ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2312/2003

S-a luat în

examinare recursul declarat de contestatoarea N.V. împotriva deciziei nr.9 din

19.02.2002 a Curții de Apel Suceava – secția civilă.

La apelul

nominal s-au prezentat: recurenta-contestatoare prin avocat F.G., lipsind

intimata-creditoare W.P., precum și intimatul-debitor N.C.C..

Procedura

completă.

Avocat F.G. a

solicitat admiterea recursului cu cheltuieli de judecată conform chitanței

depusă la dosar.

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 12 martie 2001 sub nr.1398 pe rolul Tribunalului

Botoșani, N.V. în temeiul art.399 C.proc.civ.a formulat o contestație la

executare împotriva executării silite imobiliare pornită în dosarul 424/2000 al

executorului judecătoresc prin comandament asupra apartamentului situat în

Botoșani, Calea Națională nr.69, bloc K 4, etaj 4, în baza sentinței nr.B

021056 din 23 martie 1998 a Judecătoriei Leipzig - Germania investită cu

formulă executorie prin sentința civilă nr.32 din 10 martie 1999 a Tribunalului

Botoșani.

Contestația a

fost formulată în contradictoriu cu creditoarea W.P. și debitorul N.C.,

solicitându-se instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

-

să dispună suspendarea executării silite;

-

să dispună anularea tuturor formelor de executare începute

și ridicarea ipotecii instituite asupra

apartamentului.

În motivarea

cererii contestatoarea arată că executarea silită a fost pornită împotriva unui

bun comun, iar creanța este o datorie personală a soțului său și, ca atare

creditorii personali ai acestuia nu pot solicita executarea silită asupra unui

bun comun.

Tribunalul

Botoșani prin sentința civilă nr.150 din 4 iulie 2001, a admis contestația la

executare și a anulat executarea imobiliară dispusă în baza sentinței nr.32 din

10 martie 1999 a Tribunalului Botoșani (dosar de executare 424/2000 Tribunalul

Botoșani).

A dispus

restituirea către contestatoare a sumei de 10.000.000 lei plătită de către

aceasta cu titlu de cauțiune.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că excepțiile formulate de

către creditoare cu privire la autoritatea de lucru judecat și tardivitatea

formulării contestației nu sunt fondate.

În ceea ce

privește fondul contestației a reținut că apărările creditoarei referitoare la

faptul că datoria ar fi fost comună ambilor soți, deoarece aceștia împreună au

folosit banii împrumutați pentru achiziționarea unor bunuri inclusiv

apartamentul urmărit „nu au relevanță în cadrul contestației la executare, ci,

ar fi trebuit să fie invocate, în cadrul procesului de partaj al bunurilor

comune”.

A mai reținut

că prin sentința civilă nr.4275/2001 a Judecătoriei Botoșani s-a dispus ieșirea

din indiviziune asupra imobilului urmărit.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel creditoarea invocând motive de nelegalitate și

netemeinicie.

Curtea de Apel

Suceava prin decizia civilă nr.9 din 19 februarie 2002, a admis apelul

împotriva sentinței nr.150 din 4 iulie 2001 a Tribunalului Botoșani și a

schimbat în totalitate hotărârea în sensul că a respins ca nefondată

contestația la executare.

În motivarea

deciziei instanța de apel a reținut în esență că în cauză au fost instituite

două comandamente privind imobilul urmărit și astfel contestatoarea a fost

înștiințată că apartamentul va fi scos la vânzare prin licitație.

A mai reținut

că la data de 12 martie 2003 contestoarea a formulat prezenta contestație la

executare și la un interval de o zi – 13 martie 2001 – formulează o acțiune de

partaj numai cu privire la apartamentul urmărit în contradictoriu cu soțul său,

debitorul din această cauză, care se soluționează în sensul constatării că

reclamanta ar avea o contribuție exclusivă la dobândirea apartamentului.

Față de cele

reținute mai înainte instanța de apel a apreciat că acțiunea de partaj a fost

formulată de către contestatoare (deși cunoștea că imobilul era supus

executării silite) fără a cita în cauză pentru opozabilitate pe creditoare și

ca atare hotărârea pronunțată în partaj nu este opozabilă creditoarei.

Împotriva

acestei decizii contestatoarea N.V.a formulat recurs invocând motivele

prevăzute de art.304 punctele 9 și 10 C.proc.civ..

Se susține că

instanța de apel nu a evaluat toate probele administrate și a interpretat

greșit prevederile art.400

1

C.proc.civ..

În acest sens

se arată că dispozițiile art.400

1

C.proc.civ.nu prevăd că partajul

bunurilor comune se judecă în contradictoriu cu creditorul și că oricum

creditoarea a fost încunoștiințată de existența procesului de partaj, dar a

stat în pasivitate.

Se mai susține

că apartamentul  a fost achiziționat în timpul căsătoriei dar din banii

contestatoarei.

Recursul este

nefondat.

Este de reținut

că instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor mijloacelor de probă și a

făcut o aplicare corectă a prevederilor art.400

1

C.proc.civ.la

situația de fapt din cauză.

În acest sens

urmează a constata că imobilul urmărit pentru executare silită a fost cumpărat

de către ambii soți la data de 17 martie 1998, deci posterior datei

împrumutului care a fost acordat la data de 15 iunie 1997.

Este de reținut

că hotărârea judecătorească pronunțată în Germania prin care soțul

contestatoarei (intimatul N.C.C.) a fost obligat să restituie suma împrumutată

de la creditoare s-a pronunțat la data de 23 ianuarie 1998, iar ea a fost

investită cu formulă executorie în România prin sentința civilă nr.32 din 10

martie 1999.

Mai urmează a

constata că prin contractul de împrumut debitorul declarase că este de acord cu

ipotecarea apartamentului și prin procură autentică (existentă la fila 26 dosar

apel) aceasta a împuternicit-o pe soția sa, contestatoarea din această cauză,

să-l reprezinte în dosarul având ca obiect executarea silită a apartamentului

și să poată vinde cui va cere de cuviință acest apartament ceea ce dovedește conivența

între contestatoare și debitor.

În acelaș sens

urmează a reține că la data de 8 februarie 2000 debitorul din această cauză a

formulat contestație la executare care a fost respinsă prin sentința nr.44 din

12 aprilie 2000 a Tribunalului Botoșani rămasă definitivă și irevocabilă.

De menționat că

asupra imobilului supus executării s-a emis primul comandament la data de 11

februarie 2000, iar la data de 17 ianuarie 2001 (în același dosar de executare

nr.424/2000 al Tribunalului Botoșani) se emite al doilea comandament.

Contestatoarea

formulează la data de 12 martie 2001 contestația la executare ce formează

obiectul cauzei de față.

În această

cauză, contestatoarea a chemat în judecată și, pe creditoare, solicitând să i

se stabilească drepturile asupra apartamentului în contradictoriu cu aceasta.

A doua zi la

data de 13 martie 2001, a formulat o altă acțiune prin care a solicitat în

timpul căsătoriei partajarea unui bun singular (apartamentul urmărit pentru

executarea creanței, cauză în care nu a mai chemat-o însă în judecată pe

creditoare.

În aceste

condiții, în mod legal și temeinic instanța de apel a apreciat că hotărârea

prin care s-a pronunțat partajul apartamentului nu este opozabilă creditoarei.

Distinct de

cele mai înainte menționate urmează a mai reține că în conformitate cu

prevederile art.30 C.fam.bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt de la

data dobândirii lor bunuri comune, această calitate nu trebuie dovedită.

În conformitate

cu prevederile art.32 C.fam.soții răspund cu bunurile comune pentru obligațiile

contractate de fiecare dintre soți pentru îndeplinirea nevoilor obișnuite ale

căsniciei.

În consecință,

având în vedere toate aceste considerente urmează a constata că niciunul dintre

motivele de recurs nu sunt fondate și, în consecință, urmează a respinge

recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat

de N.V.împotriva deciziei civile nr.9 din 19 februarie 2002 a Curții de Apel

Suceava – secția civilă.

Irevocabilă

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 3 iunie 2003.