ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3584/2003

X

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de

7 iulie 1999, reclamantul C.C. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local

al Municipiului Craiova, cerând ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună

obligarea acestuia de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie

suprafața de 390 m.p. teren situat în Craiova, care a aparținut mamei sale I.Z.,

decedată în 11 ianuarie 1994, dar care a trecut la stat în baza procesului

verbal din 7 mai 1987 emis în  aplicarea Decretului de expropriere nr.

423/1983.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

susținut că decretul de expropriere, emis în scopul construirii de locuințe și

altor lucrări de utilitate publică, este caduc întrucât, pe de o parte, în

prezent terenul este liber fără nici o construcție pe el sau alte amenajări de

utilitate publică iar pe de altă parte, Legea nr. 58/1974 în temeiul căreia s-a

elaborat a fost abrogată prin Decretul-Lege nr. 1/1989.

Temeiul juridic invocat în acțiune

este art. 480 și urm. din C. civ.

Tribunalul Dolj, secția civilă,

învestit cu soluționarea pricinii prin declinare de competență (sentința civilă

nr. 12 308 din 3 septembrie 1999 a Judecătoriei Craiova), prin sentința nr. 553

din 30 iunie 2000, pe baza expertizei efectuate de ing. P.M., a admis acțiunea,

cu motivarea că terenul din litigiu aflat, în urma exproprierii lui, în

administrarea Consiliului Local al Municipiului Craiova, în prezent este liber,

fiind singurul din zonă neafectat unei utilități publice și nu este cuprins

nici în planuri de urbanism general.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, prin decizia nr. 218 din 19 decembrie 2001, a admis apelul Consiliului

Local al Municipiului Craiova și a schimbat în tot sentința tribunalului în

sensul respingerii acțiunii.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 33 – 35 din Legea

nr. 33/1994 întrucât terenul din litigiu este afectat de utilitate publică,

fiind cuprins în perimetrul parcului „C.” aflat în curs de amenajare, că, deci,

actul de expropriere a produs efecte juridice.

Decizia instanței de apel a fost

recurată atât de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Craiova, cât și de

reclamantul

C.C.

Pârâtul Consiliul Local al

Municipiului Craiova critică decizia numai sub aspectul cheltuielilor de

judecată în sumă de 1.000.000 lei onorariu de expert, susținând că, în

condițiile în care acțiunea a fost respinsă, instanța trebuia să oblige pe

reclamant a i le plăti deoarece au fost solicitate și dovedite în dosar.

Reclamantul C.C. critică decizia

instanței de apel ca fiind netemeinică și nelegală pentru motivele prevăzute de

art. 304 pct. 8, 9 și 10 din C. proc. civ., în dezvoltarea cărora

susține :

1 – că instanța a înțeles și

interpretat greșit actul juridic dedus judecății, deși din dosar rezultă că

decretul de expropriere nu și-a atins scopul deoarece și în prezent terenul

este liber, neafectat de construcții sau utilități publice iar potrivit Legii

nr. 33/1994 nu s-a făcut o nouă declarație de utilitate publică;

2 – că decizia atacată este lipsită

de temei legal, în această privință, reproșând instanței că a ignorat

prevederile Legii nr. 33/1994  și a avut în vedere greșit că terenul ar fi

afectat de utilitate publică în baza unei hotărâri a Consiliului Local, emisă

în temeiul Legii nr. 213/1998 care, în opinia sa, reglementează alte raporturi

juridice;

3 – că instanța a apreciat greșit

raportul de expertiză efectuat în cauză din care ar rezulta clar că terenul din

litigiu este loc viran, are doar ca vecin parcul, că schițele avute în vedere

la pronunțarea deciziei sunt irelevante de vreme ce alte terenuri situate în

aceeași zonă au fost restituite, cu ani în urmă, unor persoane îndreptățite sau

nu.

Ambele recursuri nu sunt întemeiate

pentru considerentele care vor fi arătate.

În ce privește recursul

reclamantului C.C., se rețin următoarele:

Este necontestat – și rezultă din

probele dosarului – că imobilul din litigiu – fostă proprietate a numitei I.Z.

– autoarea reclamantului C.C.– a fost expropriat prin Decretul nr. 423/1983 în

vederea construirii de locuințe și efectuării unor lucrări de utilitate

publică.

În aplicarea acestui decret,

imobilul – teren și construcții – a fost preluat de organul administrativ

competent prin procesul verbal din 7 mai 1987. Ulterior construcția a fost

demolată, terenul fiind afectat realizării obiectivului exproprierii.

Evident, în baza art. 35 din Legea

nr. 33/1994, dacă scopul exproprierii nu a fost realizat, deci, dacă terenul nu

este afectat de utilitatea publică – prevăzută de actul normativ de

expropriere, și, în condițiile legii, nu s-a făcut o nouă declarație de

utilitate publică, bunul poate fi revendicat de proprietar.

Dar, analizând raportul al doilea de

expertiză (expert inginer D.I.V., asistat de primul expert P.M.), schița de

plan urbanistic – anexă la acesta, anexa la hotărârea nr. 147/1999 a

Consiliului Local al Municipiului Craiova (pct. 12) și schița de plan

urbanistic, se constată că instanța de apel a conchis corect că, de fapt,

terenul din litigiu (390 m.p.) se află situat în perimetrul Parcului „C.” vis-a-vis

de blocul de locuințe B 42 și la o distanță de circa 26 m. de stradă, parc care

chiar dacă este amenajat doar parțial (partea sudică fiind în curs de

amenajare) constituie utilitate publică declarată, deoarece este cuprins în planul

urbanistic general al orașului.

Alte probe care să contrazică

această situație de fapt și de drept nu au fost produse în cauză.

În speță, este în afara oricărui

dubiu că terenul revendicat se prezintă afectat de utilitate publică, că

decretul de expropriere a produs efecte juridice și că nu sunt îndeplinite

condițiile art. 33 – 35 din Legea nr. 33/1994.

În raport de cele reținute mai sus,

criticile aduse de reclamant deciziei instanței de apel -  prin cele trei

motive de recurs – se vădesc a fi neîntemeiate.

În ce privește recursul declarat de

pârâtul Consiliul Local al Municipiului Craiova care vizează cheltuielile de

judecată reprezentând onorariu de expert neacordate prin decizia pronunțată,

Curtea consideră că nu este întemeiat, întrucât nu sunt îndeplinite prevederile

art. 274 din C. proc. civ.

Este adevărat că, potrivit textului

enunțat, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata

cheltuielilor de judecată.

Obligația de restituire a acestor

cheltuieli își are sorgintea în culpa procesuală a părții căzută în pretenții.

În speța de față, s-a solicitat însă

restituirea unui teren expropriat și modul în care au avut loc dezbaterile

exclude culpa procesuală a reclamantului – în sensul art. 274 din C. proc. civ.

Prin urmare, recursul urmează să fie

respins ca nefondat.

Pentru considerentele anume arătate,

urmează a fi respins, ca nefondat, și recursul reclamantului, confirmând astfel

decizia instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamantul C.C. și de pârâtul Consiliul Local al Municipiului

Craiova împotriva deciziei nr. 218 din 19 decembrie 2001 a Curții de Apel

Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie  2003.