ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 28/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 martie 2001 la Tribunalul Brăila reclamantul T.V. a solicitat acestei instanțe să oblige pârâta Comisia Centrală de pe lângă Ministerul Finanțelor Publice să îndeplinească și să aplice dispozițiile Legii.9/1998. Procedând la examinarea obiectului cererii și față de faptul că pârâta este un organ al administrației publice centrale, din oficiu, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei competenței materiale în soluționarea cererii. Prin sentința civilă nr.101 din 12 iunie 2001 Tribunalul Brăila, secția comercială a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ.

În motivarea cererii sale reclamantul a susținut că prin Hotărârea nr.3 din 18 februarie 2000 Prefectura Brăila – Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr.9/1998 a admis în parte cererea sa, privind plata de despăgubiri bănești în suma de 122.767.664 lei pentru un imobil compus din locuință și teren situate în orașul Silistra, județul Durostor, trecut în proprietatea statului bulgar în urma Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. A mai arătat reclamantul că, în termen de 15 zile de la comunicarea acestei hotărâri, a formulat contestație la Comisia Centrală pentru aplicarea Legii nr.9/1998 care funcționează în cadrul Ministerului Finanțelor Publice și că deși a făcut toate demersurile necesare, nu a obținut nici o rezolvare a contestației sale.

Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ prin sentința civilă nr.6 din 28 ianuarie 2002 a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Comisia Centrală pentru aplicarea Legii nr.9/1998 să soluționeze și să comunice reclamantului răspunsul la contestația formulată împotriva hotărârii emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.9/1998 Brăila. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.1 din Legea nr.29/1990, în sensul refuzului nejustificat de a fi rezolvată cererea reclamantului referitoare la un drept recunoscut de lege, refuz concretizat de faptul de a nu răspunde petiționarului în termenul prevăzut de lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, recurs continuat de moștenitorul acestuia T.C., criticând soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică. Se susține de către recurentul reclamant că instanța de fond i-a respins cererea de despăgubiri fără să precizeze care sunt acestea, astfel că prin această omisiune instanța de fond i-ar fi respins toate cele trei cereri de despăgubire solicitate și anume: -despăgubiri pentru imobilele părăsite în Cadrilater; -despăgubiri pentru întârzierea de 2 ani și 6 luni în soluționarea cererii sale de către cele două comisii de aplicare a Legii nr.9/1998; -despăgubiri aplicate la suma stabilită de Comisia Județeană și de către Comisia Centrală de aplicare a Legii nr.9/1998 pentru perioada celor 60 de ani care au trecut de la momentul preluării bunurilor în proprietatea statului bulgar.

Recursul este nefondat. Potrivit art.1 din Legea privind contenciosul administrativ, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ s-au prin refuzul nejustificat al unei autorități de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege – conform alin.2 al textului citat – și faptul de a nu răspunde petiționarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii respective, dacă prin lege nu se prevede un alt termen.

Or, în cauză, prin cererea introductivă de instanță, reclamantul T.V. a solicitat instanței de fond să oblige Comisia Centrală de pe lângă Ministerul Finanțelor Publice constituită în vederea aplicării Legii nr.9/1998 să-i soluționeze și să-i comunice răspunsul privitor la contestația formulată împotriva Hotărârii nr.3 din 18 februarie 2000 emisă de Prefectura județului Brăila – Comisia de aplicare a Legii nr.9/1998. Totodată, și-a rezervat dreptul de a solicita daune materiale decurgând din nerespectarea Legii nr.9/1998, fără a fi precizate de reclamant în cursul judecății. Potrivit dispozițiilor art.130 alin.final C. proc. civ. instanța sesizată era obligată să se pronunțe cu privire la capetele de cerere cu judecata cărora a fost investită, neputând să-și depășească limitele investirii sale.

Prin sentința pronunțată, instanța de fond în mod corect s-a pronunțat asupra cererii cu care a fost investită de către reclamant, în sensul obligării pârâtului Ministerul Finanțelor Publice – Comisia Centrală de aplicare a Legii nr.9/1998 să-i soluționeze și să-i comunice modul de rezolvare al contestației sale. Stabilirea cuantumului celor trei categorii de despăgubiri la care face referire recurentul reclamant în motivele de recurs, nu au făcut obiectul acțiunii în contencios administrativ, acesta constituindu-l numai refuzul nejustificat al pârâtul de a-i soluționa în termenul legal contestația și de a-i comunica măsurile dispuse. Numai hotărârile Comisiei Centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul, conform dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr.9/1998.

În raport de dispozițiile legale incidente cauzei, recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de T.V. și continuat de T.C. împotriva sentinței civile nr.6 din 28 ianuarie 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.