ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4896/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4896/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 71/C/2010 din

8 martie 2010, Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul

Liber din Învățământ Bihor în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului, Comisia

de aplicare a Legii nr. 10/2001, Consiliul Județean Bihor, Spitalul Clinic de Neurologie

și Psihiatrie Bihor, Centrul de Transfuzie Oradea, Direcția de Sănătate Publică

Bihor și, în consecință:

A dispus anularea dispoziției nr. 993

din 30 octombrie 2001 a Primarului Municipiului Oradea.

A obligat pe pârâtul Primarul Municipiul

Oradea să emită o decizie de restituire în natură, în favoarea reclamantului pentru

imobilul înscris în C.F. nr. Y Oradea, nr. top. X/3, în natură, reprezentând teren

și construcție, iar pentru terenul cu nr. top. X/4 să i se acorde măsuri reparatorii,

teren în suprafață de 4.923 m.p. în intravilanul municipiului.

S-a respins excepția privind lipsa calității

procesuale active a reclamantului și excepția privind lipsa calității procesuale

pasive a pârâtelor Direcția de Sănătate Publică Oradea, Spitalul Clinic de Neurologie

și Psihiatrie Oradea, și Centrul de Transfuzii Sanguine Bihor.

S-a admis în parte acțiunea reconvențională

formulată de pârâtul Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie Oradea și, în consecință:

S-a stabilit în favoarea reclamantei reconvenționale

un drept de retenție până la concurența sumei de 4.084.283 RON.

S-a respins cererea de constatare a nulității

absolute a contractului de donație din 26. februarie 1922 încheiat între Municipiul

Oradea - reprezentat de Primar și fosta „Asociațiune a Î. - Secția Județului Bihor”.

S-a dispus compensarea cheltuielilor de

judecată până la concurența sumei de 1.350 RON.

Au fost obligați pârâții Spitalul Clinic

de Neurologie și Psihiatrie Oradea și Primarul Municipiului Oradea să plătească

4.072 RON cheltuieli de judecată reclamantului.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel, în termen legal reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Bihor, și pârâții

Primarul Municipiului Oradea, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 și

Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie Oradea.

Reclamantul Sindicatul Liber din

Învățământ Bihor a solicitat schimbarea în parte a sentinței civile atacate în sensul

respingerii în întregime a acțiunii reconvenționale formulate de Spitalul Clinic

de Neurologie și Psihiatrie Oradea și înlăturarea dreptului de retenție stabilit

până la concurența sumei de 4.084.283 RON, constatându-se oricum că s-a strecurat

o eroare în calculul sumei, aceasta fiind în realitate 3.363.371 RON și nu de 4.084.283

RON, cum apare în dispozitiv, cu cheltuieli de judecată.

Reclamantul a evidențiat o eroare de calcul,

deoarece media a două sume de 3 milioane RON nu poate fi de 4 milioane.

În

mod real, media sumelor indicate de cele două variante ale

expertizei este de 3.363.371 RON și nu de 4.084.283 RON, cum apare în dispozitivul

sentinței.

Stabilirea dreptului de rentenție de către

instanța de fond este o măsură prematură, care nu se impune a fi luată din mai multe

motive.

Sub un prim aspect, o mare parte a investițiilor

în imobilul a cărui restituire s-a dispus s-au amortizat (de ex. tencuielile exterioare

făcute în anul 1952), iar altele urmează a fi compensate cu folosința imobilului

pe care reclamanta reconvențională a avut-o atâția ani, cu folosința imobilului

de la apariția Legii nr. 10/2001, și restituirea efectivă a bunului, cu atât mai

mult cu cât această posesie nu mai este una de bună credință.

Există pe rolul Tribunalului Bihor o astfel

de acțiune prin care s-a solicitat a se constata cuantumul reprezentând contravaloarea

chiriei datorate de intimata-reclamantă reconvențională, astfel încât retenția urmează

a fi stabilită doar după ce toate datoriile reciproce au fost cuantificate și s-a

făcut compensarea, în cazul în care mai există vreo diferență.

Apoi, retenția nu dă dreptul la folosință

gratuită, ci permite doar nepredarea imobilului de către creditor în mâinile debitorului

ori, intimata are în continuare folosința imobilului și exercită căi de atac prin

care prelungește acest proces, astfel încât ea datorează fructele civile, chiar

neculese, de la data punerii în întârziere.

În

al doilea rând investițiile au fost efectuate din banii aparținând

bugetului general de stat, buget la care au contribuit cu toții, inclusiv membrii

sindicatului ca persoane fizice.

Mai mult, în perioada 1940-1944 administrația

maghiară de ocupație a efectuat lucrări în clădire, plata contravalorii acestora

în favoarea reclamantei reconvenționale reprezentând o plată nedatorată.

Stabilirea acestei creanțe reprezintă o

plată nedatorată deoarece Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie Bihor nu a

făcut dovada că a învestit vreo sumă și nici că este continuatoare în drepturi a

persoanei juridice care a făcut-o.

Pârâtul Primarul Municipiului Oradea a

solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței civile apelate în sensul respingerii

acțiunii formulate de reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Bihor și menținerea

dispoziției Primarului Municipiului Oradea nr. 993 din 30 octombrie 2001 ca temeinică

și legală.

În

motivarea cererii s-a arătat că reclamantul nu are calitatea

de a solicita restituirea în natură a imobilului întrucât nu îndeplinește nici una

dintre condițiile cerute de art. 3 din Legea nr. 10/2001, adică nu și-a continuat

activitatea neîntrerupt din 1949 până în prezent, respectiv nici o autoritate nu

i-a interzis activitatea, iar reluarea acesteia și identificarea cu persoana titulară

a drepturilor s-a realizat doar în urma notificării.

Din cuprinsul C.F. nr. Y Oradea reiese

că Asociația Î. - Secția Bihor a primit cu titlu de donație terenul cu nr. top.

X/1.

Deci reclamantul era proprietar tabular

doar în ceea ce privește terenul, neînscriindu-și niciodată dreptul de proprietate

asupra clădirii.

Construcția nu era finalizată, aceasta

fiind de altfel și motivul pentru care nu s-a notat construcția în cartea funciară.

Pe de altă parte, prin H.G. nr. 866/2002,

Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie, cu terenul aferent a trecut în domeniul

public al Municipiului Oradea, fiind evident că acest imobil nu poate fi restituit

în natură.

Mai mult, din probatoriul administrat,

respectiv expertiza tehnică efectuată reiese fără echivoc că imobilul a suferit

serioase modificări constructive, fiind aduse îmbunătățiri care depășesc valoarea

acestuia.

De altfel, expertul a menționat că actuala

clădire se identifică în parte cu clădirea preluată în anul 1949.

Astfel, în varianta a doua a raportului

de expertiză tehnică valoarea totală a investițiilor executate la imobil este de

3.885.611 RON, valoare care raportată la valoarea clădirii reprezintă 44,47%.

Având în vedere aceste argumente este evident

faptul că nu se poate vorbi de același imobil cu cel de la data naționalizării.

Ori, pentru a fi restituibil un imobil

în natură, se impune să fie vorba de același imobil cu cel din momentul construirii

sale.

Dacă se constată că este vorba de un imobil

modificat sau restructurat, nou, în raport cu cel inițial, nu se impune restituirea

în natură.

Dealtfel, din expertiza tehnică efectuată

în cauză rezultă că valoarea investițiilor făcute de la imobilul în speță ar fi

de 3.900.000 RON, fiind evidente modificările care au fost aduse acestui imobil.

S-a mai susținut că Primăria Municipiului

Oradea nu deține terenuri care să facă obiectul compensării în condițiile Legii

nr. 10/2001, aspecte care rezultă din anunțurile afișate lunar la sediul instituției

și care se aduc la cunoștința persoanelor interesate.

Comisia locală de aplicare a Legii nr.

10/2001 a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței civile apelate în

sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant și menținerea dispoziției Primarului

Municipiului Oradea.

Pârâta Comisia locală de aplicare a Legii

nr. 10/2001 a invocat aceleași motive de apel ca și pârâtul Primarul Municipiului

Oradea.

Pârâtul Spitalul Clinic de Neurologie și

Psihiatrie Oradea a solicita admiterea apelului, modificarea sentinței civile apelate

în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.

S-a susținut că în conformitate cu prevederile

art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 reclamanta trebuia să facă dovada că este continuatoarea

fostei Asociații a Î. și că activitatea acesteia să fi fost interzisă sau întreruptă

în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, dar reclamanții nu au făcut această

probă.

Identificarea cu persoana titulară a drepturilor

s-a realizat doar în urma notificării.

Asociația Î. - Secția Bihor, conform C.F.

nr. Y Oradea, a primit cu titlu de donație terenul cu nr. top. X/1, neînscriindu-și

niciodată dreptul de proprietate asupra clădirii pe care acum Sindicatul Liber

din Învățământ Bihor o revendică.

Imobilul în litigiu nu a fost edificat

în întregime de către reclamantă, deoarece în condițiile în care aceasta ar fi edificat

construcția, ar fi înscris-o în cartea funciară.

În

cauză sunt aplicabile prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001.

În

condițiile în care este evident faptul că în imobilul în discuție

își desfășoară activitatea un spital clinic de interes județean, prin prisma prevederilor

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este inadmisibilă retrocedarea imobilului

în care are loc o astfel de activitate.

Prin H.G. nr. 866/2002 s-a aprobat trecerea

imobilelor compuse din construcții și terenuri aferente în care își desfășoară activitatea

Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie Oradea din domeniul privat al statului

și din administrarea Ministerului Sănătății și Familiei în domeniul public al Municipiului

Oradea, fiind evident că acest imobil nu poate fi restituit în natură.

Din raportul de expertiză tehnică depus

la dosar rezultă că actuala clădire se identifică în parte cu clădirea preluată

în anul 1949, imobilul a suferit serioase modificări constructive, investiții care

sunt în valoare de 3.900.000 RON.

Prin întâmpinarea depusă la data de 30

septembrie 2010, Direcția de Sănătate Publică Bihor a solicitat admiterea apelului

formulat de Spitalul Clinic de Psihiatrie Oradea și respingerea acțiunii formulate

de reclamant, pentru motivele de apel invocate de pârâtă.

La data de 27 septembrie 2010 a formulat

întâmpinare și reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Bihor, solicitând respingerea

apelurilor, arătând că susținerile apelanților referitoare la lipsa de îndreptățire

de a solicita restituirea în natură a imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001 sunt

nefondate.

Referitor la stadiul în care se află clădirea

care face obiectul litigiului, respectiv afirmația conform căreia construcția nu

era finalizată, apare evident că în anul 1927, când s-a făcut întabularea terenului,

construcția nu era realizată.

De altfel, prin contractul de donație s-a

stabilit un termen de 5 ani în vederea edificării construcției.

Construcția a fost ridicată în roșu și

ulterior, pe parcursul anilor finisată, fiind dată în folosință în anul 1938.

Deci în 1938 clădirea era perfect funcționabilă

și dotată cu toate instalațiile și utilitățile necesare.

Exteriorul clădirii era din cărămidă netencuită,

apoi etajul clădirii era finisat în 1938.

Invocarea H.G. nr. 866/2002 ca motiv pentru

care nu ar mai fi posibilă restituirea în natură a imobilului nu poate fi primită,

fiind vorba de un act cu forță juridică inferioară legii, emis ulterior de către

un neproprietar.

În

cauză a fost realizată o expertiză în construcții care a stabilit

că din analiza aspectului fațadei principale, clădirea în care funcționează spitalul

se identifică în parte - aproximativ 80% - cu clădirea din desenul grafic depus

la dosar - Casa Î..

Cu privire la art. 16 din Legea nr. 10/2001,

acest text de lege a suferit modificări, în prezent fiind posibilă restituirea în

natură a imobilelor ce adăpostesc activități de interes public.

Referitor la cererea reclamantului cu privire

la parcela cu nr. top. X/4 Oradea, aceasta a fost corect soluționată de către Tribunalul

Bihor.

Prin decizia civilă nr. 7/A din 5 februarie

2013, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul declarat de reclamantul Sindicatul

Liber din Învățământ Bihor, împotriva sentinței civile nr. 71/C din 08 martie 2010

a Tribunalului Bihor, pronunțată în Dosarul nr. 6194/111/2006.

A modificat în parte sentința civilă atacată

în sensul că a stabilit în favoarea reclamantului reconvențional un drept de retenție

până la concurența sumei de 3.610.000 RON.

S-au menținut restul dispozițiilor.

S-au respins apelurile declarate de pârâții

Primarul Municipiului Oradea, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 și Spitalul

Clinic de Neurologie și Psihiatrie Oradea.

Au fost obligați pârâții în solidar, la

19.840 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului Sindicatul Liber

din Învățământ Bihor.

Curtea de Apel a reținut următoarele:

În

ceea ce privește apelul declarat de reclamantul Sindicatul

Liber din Învățământ Bihor referitor la instituirea dreptului de retenție în favoarea

retentorului Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie Oradea Bihor și sumele

de bani cheltuite cu îmbunătățirile aduse lucrului, din probele administrate în

cauză și raportul de expertiză în construcții nu rezultă stadiul fizic efectiv la

data naționalizării, fiind dificil stabilirea părților noi de construcții și îmbunătățirile

aduse, fără a avea un stadiu concret de referință.

Este cert însă că la data constatării,

clădirea analizată funcționa ca spital și avea toate dotările necesare funcționării.

În

varianta reclamantului Sindicatul Liber din Învățământ, valoarea

totală a investițiilor executate de pârâta Spitalul Clinic de Neurologie la imobil

rotunjit este de 3.320.000 RON, iar în varianta pârâtei Spitalul Clinic de Neurologie

valoarea acestor investiții este de 3.900.000 RON.

Făcând o medie, rezultă o valoare a investițiilor

de 3.610.000 RON, sumă pentru care s-a stabilit un drept de retenție în favoarea

posesorului pârât care are dreptul de a reține lucrul revendicat până la deplina

despăgubire de către proprietarul revendicant.

În

cauză nu s-a făcut dovada că investiția s-a amortizat ca mijloc

fix și calculul valorii amortizării, iar în ședința publică din 19 octombrie 2011

reprezentantul reclamantului apelant a arătat că nu mai susține cererea de probațiune

formulată privind efectuarea completării la expertiza contabilă.

În

ceea ce privește sursa fondurilor de investiție realizate,

din actele dosarului respectiv raportul de expertiză tehnică și actele anexe, declarația

Dr. M.T. autentificată prin încheierea nr. 662 din 01 februarie 2006, adresa din

17 mai 1952 emisă de Spitalul Unificat de Adulți Oradea nu s-a putut determina cu

certitudine dacă investiția s-a efectuat din surse financiare propriii

sau din fondurile bugetului de stat, motiv

pentru care dreptul de retenție s-a instituit în favoarea posesorului.

De asemenea în cauză nu s-a dovedit îndeplinirea

condițiilor compensației legale prevăzute de art. 1144 C. civ. sau compensației

juridice pentru stingerea obligațiilor reciproce.

În

ceea ce privește apelurile declarate de pârâți se constată

că asupra imobilului înscris în C.F. nr. Y Oradea, nr. top. X/1, la data de 6 aprilie

1927 s-a înscris dreptul de proprietate cu titlu de donație în favoarea Asociației

Î. - Secția Județului Bihor în Oradea.

Din cuprinsul contractului reiese că Municipiul

Oradea a donat Asociației Î. - Secția Bihor, teren în suprafață de 1 iugăr și 476

stj., identificat topografic sub nr. X/1, în scopul construirii unui cămin al copiilor

învățătorilor, cămin care urma să fie edificat în decurs de 5 ani de la încheierea

contractului.

Din datele reprezentând cazierul clădiri

„Casa Î.”, deținută de Direcția Județului Bihor a Arhivelor Naționale, rezultă că,

la data de 1927 construcția era deja demarată, iar pentru finalizarea lucrărilor

au contribuit material și membrii asociației, prin cotizații, iar 1.000.000 RON

au fost primiți de la Ministerul Instrucțiunii.

Diferite aspecte privind construcția au

fost cunoscute de martorii H.R.D.A., F.G., B.B.

Acest probatoriu s-a completat cu raportul

de expertiză tehnică în construcții, în care s-a concluzionat că în varianta reclamantului

Sindicatul Liber din Învățământ, imobilul existent se identifică cu cel preluat

de stat în procent de 62,06% restul de 37,94% reprezentând investițiile executate

de pârâta Spitalul Clinic de Neurologie, iar în varianta pârâtei Spitalul Clinic

de Neurologie, imobilul existent se identifică cu cel preluat de stat în procent

de 55,53%, restul de 44,47% reprezentând investițiile executate la imobil.

De asemenea s-a mai constatat prin raportul

de expertiză că din analiza aspectului fațadei principale, clădirea în care funcționează

spitalul se identifică în parte (aproximativ 80%) cu clădirea din desenul grafic

depus la dosar - Casa Î..

În

această situație, ținând seama de volumul lucrărilor rămase

din construcția veche rezultă că bunul solicitat nu constituie un

imobil nou în accepțiunea art. 19 din Legea

nr. 10/2001, republicat, pentru a fi exceptat de la restituirea în natură.

O altă critică invocată a fost aceea care

vizează lipsa notării în cartea funciară a construcțiilor din litigiu.

Prima instanță în mod întemeiat a dat eficiență

prevederilor art. 492 C. civ., potrivit căruia proprietarul terenului este prezumat

a fi și proprietarul construcțiilor ridicate pe acel teren, până se adeverește contrariul.

Ori, din probele administrate și arătate

mai sus rezultă că antecesoarea reclamantului a ridicat construcțiile în litigiu.

De asemenea în anul 1999, fără ca Statul

Român să-și fi înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, Municipiul Oradea

a trecut la dezmembrarea parcelei cu nr. top. X/1, în două parcele cu nr. top. nou

X/3 și X/4 și a acordat drept de folosință gratuită în favoarea Direcției de Sănătatea

Publică - Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie Oradea, respectiv Centrul

de Transfuzie Sanguinică Oradea.

Imobilul a fost preluat de stat „fără titlu

valabil”, astfel încât se încadrează în categoria celor arătate de art. 2 alin.

(1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Restituirea în natură a imobilului nu este

împiedicată nici de prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, modificată, deoarece

acest text de lege prevede că în situația imobilelor având destinațiile arătate

în anexa 2 lit. a), care face parte integrantă din lege, necesare și afectate exclusiv

și nemijlocit acțiunilor de interes public, de învățământ, sănătate ori social culturale,

foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie imobilul

în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la

3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 și 54 din anexa nr. 2 lit. a) sau, după caz,

1 de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate

lapct. 1 și 2 din anexa nr. 2 lit. a).

În

ceea ce privește H.G. nr. 866/2002 prin care s-a aprobat trecerea

unor imobile, printre care și cel din litigiu, din domeniul privat al statului în

domeniul public al municipiilor, orașelor și comunelor și hotărârea nr. 154 din

29 iulie 1999 a Consiliului local al Municipiului Oradea se apreciază că statul

nu a deținut imobilul în baza uni titlu și, prin urmare, nu putea să-l transmită

în mod valabil în administrarea ori în proprietatea altui subiect de drept.

După cum s-a arătat, ne aflăm în situația

preluării imobilului fără titlu valabil și neexistând un titlu valabil de dobândire

a titlului de proprietate rezultă că dreptul de proprietate nu a ieșit niciodată

din patrimoniul antecesorilor reclamantului.

Demersurile actuale de recuperare a bunului

în materialitatea sa sunt consecința directă a încălcării dreptului de proprietate,

prin preluarea abuzivă realizată de stat și se poate conchide că există o ingerință

în exercițiul acestui drept real, fiind încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Mai trebuie arătat că titlul reclamantului,

respectiv contractul de donație a fost atacat în instanță, făcând obiectul Dosarului

nr. 2341/271/2010 al Judecătoriei Oradea, iar prin hotărâre judecătorească definitivă

și irevocabilă s-a constatat valabilitatea titlului de proprietate a reclamantului.

Astfel instanța a verificat dacă reclamanții

se află în posesia titlului originar de proprietate asupra imobilului revendicat,

dacă titlul statului este viciat și dacă titlu reclamantului în conflictul cu titlu

pârâtului este preferabil, dând prioritate prevederilor art. 1 din Legea nr.

10/2001, republicată.

Reclamantul Sindicatul Liber din

Învățământ Bihor intră în categoria persoanelor îndreptățite la restituire, potrivit

art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 republicată, ținând seama de sentința civilă

nr. 104 din 13 martie 1990 pronunțată de Judecătoria Oradea și sentința civilă

nr. 25 din 6 iulie 2001 a Judecătoriei Oradea.

Astfel, reclamanta este succesoarea unei

persoane juridice a cărei activitate a fost întreruptă în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1980, și care și-a reluat activitatea în condițiile legii.

Cât privește terenul cu nr. top. X/4 din

C.F. Y Oradea, în baza art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, s-au

acordat măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de compensări cu alte bunuri,

ce urmează a fi identificate pe raza localității Oradea, care trebuie să constituie

o despăgubire justă și integrală și să reprezinte echivalentul valoric al dreptului

de proprietate al reclamantului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal

au declarat recurs reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Bihor, pârâții Primarul

Municipiului Oradea, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, Spitalul Clinic

Municipal „Dr. G.C.”.

Învățământ Bihor, a criticat decizia invocând în drept dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivului de recurs s-a solicitat în principal

respingerea cererii reconvenționale formulate de Spitalul Clinic Municipal „Dr.

G.C.”, iar în subsidiar diminuarea sumei reprezentând contravaloarea investițiilor

până la concurența sumei de 411.000 RON sau casarea hotărârii și trimiterea cauzei

spre rejudecare, pentru completarea probatoriului pentru următoarele argumente:

Prin acțiunea reconvențională, Spitalul

Clinic Municipal „Dr. G.C.” nu a solicitat constatarea existenței unui drept de

creanță, iar pe fondul acestei cereri, în cauză nu s-a făcut dovada efectuării cheltuielilor

invocate de către deținătorul imobilului din bugetul propriu, nici a faptului că

acestea au fost necesare și utile, iar gradul de uzură al lucrărilor nu a fost determinat.

Raportat la aceste elemente de fapt, acțiunea

reclamantei trebuia respinsă, întrucât nu s-au administrat probe pentru stabilirea

exactă a situației de fapt privind determinarea finanțatorului investiției, a caracterului

necesar și util al lucrărilor și valoarea lor la momentul restituirii având în vedere

și gradul de uzură și amortizare, multe din investițiile efectuate nemaiexistând

în prezent, fiind distruse chiar de către deținător.

Din raportul de expertiză extrajudiciar,

rezultă că în raport de destinația construcției, de clădire administrativă sau unitate

spitalicească, valoarea poate fi de 411.000 RON sau 628.000 RON, și nicidecum cea

determinată de către instanță.

Lipsa unor elemente certe ale stadiului

construcției la data naționalizării ar fi trebuit să conducă instanța la respingerea

acțiunii și nu la admiterea acesteia, pe baza unor criterii aproximative și echivoce,

în cauză impunându-se efectuarea unei alte expertize pentru determinarea exactă

a valorii investițiilor, în raport și de gradul de uzură al clădirii și de amortizarea

investiției.

În

mod greșit instanța a luat act de renunțarea reprezentantului

său la cererea de suplimentare a probatoriului, în condițiile în care acesta nu

a avut un mandat în acest sens, efectuarea unui supliment la raportul de expertiză

impunându-se cu necesitate.

a criticat decizia invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivului de recurs s-a susținut că în mod nelegal

instanța de apel a menținut soluția privind restituirea în natură a imobilului în

condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada că este persoană îndreptățită la

restituire, în condițiile Legii nr. 10/2001, pentru că nu a făcut dovada că este

continuatorul fostei persoane juridice proprietară la data preluării, nici că i-a

fost interzisă sau întreruptă activitatea în perioada de referință a legii și această

activitate a fost reluată după 22 decembrie 1989, nefiindu-i recunoscută această

calitate prin hotărâre judecătorească.

În

ceea ce privește construcția, aceasta nu a aparținut antecesoarei

reclamantului întrucât nu a fost înscris în cartea funciară, și astfel nu a operat

transferul de proprietate.

Acest fapt, rezultă și din raportul de

expertiză în care se concluzionează că actuala clădire nu se identifică decât în

parte cu clădirea preluată în anul 1948, valoarea investiților și cota procentuală

pe care acestea o reprezintă din valoarea clădirii fiind de 44,47%.

S-a invocat și faptul că imobilul fiind

evidențiat în domeniul public al municipalității nu se poate dispune restituirea

în natură.

Recurentul a criticat decizia și în ce

privește aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., susținând că instanța avea

obligația de a diminua cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate, având în

vedere volumul activității prestate și caracterul nerezonabil al acestora.

locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, au criticat decizia, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivului de recurs s-a susținut că în cauză,

reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la restituire în

condițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, întrucât nu a făcut dovada că și-a continuat

activitatea după anul 1949 și nici faptul că i-a fost interzisă activitatea și nu

a fost nici constatată identitatea sa ca persoană juridică proprietară la data preluării.

Mai mult, Asociația Î. - Secția Bihor nu

a fost proprietara construcției, dreptul său nefiind înscris în cartea funciară,

obligație impusă de art. 17 din Decretul-lege nr. 118/1938,

neînscrierea dreptului având ca efect neoperarea

transferului dreptului de proprietate.

Apartenența imobilului la domeniul public

al municipalității are ca efect imposibilitatea restituirii în natură, iar faptul

că imobilul construcție a suferit serioase modificări, îmbunătățiri care depășesc

valoarea sa, constituie de asemenea un impediment la restituirea în natură.

S-a susținut că este nelegală și obligarea

sa de a oferi teren în compensare, în condițiile în care a arătat că nu există această

posibilitate legală, așa cum rezultă și din anunțurile afișate lunar la sediul său.

În

cauză, au formulat întâmpinări părțile recurente, precum și

intimații Consiliul Județean Bihor, Direcția de Sănătate Publică Bihor.

Primarul Municipiului Oradea și Comisia

locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 au solicitat respingerea recursului declarat

de Sindicatul Liber din Învățământ Bihor, motivat de faptul că valoarea investițiilor

a fost determinată în mod temeinic prin raportul de expertiză, conform obiectivelor

încuviințate și la care părțile nu au formulat obiecțiuni, raportul de evaluare

extrajudiciar neavând forță probantă în prezenta cauză.

Consiliul Județean Bihor a prezentat evoluția

judecății și a arătat că în mod legal au reținut instanțele că nu are calitate procesuală.

Sindicatul Liber din Învățământ Bihor a

solicitat respingerea recursului declarat de Spitalul Clinic Municipal „Dr. G.C.”

motivat de faptul că în cauză s-a făcut dovada că este succesorul persoanei juridice

proprietară a imobilului la data preluării, a faptului preluării abuzive, cât și

a dreptului de proprietate asupra construcției, modificările și îmbunătățirile aduse

neaducând modificări de substanță pentru a se reține că imobilul este unul nou.

S-a arătat că și obligarea Municipiului

Oradea de a acorda teren în compensare este legală, modalitatea concretă de compensare

urmând a se realiza pe cale administrativă.

Obligarea recurentului Spitalul Clinic

Municipal „Dr. G.C.” la plata cheltuielilor de judecată este legală, cuantumul acestora

fiind stabilit în raport de valoarea obiectului cauzei și muncii prestate de avocat.

Spitalul Clinic Municipal „Dr. G.C.” a

solicitat respingerea recursului reclamantei motivat de faptul că valoarea creanței

a fost stabilită prin raportul de expertiză la care părțile nu au formulat obiecțiuni,

iar în apel s-a renunțat la cererea de completare a raportului de expertiză, renunțarea

la probă facându-se în limitele mandatului.

Analizând recursurile declarate se constată

că recursul pârâților Primarul Municipiului Oradea și Comisia locală de aplicare

a Legii nr. 10/2001 este fondat, fiind nefondate recursurile declarate de reclamantul

Sindicatul Liber din Învățământ Bihor - Oradea și de pârâtul Spitalul Clinic Municipal

„Dr. G.C.”, pentru următoarele argumente:

Criticile comune, formulate atât de Primarul

municipiului Oradea, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, cât și de Spitalul

Clinic Municipal „Dr. G.C.”, privind: lipsa dovezii de persoană îndreptățită a reclamantului

la restituire în natură, în condițiile în care acesta nu este continuatorul fostei

persoane juridice proprietar a imobilului la data preluării; lipsa dovezii că imobilul

construcție a aparținut antecesoarei reclamantului motivat de lipsa înscrierii în

cartea funciară; neidentificarea construcției preluate în anul 1948 cu actuala construcție,

urmarea investițiilor efectuate, care depășesc valoarea imobilului; apartenența

imobilului la domeniul public al municipalității sunt nefondate.

Reclamantul Sindicatul Liber din

Învățământ Bihor este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii dintre cele prevăzute

de Legea nr. 10/2001, calitatea acestuia fiind dovedită cu sentința civilă nr.

104 din 13 martie 1990 și sentința civilă nr. 25 din 6 iulie 2001, pronunțate de

Judecătoria Oradea prin care s-a admis cererea de înregistrare ca persoană juridică

și, totodată, s-a constatat că acesta este succesorul în drepturi al „Asociației

Î. - Secția Județului Bihor”, fiind aceeași persoană juridică, fostă proprietară

a imobilului în litigiu, fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 3 lit. c) din

lege.

Dovada proprietății asupra imobilului în

litigiu s-a făcut cu contractul de donație din 27 februarie 1927, dreptul fiind

înscris în evidențele de carte funciară. A fost făcută dovada că și construcția

era parțial edificată în anul 1948, data preluării, construcția prezentă identificându-se

cu cea preluată, ca și arie desfășurată, în proporția prevăzută de art. 19 din lege,

fiind astfel posibilă restituirea în natură.

Dispozițiile art. 19 din lege condiționează

posibilitatea restituirii în natură numai atunci când aria desfășurată a corpurilor

noi adăugate însumează peste 100% din aria desfășurată inițial, și nu de valoarea

investițiilor efectuate care oricât de mari ar fi nu împiedică restituirea în natură.

Instanța a făcut și o corectă interpretare

și aplicare a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, destinația actuală a

imobilului neconstituind un impediment legal pentru restituire în natură a imobilului.

Dispozițiile Legii nr. 10/2001 s-au aplicat

corect prin coroborare cu dispozițiile Legii nr. 213/1998, întrucât nicio dispoziție

din Legea nr. 10/2001 nu interzice acordarea măsurilor reparatorii pe care le reglementează

pentru imobilele ce aparțin domeniului public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale,

dacă acestea au fost preluate în mod abuziv în perioada de referință a legii.

Susținerile referitoare la regimul juridic

actual al bunului și la apartenența lui la domeniul public al municipalității nu

au relevanță câtă vreme Legea nr. 10/2001, nu încalcă regula instituită prin

art. 135 din Constituție, dar nici nu înlătură pe criteriul acestei apartenențe,

beneficiul măsurilor reparatorii.

Critica formulată de Spitalul Clinic Municipal

„Dr. G.C.” privind greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 274

alin. (3) C. proc. civ. este nefondată.

Verificarea și justificarea cuantumului

cheltuielilor de judecată țin de aprecierea probei, aspect care nu se încadrează

în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Se constată, totodată, că dreptul de a

mări sau micșora onorariile avocaților aparține instanței ori de câte ori va constata

motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca

îndeplinită de avocat.

Aprecierea instanței asupra caracterului

justificat a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat constituie

o chestiune de temeinicie și nu de legalitate a hotărârii.

Critica formulată de Primarul Municipiului

Oradea și Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 privind greșita obligare

de a se oferi teren în compensare în condițiile în care a făcut dovada că nu există

bunuri disponibile, este fondată.

Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001, republicată, „primarii sau, după caz, conducătorii entităților învestite

cu soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult

10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil,

un tabel care să cuprinsă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care

pot fi acordate în compensare”.

Primăria Municipiului Oradea a comunicat

primei instanțe că Municipiul Oradea nu dispune momentan de rezerve de teren pentru

a fi atribuite în compensare.

Or, de vreme ce la momentul pronunțării

pârâta-recurentă a dovedit că nu deține terenuri ce ar putea fi atribuite în compensare,

a admite o obligație alternativă, incertă, și viitoare înseamnă a adăuga la lege.

Ordinea de preferință rezultă din prevederile

art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv restituirea în natură,

principiu prevalent și restituirea prin echivalent, neexistând alte modalități,

precum acordarea unui teren disponibil la data executării hotărârii în patrimoniul

Municipiului Oradea.

Soluția instanței de apel nu poate fi justificată

nici pe absența funcționalității mecanismului de acordare a despăgubirilor prin

intermediul Fondului „Proprietatea” atâta vreme cât modalitatea de reparație aleasă

nu este prevăzută de legea specială, motiv pentru care se va admite recursul, se

va modifica în parte decizia recurată, în sensul admiterii și apelului Primăriei

Municipiului Oradea, schimbării în parte a sentinței și înlăturării dispoziției

privind acordarea de măsuri reparatorii constând în teren în suprafață de 4.920

m.p. în intravilanul municipiului Oradea.

Constatând însă dreptul reclamantului la

măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și pentru această suprafață de

teren, va fi obligat Primarul Municipiului Oradea să propună reclamantului măsuri

reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Liber din Învățământ Bihor sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Recurentul contestă în fapt cuantumul despăgubirilor

acordate pentru sporul de valoare adus imobilului prin îmbunătățirile aduse, susținând

că aceste îmbunătățiri nu au fost efectuate în totalitate din bugetul propriu al

pârâtului, astfel că nu i se cuvin; că nu toate îmbunătățirile reprezintă lucrări

necesare și utile imobilului și că nu s-a avut în vedere totodată gradul de uzură

al acestora, care trebuia scăzut din valoarea estimată, instanța luând în mod greșit

act de cererea reprezentantului său, de renunțare la suplimentarea probatoriului.

Se constată că toate aceste aspecte privind

cuantumul despăgubirilor, care au fost stabilite pe baza probatoriului administrat,

constituie chestiuni de fapt care nu mai pot face obiect de analiză în recurs, dispozițiile

art. 304 pct. 10 și 11 din vechea reglementare fiind abrogate, singurele care permiteau

cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecința greșitei aprecieri a

probelor sau nepronunțării asupra unei dovezi administrate.

Totodată, se constată că îmbunătățirile

necesare și utile sunt acele dotări incorporabile aduse imobilului, prin care s-a

sporit valoarea.

Or, în speță, probațiunea administrată

a relevat că lucrările au fost de natură a aduce un spor de valoare bunului, lucrările

executate încadrându-se în categoria celor necesare și utile.

Se constată că multe dintre argumentele

în susținerea acestei critici, nu au fost invocate în apel, fiind invocate pentru

prima oară în recurs, ceea ce încalcă principiul neexercitării căii de atac omisso

medio.

Despăgubirile pentru sporul de valoare

adus imobilelor deținute de către unitatea deținătoare se datorează acesteia, indiferent

dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu.

Nefondată este și critica privind greșita

încuviințare a cererii reprezentantului său de a se lua act de renunțarea la suplimentarea

probatoriului în condițiile în care aceste nu a avut un mandat expres în acest sens.

Existența mandatului expres al reprezentantului

este obligatorie numai pentru exercitarea acțiunii, respectiv renunțarea la acțiune

sau la dreptul dedus judecății.

Pentru toate celelalte acte specifice profesiei

și care se încadrează în activitatea de judecată a cauzei pe care avocatul le apreciază

ca necesare pentru realizarea intereselor clientului nu este necesar un mandat expres,

pentru că în lipsa unei clauze contrare în

contractul de asistență juridică, avocatul este împuternicit

să le exercite.

Având în vedere aceste considerente urmează

ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se admite recursul Primarului

Municipiului Oradea și Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, a se modifica,

în parte, decizia recurată în sensul admiterii apelului declarat de Primarul Municipiului

Oradea, schimbării, în parte, a sentinței și înlăturării dispoziției privind obligația

de a acorda reclamantului măsuri reparatorii în teren, în suprafață de 4.923 m.p.

și va fi obligat acest pârât să propună măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Se vor menține celelalte dispoziții ale

deciziei și sentinței și se vor respinge recursurile reclamantului Sindicatul Liber

din Învățământ Bihor și pârâtul Spitalul Clinic Municipal „Dr. G.C.”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâții Primarul

Municipiului Oradea și Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 Oradea împotriva

deciziei nr. 7A din 5 februarie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Modifică, în parte, decizia recurată în

sensul că admite și apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea împotriva

sentinței civile nr. 71/C din 8 martie 2010 a Tribunalului Bihor.

Schimbă, în parte, sentința în sensul că

înlătură dispoziția privind obligația stabilită în sarcina pârâtului Primarul Municipiului

Oradea de a acorda reclamantului măsuri reparatorii constând în teren în suprafață

de 4.923 m.p. în intravilanul municipiului Oradea.

Obligă pe pârâtul Primarul Municipiului

Oradea să propună reclamantului măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul având număr topografic X/4,

în suprafață de 4.923 m.p.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei

recurate și, respectiv ale sentinței apelate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de reclamantul

Sindicatul

Liber din Învățământ Bihor - Oradea și de pârâtul Spitalul Clinic Municipal „Dr.

G.C.” împotriva deciziei nr. 7A din 5 februarie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

octombrie 2013.