ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2820/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

18 august 1997 și înregistrată sub nr. 4695 la Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, reclamanta M.E. a chemat în judecată

pe pârâții Prefectul județului Dâmbovița și I.I., solicitând ca prin hotărârea

ce se va pronunța, să se dispună anularea parțială a Ordinului nr. 129 din 18

iunie 1997 emis de primul pârât, cu referire la suprafața de teren de 4860 mp

livadă, situat pe raza comunei Voinești, tarlaua 77, parcela 4664, județul

Dâmbovița.

A susținut reclamanta, în motivarea

acțiunii sale, că în urma unui schimb de terenuri intervenit în anul 1978,

între ea și fostul Minister al Agriculturii, a predat statului în baza art. 34

din Legea nr. 59/1974, suprafața de 0,50 ha livadă, pentru care a primit în

schimb o suprafață echivalentă, respectiv terenul aflat în litigiu. A mai

precizat reclamanta că terenul nu a fost niciodată în administrarea Primăriei

Voinești, astfel că prin Ordinul nr. 129/1997, Prefectul a încălcat Legea nr.

18/1991 și i-a creat o vătămare a dreptului său de proprietate.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 6 din 19 ianuarie

1998, a admis acțiunea, anulând în parte Ordinul nr. 129/1997 cu privire la

terenul în suprafață de 4860 mp.

Împotriva acestei soluții au

formulat recursuri pârâții, criticând hotărârea ca nelegală, recursuri admise

de către Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin

decizia nr. 2228 din 25 octombrie 1999, casată sentința nr. 6/1998 și trimisă

cauza pentru rejudecare. În decizia de casare se preciza că este necesară

completarea probatoriilor și anume, trebuie stabilit dacă actul de schimb

invocat este valabil din punct de vedere al condițiilor de fond și de formă,

dacă a intrat efectiv în circuitul civil prin punerea lui în executare și,

deci, dacă a putut opera transferul între coschimbași.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, a înregistrat dosarul în rejudecare

sub nr. 212/2000 și prin sentința nr. 245 din 22 septembrie 2000, a admis

acțiunea reclamantei și a anulat în parte Ordinul nr. 129/1997, privind

suprafața de 4860 mp.

Pârâtul I.I. a declarat recurs

împotriva acestei sentințe, recurs admis de Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 3061 din 9 octombrie 2001, casată

sentința nr. 245/2000 și trimisă cauza, spre rejudecare. S-a reținut în

considerentele deciziei de casare că instanța de fond nu a respectat

prevederile deciziei de casare nr. 2528/1999, că pe lângă această încălcare a

prevederilor art. 315 C. proc. civ., nu s-a verificat dacă terenul din actul de

schimb este același cu cel cuprins în Ordinul nr. 129/1997.

Dosarul a fost înregistrat după

casare, la secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel

Ploiești, sub nr. 2532/2002. În cursul rejudecării au fost introduși în cauză

moștenitorii pârâtului I.I., care a decedat și anume, I.E., I.D.Ș., I.S.E.,

I.H.V. și Ș.V. Tot în rejudecare, la 13 iunie 2002 au formulat cerere de

intervenție în interesul reclamantei, A.A., D.M. și C.V., cerere care a fost

admisă în principiu prin încheierea de ședință din 3 septembrie 2002.

Au susținut intervenienții că pentru

terenul în suprafață de 1,60 ha, A.A. are dreptul de proprietate, reconstituit

prin hotărârea Comisiei Județene Dâmbovița, cu nr. 53 din 20 august 1991 și a

primit acțiuni pentru 1,10 ha, iar pentru diferența de 5000 mp, ceilalți doi

intervenienți, susținând că pârâtul nu putea primi terenul în litigiu, deoarece

este proprietatea lor, conform contractelor de vânzare-cumpărare depuse la

dosar, deci nu era un teren în administrarea primăriei.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 151 din 6

noiembrie 2002, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei și cererea de

intervenție.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța sesizată cu rejudecarea cauzei a reținut că pentru terenul în litigiu

există o hotărâre judecătorească irevocabilă, prin care pârâtului I.I. și după

decesul acestuia, moștenitorilor li s-a stabilit dreptul de proprietate,

conform Legii nr. 18/1991, că acest teren a fost stăpânit de autorul pârâților

și tatăl acestuia, I.V. și că terenul respectiv nu a fost efectiv schimbat, el

rămânând în posesia și folosința pârâtului I.I.

A concluzionat instanța de fond că

astfel, în executarea acelei hotărâri irevocabile, Prefectul a emis Ordinul nr.

129/1997, fiind, deci, legal ordinul respectiv.

Împotriva acestei ultime sentințe au

declarat recurs reclamanta, intervenienții și Comisia Județeană pentru

stabilirea dreptului de proprietate a județului Dâmbovița.

Reclamanta-recurentă și

intervenienții în recursul comun solicită a se constata nelegalitatea sentinței

nr. 151/2002, instanța neobservând, sau nerăspunzând la apărările lor, privind

existența contractelor de vânzare-cumpărare sau că terenul nu se afla în

administrarea primăriei, că se menține astfel o situație necorespunzătoare, pe

același teren fiind mai multe titluri de proprietate.

Comisia județeană pentru stabilirea

dreptului de proprietate a județului Dâmbovița critică, la rândul ei, soluția,

ca fiind nelegală și netemeinică, că ordinul nu putea fi emis, întrucât terenul

nu se afla în administrarea primăriei, fiind deținut în proprietate de

intervenienți și reclamantă, conform actelor de proprietate, iar intervenientul

A.A. are reconstituit dreptul de proprietate în acțiuni și în natură, pentru

1,60 ha.

Recursul comun al

reclamantei-recurente și intervenienților se constată a fi fondate, pentru

considerentele ce se vor expune.

Instanța nu a stabilit în mod cert

și real care este natura juridică, situația juridică a terenului la data

intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 și anume, dacă acesta era în

proprietatea statului și se află ori nu în administrarea primăriei Voinești,

conform art. 41 din Legea nr. 18/1991, republicată.

Este necesar a avea în vedere în

ideea expusă mai sus, actele de vânzare-cumpărare invocate de reclamantă și

intervenienții, dar și completarea probatoriilor pentru stabilirea exactă a

efectelor deciziei nr. 215/1974 a fostului Comitet Executiv al Consiliului

Popular Județean, cum ar fi datele din registrul agricol sau registrele

financiare privind impozitele și taxele pe terenuri.

Față de aceste considerente, se va

admite recursul-reclamantei și intervenienților, se va casa sentința și se va

trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Târgoviște, în a cărei rază

teritorială este situat terenul, în respectarea cerințelor art. 53 din Legea

nr. 18/1991.

Recursul Comisiei Județene de

reconstituire a dreptului de proprietate se va respinge, întrucât se constată

că această recurentă nu a fost parte în proces în fața primei instanțe, ca

fiind făcut de o persoană fără calitate procesuală în acest dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

]

Admite recursul declarat de M.E.,

A.A., D.M. și C.V., împotriva sentinței civile nr. 151 din 6 noiembrie 2002 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Târgoviște.

Respinge recursul declarat de

Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenului județul Dâmbovița, fiind declarat de o persoană fără calitate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 septembrie 2003.