ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 971/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 971/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2001)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin petiția înregistrată la data de 28 iunie 2001, la secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție, s-a solicitat de către SC S.M.R. SA Balș, revizuirea sentinței civile nr. 358 din 21 martie 2001, a Curții de Apel București, ca fiind potrivnică sentinței civile nr. 95 din 4 aprilie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în temeiul art. 322 pct. 7 și art. 325 C. proc. civ. Ambele hotărâri, a învederat revizuienta, au avut drept obiect stabilirea dreptului de proprietate asupra unui teren cu construcții și linii de căi ferate, din orașul Balș și cu privire la care s-a emis Certificatul de atestare a proprietății seria M03 nr. 407, de către Ministerul Industriilor și Comerțului.
Examinând cererea de revizuire menționată prin prisma dispozițiilor legale invocate și ale altor dispoziții din materie, se constată că este nefondată. În conformitate cu prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: „dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceiași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. În cazul când una dintre instanțe este Curtea Supremă de Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță”.
Termenul de revizuire, potrivit art. 324 alin. (1), este de o lună și se va socoti, pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2), de la pronunțarea ultimei hotărâri. În speță, ultima hotărâre pronunțată – sentința civilă nr. 95/2001 – a fost dată la 4 aprilie 2001. Cererea de revizuire a fost înregistrată la această Curte Supremă, pentru a fi judecată, conform art. 322 pct. 7 alin. (2), la 28 iunie 2001; prin urmare peste termenul de o lună, prevăzut de art. 324 C. proc. civ.. Sub acest prim aspect, cererea apare ca tardiv introdusă. În conformitate cu dispozițiile art. 327 alin. (1) din același cod, dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre.
Petentul a solicitat prin cererea introductivă, anularea deciziei nr. 358 din 21 martie 2001, așadar prima hotărâre, dintre cele considerate potrivnice. În consecință, și sub acest aspect, cererea de revizuire se vădește nefondată, fiind făcută cu nesocotirea textului precitat. Așadar, față de considerentele mai sus expuse, urmează a se respinge cererea de revizuire introdusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea formulată de SC S.M.R. SA Balș, județul Olt, privind revizuirea sentinței civile nr. 358 din 21 martie 2001, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.