ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 580/2003

Deliberând asupra chestiunii aplicării

prevederilor art. 202 și art. 56 C. proc. civ. în ceea ce privește recursul declarat

de intervenientul M.G. și respectiv recursul declarat de intervenienții H.M.,

H.A., V.V., V.L., C.M., C.P., C.F., C.B. și F.C. împotriva deciziei nr. 49/A

din 1 februarie 2001 a Curții de Apel București, secția civilă, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată la 9 noiembrie

1995 reclamanții C.N.I., C.N.V. și C.P.F. au chemat în judecată Consiliul

General al municipiului București solicitând că prin hotărârea ce urma a fi

pronunțată pârâtul să fie obligat să le lase în deplină proprietate și posesie

imobilul situat în București.

Ulterior, printr-o petiție formulată la 30

mai 1997 și precizată la 5 decembrie 1997, H.M., H.A., V.L. și V.V. au

intervenit în cauză în interesul pârâtului invocând calitatea lor de chiriași -

deținători ai unuia dintre apartamentele situate în imobilul aflat în litigiu -

și solicitând respingerea acțiunii.

Cereri de intervenție în interesul

pârâtului au fost, de asemenea, formulate la 5 decembrie 1997 de către C.E.,

R.V. și R.D. și la 3 aprilie 1998 de către F.C., C.M. și C.B.

Distinct de acestea la 5 decembrie 1997

M.N., având la rândul său calitatea de chiriaș al unui apartament situat în

imobilul aflat în litigiu, a formulat o cerere de intervenție în interes

propriu prin care, în esență, solicita anularea formelor de indisponibilizare a

respectivului imobil dispuse de instanță la cererea reclamanților.

Acțiunea a fost mai întâi admisă prin

sentința nr. 11147 din 3 iulie 1998 a Judecătoriei sectorului 1, hotărâre care

ulterior a fost desființată prin decizia nr. 712/A pronunțată la 10 martie 1999

de către secția a III-a civilă a Tribunalului București.

În consecință, cauza a fost trimisă spre

rejudecare instanței mai întâi învestite unde a fost înregistrată cu numărul de

dosar 6692/1999.

Prin sentința nr. 6692 pronunțată la 10

ianuarie 2000 Judecătoria sectorului 1, luând în considerare valoarea

imobilului, a declinat competența de soluționare a litigiului la Tribunalul

București.

Ca urmare cauza a fost înregistrată pe

rolul secției a V-a civile a Tribunalului București cu numărul de dosar

624/2000, iar la 5 aprilie 2000 reclamanții au precizat că acțiunea lor era una

în revendicare potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 480-481 C. civ.,

solicitând totodată introducerea în cauză în calitate de pârâți alături de Consiliul

General al Municipiului București - Primarul General și a acelora dintre foștii

chiriași care cu rea credință au cumpărat apartamentele numerele 4 și 7 din

imobil și anume: C.N., M.C. și C.V. pe de-o parte și respectiv C.A. și C.C. pe

de alta.

O altă precizare făcută cu același prilej

a fost în sensul că nu formau obiect al revendicării apartamentele 1A, 6, 8, 9,

10 și 11 care fuseseră înstrăinate de autorul reclamanților.

Prin sentința civilă nr. 568 pronunțată la

13 septembrie 2000 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins

acțiunea ca fiind formulată de persoane care nu își justificau calitatea

procesuală.

Apelul făcut ulterior împotriva acestei

sentințe de reclamanții C.N.I., C.N.V. și C.P.F. a fost admis prin decizia nr.

49

/

A pronunțată la 1 februarie 2001 de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 4305/2000, hotărârea

primei instanțe fiind desființată cu consecința trimiterii cauzei spre

rejudecare la Tribunalul București.

Pentru a pronunța această decizie instanța

de apel a avut în vedere calitatea reclamanților de succesori ai bunurilor

lăsate de C.N. - calitate dovedită cu certificatele de moștenitor depuse la

dosar și a căror validitate și eficiență probatorie nu a fost contestată.

S-a subliniat, de asemenea, în considerentele

deciziei că reclamanții revendică exclusiv acele apartamente din imobil care au

aparținut lui C.N.

Față de aceste constatări s-a concluzionat

că există o deplină legitimare procesuală activă în ceea ce îi privește pe

C.N.I., C.N.V. și C.P.F.

La 14 martie 2001 împotriva acestei din

urmă decizii au declarat recurs intervenienții H.M., H.A., V.V., V.L., C.M.,

C.P., C.F., C.B. și F.C.

În motivarea acestui recurs intervenienții

au formulat mai multe critici referitoare la omisiunea instanțelor de a analiza

unele dintre apărările lor precum și la greșita apreciere a probelor

administrate în cauză.

După ce cauza a fost înregistrată pe rolul

secției civile a Curții Supreme de Justiție cu numărul de dosar 1559/2001

intervenientul M.G. a depus la dosarul acestei Curți o petiție având caracterul

unei declarații de recurs și care cuprindea diverse alte critici aduse deciziei

pronunțată de instanța de apel.

Este, de asemenea, de menționat că în urma

deceselor reclamanților C.P.F. și C.N.V. în cauză au fost introduse C.N.M. și

C.I. în calitatea lor de succesoare în drepturi conform certificatelor de

moștenitor numerele 2 din 9 ianuarie 2003 și 3 din 9 ianuarie 2003 emise de

Biroul Notarului Public I.C. și care au fost depuse în dosarul cauzei.

În ședința publică de la 11 decembrie 2001

M.G. a afirmat că un exemplar al declarației sale de recurs precum și motivarea

acesteia ar fi fost depuse în termen legal la Curtea de Apel București.

Nici la termenul menționat și nici

ulterior, această aserțiune nu a fost dovedită de respectivul recurent așa cum

s-ar fi impus în raport cu cerințele art. 1169 C. civ.

Ca urmare, la 18 februarie 2003 a fost

pusă în discuția părților incidența în cauză a dispozițiilor art. 302 C. proc.

civ. conform cărora recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Având a se pronunța asupra acestei

chestiuni, Curtea reține că textul de lege menționat are caracter imperativ

conținând și prevederea expresă potrivit căreia dispoziția legală menționată

operează sub sancțiunea nulității.

Întrucât intervenientul M.G. nu a făcut

dovada respectării acestei cerințe legale depunând declarația sa de recurs

direct în dosarul acestei Curți, urmează a constata că recursul său este nul.

Tot la termenul de la 18 februarie 2003 a

fost supusă dezbaterii părților și chestiunea eficienței juridice a recursului

declarat de intervenienți în interesul Consiliului General al Municipiului

București în condițiile în care acest pârât nu a declarat la rândul său recurs.

Referitor la acest aspect Curtea reține

că, potrivit art. 56 C. proc. civ., se socotește neavenit apelul sau recursul

făcut de către cel ce intervine în interesul uneia dintre părți dacă partea

pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs.

Având în vedere prevederile exprese ale textului

de lege citat Curtea urmează a le aplica în mod corespunzător în ceea ce

privește recursul declarat de intervenienții H.M., H.A., V.V., V.L., C.M.,

C.P., C.F., C.B. și F.C. respingându-l ca neavenit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca neavenit recursul declarat de

intervenienții H.M., H.A., V.V., V.L., C.M., C.P., C.F., C.B. și F.C..

împotriva deciziei nr. 49/A din 1 februarie 2001 a Curții de Apel București,

secția civilă.

Constată nul recursul declarat împotriva

aceleiași decizii de intervenientul M.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18

februarie 2003.