ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 248/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: B.V., în contradictoriu cu Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție al județului Cluj, a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 45.463.540 lei, reprezentând impozit reținut ilegal la ajutorul bănesc, acordat în baza art. 31 din Legea nr. 138/1999, la trecerea în rezervă cu drept de pensie și obligarea la plata dobânzii aferente pentru perioada mai 2000 - ianuarie 2001, cu cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Clu, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 119 din 4 aprilie 2002, a respins acțiunea și cererea de chemare în garanție. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în conformitate cu art. 31 din Legea nr. 138/1998, caracterul neimpozabil al impozitului a fost implicit anulat prin dispozițiile O.G.

nr. 73/1999, astfel încât, în mod corect s-a reținut impozitul datorat, în raport cu suma brută ce s-a cuvenit reclamantului. Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, B.V. a declarat recurs, susținând că soluția ce se impunea a fi dată. era de admitere a acțiunii, el beneficiind de scutirea de impozit prevăzută de Legea nr. 138/1998, astfel că pârâtele urmează a fi obligate să-i restituie 78.463.540 lei, impozit nedatorat, cu dobânzile legale și cheltuielile de judecată. Instanța a pus în discuție, neconcordanța între soluția pronunțată pe fond și concluziile pe care părțile le-au pus cu ocazia soluționării cauzei, care au fost pe excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Recursul este fondat. Din practicaua hotărârii nr. 119 din 4 aprilie 2002 a Curții de Apel Cluj, rezultă că instanța a pus în discuția părților, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art.,5 din Legea nr. 29/1990 și că părțile au pus concluzii pe acest aspect, cauza rămânând în pronunțare. Din dispozitivul hotărârii rezultă, însă, că soluția s-a dat pe fondul cauzei, astfel părțile nu au avut posibilitatea să se apere. În situația dată, se impune admiterea recursului în baza art. 33 C. proc. civ. și casarea sentinței, cu trimitere spre rejudecare, la aceiași instanță, pentru ca părțile să-și administreze probe și să-și facă apărări, instanța renunțând la excepția invocată, care nu a mai fost analizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.V., împotriva sentinței civile nr. 119 din 4 aprilie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată cu trimitere spre rejudecare, la aceiași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2003.