ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 28/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 19 martie 2001 la Tribunalul Brăila reclamantul  T.V.

a solicitat acestei instanțe să oblige pârâta Comisia Centrală de pe lângă

Ministerul Finanțelor Publice să îndeplinească și să aplice dispozițiile

Legii.9/1998.

Procedând

la examinarea obiectului cererii și față de faptul că pârâta este un organ al

administrației publice centrale, din oficiu, instanța a  pus în discuția

părților excepția lipsei competenței  materiale în soluționarea cererii.

Prin

sentința civilă nr.101 din 12 iunie 2001 Tribunalul Brăila, secția comercială a

declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Galați,

secția comercială și de contencios administrativ.

În

motivarea cererii sale reclamantul a susținut că prin Hotărârea nr.3 din 18

februarie 2000 Prefectura Brăila – Comisia Județeană de Aplicare a Legii

nr.9/1998 a admis în parte cererea sa, privind plata de despăgubiri bănești în

suma de 122.767.664 lei pentru un imobil compus din locuință și teren situate

în orașul Silistra, județul Durostor, trecut în proprietatea statului bulgar în

urma Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie

1940.

A mai

arătat reclamantul că,  în termen de 15 zile de la comunicarea acestei

hotărâri, a formulat contestație la Comisia Centrală pentru  aplicarea Legii

nr.9/1998 care funcționează în cadrul Ministerului Finanțelor Publice și că

deși a făcut toate demersurile necesare, nu a obținut nici o rezolvare a

contestației sale.

Curtea

de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ prin sentința

civilă nr.6 din 28 ianuarie 2002 a admis acțiunea reclamantului și a obligat

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Comisia Centrală pentru aplicarea Legii

nr.9/1998 să soluționeze și să comunice reclamantului răspunsul la contestația

formulată împotriva hotărârii emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii

nr.9/1998 Brăila.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cauză sunt întrunite

condițiile prevăzute de art.1 din Legea nr.29/1990, în sensul refuzului

nejustificat de a fi rezolvată cererea reclamantului referitoare la un drept

recunoscut de lege, refuz concretizat de faptul de a nu răspunde petiționarului

în termenul prevăzut de lege.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, recurs continuat de

moștenitorul acestuia T.C., criticând soluția instanței de fond ca fiind

nelegală și netemeinică.

Se

susține de către recurentul reclamant că instanța de fond  i-a respins cererea

de despăgubiri fără să precizeze care sunt acestea, astfel că prin această

omisiune instanța de fond i-ar fi respins toate cele trei cereri de

despăgubire solicitate și anume:

-despăgubiri

pentru imobilele părăsite în Cadrilater;

-despăgubiri

pentru întârzierea de 2 ani și 6 luni în soluționarea cererii sale de către

cele două comisii de aplicare a Legii nr.9/1998;

-despăgubiri

aplicate la suma stabilită de Comisia Județeană și de către Comisia Centrală

de  aplicare a Legii nr.9/1998 pentru perioada celor 60 de ani care  au trecut

de la momentul  preluării bunurilor în proprietatea statului bulgar.

Recursul

este nefondat.

Potrivit

art.1 din Legea privind contenciosul administrativ, orice persoană fizică sau

juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege,

printr-un act administrativ         s-au prin refuzul nejustificat al unei

autorități de a-i rezolva cererea  referitoare la un drept recunoscut de lege,

se poate adresa instanței judecătorești competente pentru anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Se

consideră refuz nejustificat de rezolvare a  cererii referitoare la un drept

recunoscut de lege – conform alin.2 al textului citat – și faptul de a nu

răspunde petiționarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii

respective,  dacă prin lege nu se prevede un alt termen.

Or,

în cauză, prin cererea introductivă de instanță, reclamantul T.V. a  solicitat

instanței de fond să oblige Comisia Centrală de pe lângă Ministerul Finanțelor

Publice constituită în vederea aplicării Legii nr.9/1998 să-i soluționeze și

să-i comunice răspunsul privitor la contestația formulată împotriva Hotărârii

nr.3 din 18 februarie 2000 emisă de Prefectura județului Brăila – Comisia de

aplicare a Legii nr.9/1998. Totodată,   și-a  rezervat dreptul de a solicita

daune materiale decurgând din nerespectarea Legii nr.9/1998, fără a fi

precizate de reclamant  în cursul judecății.

Potrivit

dispozițiilor art.130 alin.final C. proc. civ. instanța sesizată era obligată

să se pronunțe cu privire la capetele de cerere cu  judecata cărora a fost

investită, neputând   să-și depășească limitele investirii sale.

Prin

sentința pronunțată, instanța de fond în mod corect s-a pronunțat asupra

cererii cu care a fost investită de către reclamant, în sensul obligării

pârâtului Ministerul Finanțelor Publice – Comisia Centrală de aplicare a Legii

nr.9/1998 să-i soluționeze și să-i comunice modul de rezolvare al contestației

sale.

Stabilirea

cuantumului celor trei categorii de despăgubiri  la care face referire

recurentul reclamant în motivele de recurs, nu au făcut obiectul acțiunii în

contencios administrativ, acesta constituindu-l numai refuzul nejustificat al

pârâtul de a-i soluționa în termenul legal contestația și de a-i comunica

măsurile dispuse.

Numai

hotărârile Comisiei Centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi

atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios

administrativ a  tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul, conform

dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr.9/1998.

În

raport de dispozițiile legale incidente cauzei, recursul se vădește nefondat și

urmează a fi respins, soluția instanței de  fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de T.V. și continuat de T.C. împotriva sentinței civile nr.6

din 28 ianuarie 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2004.