nu are nici un fel de competențe în materia stabilirii,

cuantificării și acordării despăgubirilor bănești, aceste atribuții revenind

organelor de stat, respectiv o comisie interministeR.ă formată din 2-3

reprezentanți ai Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței,

Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Administrației Publice.

S-a reținut că instanța

judecătorească are competențe limitate în materia examinării legalității

deciziilor sau dispozițiilor emise potrivit dispozițiilor art.23 din lege,

nefiind abilitată a aprecia cuantumul despăgubirilor oferite ca măsuri

reparatorii, decât în măsura în care viitoarea lege (prevăzută de art.40) va

dispune în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat apel contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

S-a susținut că oferta de

restituire trebuie să fie corespunzătoare valorii imobilului, iar în situația

refuzării ei persoana îndreptățită are calea atacării în justiție.

Contestatoarea a mai arătat

că împrejurarea că, ulterior, legiuitorul, printr-un act normativ are

posibilitatea de a plafona sumele acordate, nu determină concluzia

inadmisibilității unei acțiuni în justiție de stabilire a valorii estimative a

imobilului.

Curtea de Apel Brașov –

Secția civilă, prin decizia nr.77/Ap din       22 octombrie 2002, a admis

apelul, a anulat sentința tribunalului, a admis în parte contestația și a

obligat S.C. R. SRL să modifice decizia nr.9/2001 în sensul majorării

cuantumului despăgubirilor bănești prevăzute la art.3 și 4 la suma de

839.630.000 lei și a celor prevăzute la art.5 la suma de309.700.000 lei.

Restul pretențiilor au fost

respinse, ca și cererea de chemare în judecată a altor persoane.

Instanța de apel a

constatat că instanța de fond a refuzat să judece pe motiv că o viitoare lege

va reglementa procedura de acordare a despăgubirilor bănești, dar, prin

considerentele referitoare la o incertitudine a eventualității legislative,

instanța a încălcat dispozițiile art.21 din Constituție, dar și ale art.6 din

Protocolul 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului,

coroborate cu art.3 din C.civ., privind denegarea de dreptate.

S-a reținut că însăși Legea

nr.10/2001 prevede, în art.24 alin.7, calea de atac împotriva cuantumului fixat

în decizie de către unitatea deținătoare.

Astfel, curtea de apel,

procedând la anularea sentinței, a rejudecat cauza în temeiul art.297 alin.1

C.proc.civ..

Pe baza expertizei

efectuate, instanța a admis petiția în sensul obligării unității deținătoare la

majorarea cuantumului despăgubirilor numai cu privire la construcții.

În ceea ce privește

terenul, curtea de apel a constatat că petiția este informă, neprecizând o

delimitare a acestuia între partea de imobil restituită în natură și cu privire

la care nu s-a formulat contestație și partea cuprinsă în articolele

contestate, împrejurare ce a determinat respingerea pretențiilor.

În ceea ce privesc daunele

cominatorii, instanța a reținut că pot fi acordate numai în cazul hotărârii

nesusceptibile de a fi executate silit, motiv ce a dus la respingerea acestui

petit.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs contestatoarea S.A.S. și pârâta S.C. R. SRL.

Prin recursul formulat,

contestatoarea a criticat decizia curții de apel pentru că greșit s-a reținut

solicitarea acesteia în sensul de a se reface întreaga expertiză, când, în

realitate s-a cerut numirea unui expert care să refacă expertiza privind

evaluarea spațiului comercial, pentru că greșit s-a reținut că, în privința

terenului, petiția este informă, de vreme ce instanța a admis proba cu

evaluarea terenului și nu a solicitat precizări la momentul când au fost fixare

obiectivele expertizelor.

De asemenea, s-a arătat că

este greșită interpretarea instanței în sensul că daunele cominatorii nu pot fi

acordate decât pentru hotărârile nesusceptibile de a fi executate silit, precum

și că subevaluarea cuantumului despăgubirilor incluse în ofertă se datorează

exclusiv culpei pârâtei S.C. R. SRL.

Prin recursul declarat,

pârâta S.C. R. SRL arată că instanța judecătorească are competențe limitate în

materia examinării legalității deciziilor emise potrivit Legii 10/2001, nefiind

abilitată a aprecia asupra cuantumului despăgubirilor oferite ca măsuri reparatorii,

decât în măsura în care viitoarea lege dispune în acest sens, astfel încât,

solicită menținerea soluției date de instanța de fond ca fiind temeinică și

legală.

Recursul declarat de

contestatoare va fi admis pentru următoarele considerente:

Este întemeiată prima

critică exprimată; într-adevăr, așa cum se precizează de către contestatoare la

fila 127 din dosarul de apel, aceasta a cerut refacerea expertizei privind doar

evaluarea spațiului comercial și, nicidecum, a întregii expertize, așa cum greșit

reține instanța, respingând, de altfel,  în mod neconvingător, solicitarea

contestatoarei în acest sens.

Instanța de apel a apreciat

în mod greșit, ca fiind informă, petiția referitoare la teren, întrucât, pe de

o parte, contestatoarea a făcut precizarea,  atât în cererea introductivă, cât

și în apelul formulat, că este vorba de imobilele înstrăinate potrivit

prevederilor Legii 112/1995, fără a fi vorba de partea restituită în natură,

iar pe de altă parte, s-a efectuat expertiză pentru teren.

Instanța însă, nu a

stabilit în mod corect obiectivele expertizei; în speță, se impune a se

solicita expertului să stabilească cât din valoarea terenului o reprezintă

partea ce a fost restituită în natură, cât reprezintă partea ce nu a fost

restituită, mai exact valoarea estimativă pentru partea ce nu a fost restituită

în natură.

Față de cele exprimate mai

sus, se impune admiterea acestui recurs, casarea deciziei și trimiterea cauzei

la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelului.

În ceea ce privește

recursul formulat de S.C. R. SRL, va fi respins ca nefondat.

Potrivit prevederilor

art.24 alin.7 din Legea 10/2001, dacă oferta de restituire prin echivalent este

refuzată, persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia prevăzută în

alin.1 în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia; deci, însăși

Legea nr.10/2001 prevede calea de atac împotriva cuantumului fixat de unitatea

deținătoare și nu poate fi acceptată ideea unei limitări a competenței

instanței privind aprecierea asupra cuantumului despăgubirilor, neexistând nici

o prevedere prin care să se interzică stabilirea unei valori reale a

imobilului, chiar dacă, ulterior, se va stabili printr-o lege specială un

plafon maxim.

Față de cele ce preced,

acest recurs se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta S.A.S. împotriva deciziei nr.77/Ap din 22 octombrie 2002 a Curții de

Apel Brașov - Secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași

instanță pentru rejudecarea apelului declarat de reclamantă.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta S.C. R. SRL Brașov împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 iunie 2003.