ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4504/2009

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la pe rolul Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamantul C.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, obligarea acesteia să îi achite a doua

tranșă din suma stabilită cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998,

conform art. 5 din H.G. nr. 286/2004, precum și penalități de întârziere de 100

lei/zi, până la plata efectivă a sumei.

Prin sentința civilă nr. 166 din 20 ianuarie

2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a de

contencios administrativ și fiscal, invocând prevederile art. 7 din Legea nr.

9/1998, potrivit cărora competența de soluționare a acțiunilor îndreptate

împotriva hotărârilor Comisiei centrale revine secției de contencios

administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază

solicitantul.

Tribunalul București, secția a IX-a de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1695 din 5 mai 2009, și-a

declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, invocând dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, precum și calitatea de autoritate publică centrală a pârâtei.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de

competență, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios

administrativ și

fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit

art. 22

C. proc. civ.

Examinând actele dosarului, se constată

că, în raport cu obiectul acțiunii, competența materială revine secției de

contencios administrativ a Tribunalului București.

Astfel, obiectul acțiunii în cauza de față îl

constituie obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților la plata celei de-a doua

tranșe

din suma reprezentând despăgubiri stabilite în favoarea reclamantului prin

hotărârea

nr. 3413/2007 a Comisiei Municipiului București de aplicare a Legii nr. 9/1998,

validată prin Ordinul nr. 3777 din 28 iunie 2007 al șefului Cancelariei

Primului-ministru, comunicat reclamantului de către Serviciul pentru aplicarea

Legii nr. 9/1998 din cadrul autorității pârâte.

Rezultă, așadar, că ne aflăm în

prezența unei acțiuni în pretenții, având drept cauză neplata în termenul legal

a unor despăgubiri stabilite printr-un act

administrativ.

Înalta Curte apreciază că, pentru corecta

soluționare a problemei de drept aflată în litigiu, sunt relevante prevederile

Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru

bunurile trecute în proprietatea statului

bulgar

în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova

la

7 septembrie 1940, precum și cele ale Normelor metodologice pentru aplicarea

acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 753/1998, cu modificările și completările

ulterioare, inclusiv cele aduse prin H.G. nr. 1277/2007.

Astfel, conform art. 7 din legea susmenționată,

în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea

comisiei județene sau a municipiului București poate face contestație la

comisia centrală [alin. (2)], hotărârile acestei din urmă comisii putând fi

atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios

administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul [alin.

(4)].

De asemenea, potrivit prevederilor art.

35 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, propunerile de

invalidare a hotărârii comisiei

județene

sau a municipiului București, precum și propunerile de plată se transmit

de

către Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 vicepreședintelui A.N.R.P. [alin.

(1)] care, pe baza acestora, dispune, prin decizie, plata despăgubirilor, iar

prin decizie motivată, invalidarea hotărârii sau rectificarea acesteia [alin.

(5)].

Totodată, conform alin. (6) al aceluiași

articol, „Deciziile se comunică petenților și comisiilor județene sau a

municipiului București și pot fi atacate în termen de 30 de zile la secția de

contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază

petentul".

În același timp, potrivit dispozițiilor art. 38

alin. (1) din același act normativ, "Plata despăgubirilor solicitate în

baza Legii nr. 9/1998 se face de către Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, prin Direcția economică".

Rezultă, așadar, din cuprinsul textelor legale

și normative sus menționate, că actele administrative emise de Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților în aplicarea Legii nr.9/1998 pot fi

contestate la instanța de contencios administrativ, fiind vorba despre o

competență exclusivă a tribunalului.

Cum, în speță, ne aflăm în prezența

unei acțiuni privind plata unor despăgubiri stabilite în temeiul Legii nr.

9/1998 iar competentă să facă această plată este - conform art. 38 alin. (1)

din Normele metodologice pentru aplicarea legii respective, aprobate prin H.G.

nr. 753/1998, cu modificările și completările ulterioare - pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, Înalta Curte apreciază că

soluționarea litigiului este, raportat la prevederile legale amintite și pentru

identitate de rațiune, de competența Tribunalului București, secția contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabilește competența de soluționarea cauzei

privind pe reclamantul C.N., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională

pentru

Restituirea Proprietăților, în

favoarea Tribunalului București, secția contencios

administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2009.