Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.09.2003
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3492/2003

HOTĂRÂRE
19.09.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3492/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea împotriva sentinței civile nr.18 din 10 aprilie 2003 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal au lipsit recurentul-pârât Primarul Municipiului Oradea, intimatul-reclamant Sindicatul Liber din Învățământul Bihor și intimații-pârâți Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie – Direcția de Sănătate Publică Bihor, Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea și Consiliul Județean Bihor. Procedura completă. Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității declarării recursului, rămânând în pronunțare asupra acesteia.

CURTEA, Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 noiembrie 2001 pe rolul Tribunalului Bihor, Sindicatul Liber din Învățământ Bihor a solicitat, în temeiul Legii nr.10/2001, în contradictoriu cu Municipiul Oradea, Comisia de aplicare a Legii 10/2001, Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatru Oradea și Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea anularea dispoziției nr. 993/30 octombrie 2001 a Primarului Municipiului Oradea și restituirea în natură a imobilului înscris în CF 6865 sau obligarea acestui pârât de a face o ofertă privind atribuirea unui alt bun în natură. Prin sentința civilă nr. 13/6 ianuarie 2003 Tribunalul Bihor și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

La rândul său, Judecătoria Oradea s-a dezinvestit prin sentința civilă nr. 1250/19 februarie 2003, în favoarea Tribunalului Bihor. Conflictul negativ de competență a fost soluționat prin sentința civilă nr.18/10 aprilie 2003 a Curții de Apel Oradea, care a hotărât că în cauză este competentă să soluționeze cerere Judecătoria Oradea. S-a reținut în esență că doar în cazurile expres prevăzute de art. 24 și 31 din Legea nr.10/2001 (neaplicabile la speță) competența este stabilită în favoarea tribunalului, per a contrario, alte litigii fiind de competența instanței de drept comun, care este judecătoria. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Primarul Municipiului Oradea, care a invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Curtea a pus în discuție excepția tardivității declarării recursului. Potrivit art. 22 alin. 5 teza finală din C.proc.civ., hotărârea asupra conflictului de competență este supusă recursului în termen de 5 zile de la comunicare. În speță, sentința Curții de Apel Oradea a fost comunicată recurentului, conform dovezii aflate la fila 5, la 21 aprilie 2003, iar recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel Oradea la data de 5 mai 2003. Ca atare, fiind depășit termenul prescris de lege, recursul va fi respins ca tardiv.

DECIDE: Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea împotriva sentinței nr. 18 din 10 aprilie 2003 a Curții de Apel Oradea. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4896/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 71/C/2010 din 8 martie 2010, Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Bihor în contradictoriu cu pârâții Primarul munici
ÎCCJ 2003-01-30
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 482/2003
Bihor a fost respinsă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță reține că între I.G.C.L. Bihor și D.S.P. Bihor a fost încheiat contractul de închiriere având ca obiect spațiul situat în Oradea, contract de închiriere ce a fost prelungit până
ÎCCJ 2008-01-28
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 454/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC M.E. SRL a chemat în judecată pe pârâții B.G. și Primarul municipiului Oradea și a solicitat să se constate că: imobilul situat în Oradea, î
ÎCCJ 2003-02-21
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1086/2003
de procent de inflație, calculate conform adresei nr. 10032 din 2 octombrie 2000 a B.N.R., sucursala Bihor. Pentru aceleași rațiuni expuse anterior, urmează a fi respinse capetele de cerere privind daunele interese, penalitățile de întârzie
ÎCCJ 2003-03-20
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1708/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Bihor, Oradea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 33, pronunțată la 11 ianuarie 2001, a admis acțiunea reclamantului D.V. și a obligat pâr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă