ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 580/2003

Deliberând asupra chestiunii aplicării prevederilor art. 202 și art. 56 C. proc. civ. în ceea ce privește recursul declarat de intervenientul M.G. și respectiv recursul declarat de intervenienții H.M., H.A., V.V., V.L., C.M., C.P., C.F., C.B. și F.C. împotriva deciziei nr. 49/A din 1 februarie 2001 a Curții de Apel București, secția civilă, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 9 noiembrie 1995 reclamanții C.N.I., C.N.V. și C.P.F. au chemat în judecată Consiliul General al municipiului București solicitând că prin hotărârea ce urma a fi pronunțată pârâtul să fie obligat să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București. Ulterior, printr-o petiție formulată la 30 mai 1997 și precizată la 5 decembrie 1997, H.M., H.A., V.L.

și V.V. au intervenit în cauză în interesul pârâtului invocând calitatea lor de chiriași - deținători ai unuia dintre apartamentele situate în imobilul aflat în litigiu - și solicitând respingerea acțiunii. Cereri de intervenție în interesul pârâtului au fost, de asemenea, formulate la 5 decembrie 1997 de către C.E., R.V. și R.D. și la 3 aprilie 1998 de către F.C., C.M. și C.B. Distinct de acestea la 5 decembrie 1997 M.N., având la rândul său calitatea de chiriaș al unui apartament situat în imobilul aflat în litigiu, a formulat o cerere de intervenție în interes propriu prin care, în esență, solicita anularea formelor de indisponibilizare a respectivului imobil dispuse de instanță la cererea reclamanților.

Acțiunea a fost mai întâi admisă prin sentința nr. 11147 din 3 iulie 1998 a Judecătoriei sectorului 1, hotărâre care ulterior a fost desființată prin decizia nr. 712/A pronunțată la 10 martie 1999 de către secția a III-a civilă a Tribunalului București. În consecință, cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței mai întâi învestite unde a fost înregistrată cu numărul de dosar 6692/1999. Prin sentința nr. 6692 pronunțată la 10 ianuarie 2000 Judecătoria sectorului 1, luând în considerare valoarea imobilului, a declinat competența de soluționare a litigiului la Tribunalul București.

Ca urmare cauza a fost înregistrată pe rolul secției a V-a civile a Tribunalului București cu numărul de dosar 624/2000, iar la 5 aprilie 2000 reclamanții au precizat că acțiunea lor era una în revendicare potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 480-481 C. civ., solicitând totodată introducerea în cauză în calitate de pârâți alături de Consiliul General al Municipiului București - Primarul General și a acelora dintre foștii chiriași care cu rea credință au cumpărat apartamentele numerele 4 și 7 din imobil și anume: C.N., M.C. și C.V. pe de-o parte și respectiv C.A. și C.C. pe de alta. O altă precizare făcută cu același prilej a fost în sensul că nu formau obiect al revendicării apartamentele 1A, 6, 8, 9, 10 și 11 care fuseseră înstrăinate de autorul reclamanților.

Prin sentința civilă nr. 568 pronunțată la 13 septembrie 2000 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea ca fiind formulată de persoane care nu își justificau calitatea procesuală. Apelul făcut ulterior împotriva acestei sentințe de reclamanții C.N.I., C.N.V. și C.P.F. a fost admis prin decizia nr. 49 / A pronunțată la 1 februarie 2001 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 4305/2000, hotărârea primei instanțe fiind desființată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul București. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a avut în vedere calitatea reclamanților de succesori ai bunurilor lăsate de C.N. - calitate dovedită cu certificatele de moștenitor depuse la dosar și a căror validitate și eficiență probatorie nu a fost contestată.

S-a subliniat, de asemenea, în considerentele deciziei că reclamanții revendică exclusiv acele apartamente din imobil care au aparținut lui C.N. Față de aceste constatări s-a concluzionat că există o deplină legitimare procesuală activă în ceea ce îi privește pe C.N.I., C.N.V. și C.P.F. La 14 martie 2001 împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs intervenienții H.M., H.A., V.V., V.L., C.M., C.P., C.F., C.B. și F.C. În motivarea acestui recurs intervenienții au formulat mai multe critici referitoare la omisiunea instanțelor de a analiza unele dintre apărările lor precum și la greșita apreciere a probelor administrate în cauză. După ce cauza a fost înregistrată pe rolul secției civile a Curții Supreme de Justiție cu numărul de dosar 1559/2001 intervenientul M.G.

a depus la dosarul acestei Curți o petiție având caracterul unei declarații de recurs și care cuprindea diverse alte critici aduse deciziei pronunțată de instanța de apel. Este, de asemenea, de menționat că în urma deceselor reclamanților C.P.F. și C.N.V. în cauză au fost introduse C.N.M. și C.I. în calitatea lor de succesoare în drepturi conform certificatelor de moștenitor numerele 2 din 9 ianuarie 2003 și 3 din 9 ianuarie 2003 emise de Biroul Notarului Public I.C. și care au fost depuse în dosarul cauzei. În ședința publică de la 11 decembrie 2001 M.G. a afirmat că un exemplar al declarației sale de recurs precum și motivarea acesteia ar fi fost depuse în termen legal la Curtea de Apel București.

Nici la termenul menționat și nici ulterior, această aserțiune nu a fost dovedită de respectivul recurent așa cum s-ar fi impus în raport cu cerințele art. 1169 C. civ. Ca urmare, la 18 februarie 2003 a fost pusă în discuția părților incidența în cauză a dispozițiilor art. 302 C. proc. civ. conform cărora recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă. Având a se pronunța asupra acestei chestiuni, Curtea reține că textul de lege menționat are caracter imperativ conținând și prevederea expresă potrivit căreia dispoziția legală menționată operează sub sancțiunea nulității. Întrucât intervenientul M.G. nu a făcut dovada respectării acestei cerințe legale depunând declarația sa de recurs direct în dosarul acestei Curți, urmează a constata că recursul său este nul.

Tot la termenul de la 18 februarie 2003 a fost supusă dezbaterii părților și chestiunea eficienței juridice a recursului declarat de intervenienți în interesul Consiliului General al Municipiului București în condițiile în care acest pârât nu a declarat la rândul său recurs. Referitor la acest aspect Curtea reține că, potrivit art. 56 C. proc. civ., se socotește neavenit apelul sau recursul făcut de către cel ce intervine în interesul uneia dintre părți dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs. Având în vedere prevederile exprese ale textului de lege citat Curtea urmează a le aplica în mod corespunzător în ceea ce privește recursul declarat de intervenienții H.M., H.A., V.V., V.L., C.M., C.P., C.F., C.B.

și F.C. respingându-l ca neavenit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca neavenit recursul declarat de intervenienții H.M., H.A., V.V., V.L., C.M., C.P., C.F., C.B. și F.C.. împotriva deciziei nr. 49/A din 1 februarie 2001 a Curții de Apel București, secția civilă. Constată nul recursul declarat împotriva aceleiași decizii de intervenientul M.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 februarie 2003.