Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.06.2003
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2444/2003

HOTĂRÂRE
19.06.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2444/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 35 din 29 mai 2002, Colegiul jurisdicțional Arad a admis contestația formulată de C.V. împotriva deciziilor de imputare nr. 113, 129 și 135 din 26 septembrie 2001 emise de Societatea Națională Îmbunătățiri Funciare SA, sucursala Arad, pe care le-a anulat. În motivarea soluției s-a reținut că toate cele trei decizii de imputare au fost emise cu depășirea termenului de 60 de zile de la luarea la cunoștință a pagubei, în raport cu data înregistrării Notei de Control, întocmită de șeful Corpului de Control al Societății Naționale Îmbunătățiri Funciare SA București, prin care a fost stabilit prejudiciul.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs jurisdicțional Societatea Națională Îmbunătățiri Funciare SA, sucursala Arad, cu motivarea că, deciziile de imputare au fost emise în termen, în baza procesului-verbal nr. 2487 din 31 iulie 2001 și nu în baza notei nr. 2006 din 26 iunie 2001. Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, prin decizia nr. 464 din 27 septembrie 2002, a respins recursul jurisdicțional declarat de Societatea Națională Îmbunătățiri Funciare SA, sucursala Arad, împotriva sentinței nr. 35 din 29 mai 2002, pronunțată de Colegiul jurisdicțional Arad, cu motivarea că deciziile de imputare au fost emise cu depășirea termenului de 60 de zile, prevăzut de art. 108 C. muncii. Și această soluție a fost atacată cu recurs de Societatea Națională Îmbunătățiri Funciare SA, sucursala Arad, criticând-o pentru netemeinicie.

În motivarea recursului se susține că termenul legal pentru emiterea deciziilor de imputare contestate de intimata C.V. curge de la data de 31 iulie 2001, când a fost întocmit procesul-verbal de control, iar nu de la data de 25 iunie 2001, când a fost înregistrată la societatea recurentă, Nota de Control întocmită de șeful Corpului de Control al Societății Naționale Îmbunătățiri Funciare SA București. Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Codul Muncii prevede în art. 108 alin. (2) că ter menul de emitere a deciziei de imputare este de cel mult 60 de zile de la data când cel în drept să emită decizia, a luat cunoștință de producerea pagubei.

În cauză, se reține că Nota de Control întocmită de șeful Corpului de control al Societății Naționale Îmbunătățiri Funciare SA București, a fost înregistrată la societatea recurentă la 25 iunie 2001, directorul societății luând cunoștință, sub semnătură, de conținutul actului de control (dosar nr. C 5792/2001 – Tribunalul Arad). Procesul-verbal din 31 iulie 2001 și, respectiv, Raportul de audit intern din aceeași dată au fost întocmite ulterior, în considerarea constatărilor șefului Corpului de control Societății Naționale Îmbunătățiri Funciare SA București, reprezentând cercetarea prealabilă efectuată de societate, în vederea emiterii deciziilor de imputare. În aceste condiții, termenul de emitere a deciziilor de imputare este cuprins în perioada 25 iunie – 26 august 2001, deciziile contestate nr. 113, nr. 129 și 135, fiind emise la data de 26 septembrie 2001, cu depășirea termenului prevăzut în art. 108 alin. (2) C. Muncii.

În consecință, recursul declarat de Societatea Națională Îmbunătățiri Funciare SA, sucursala Arad, este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Societatea Națională Îmbunătățiri Funciare SA, sucursala Arad, împotriva deciziei nr. 464 din 27 septembrie 2000 a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-03-19
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1110/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Societatea Națională de Imbunătățiri Funciare SA – Sucursala Arad împotriva deciziei nr.408 din 17 septembrie 2002 a Curții de Conturi – Secția jurisdicțională. La apelul nominal părțile în cauză,
ÎCCJ 2003-03-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1128/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Societatea Națională Îmbunătățiri Funciare SA – Sucursala Arad împotriva deciziei nr.411 din 17 septembrie 2002 a Curții de Conturi – Secția jurisdicțională. La apelul nominal nu s-au prezentat rec
ÎCCJ 2003-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1149/2003
prejudiciu. Judecătoria Arad prin sentința 6993 din 8 noiembrie 2001, a declinat competența de soluționare a contestației formulate de N.O. în favoarea Tribunalului București. Tribunalul Arad prin decizia nr.163/R/5 februarie 2002, a admis
ÎCCJ 2003-03-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1130/2003
plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.500.000 lei. Secția jurisdicțională a Curții de Conturi, prin decizia nr. 416 din 17 septembrie 2002, a admis recursul jurisdicțional declarat de S.N. Î.F. SA, sucursala Arad, a modificat sentin
ÎCCJ 2003-03-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1131/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Societatea „I.F.” SA – Sucursala Arad împotriva decizie 415 din 17 septembrie 2002 a Curții de Conturi – Secția Jurisdicțională. La apelul nominal nu s-au prezentat recurenta de Societatea „I.F.” S
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă