ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 879/2015

Asupra recursului constată

următoarele:

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin

Decizia nr. 97 din 29 ianuarie 2015, a respins, ca nefondată, cererea formulată

de T.V. de revizuire pentru contrarietate de hotărâri între Deciziile civile nr.

245 din 20 mai 2014 (Dosar nr. 1814/315/2013) și nr. 4 din 3 ianuarie 2012 (Dosar

nr. 5450/315/2010) pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut că temeiul de drept al cererii de revizuire sunt dispozițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru contrarietate de hotărâri între Decizia civilă

nr. 245 din 20 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 1814/315/2013

și Decizia civilă nr. 4 din 3 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița

în Dosarul nr. 5450/315/2010, revizuentul susținând că s-a încălcat autoritatea

de lucru judecat și solicitând soluționarea cererii de către instanța mai mare

în grad, respectiv Curtea de Apel Ploiești.

S-a constatat astfel,

că prin sentința nr. 2462 din 1 iulie 2011, Judecătoria Târgoviște a admis, în

parte, cererea de chemare în judecată a reclamantului, a respins, ca inadmisibilă,

cererea reclamantului de reconstituire a dreptului de proprietate pentru 2.500 mp

teren arabil pe raza com. Voinești, a dispus reconstituirea dreptului de

proprietate al reclamantului T.V. asupra terenului de 2.045 mp pe raza comunei

Voinești, și a terenului de 9.000 mp vegetație forestieră pe raza comunei

Voinești.

Totodată, a obligat

comisia locală la punerea în posesie asupra terenului de 2.045 mp pe

amplasamentul arătat, teren aflat în administrarea S.C.P.P. Voinești, a obligat

comisia locală să facă reclamantului o ofertă a unui alt amplasament disponibil

pentru terenurile necesare retrocedării suprafeței de 9.000 mp vegetație

forestieră.

De asemenea, a

obligat comisia locală la întocmirea documentației necesare eliberării titlului

de proprietate, iar comisia județeană la emiterea titlului de proprietate

asupra terenurilor evidențiate mai sus.

Curtea a reținut că

prin prima hotărâre invocată, respectiv Decizia civilă nr. 4 din 3 ianuarie 2012,

Tribunalul Dâmbovița a respins, ca nefondat, recursul Direcției Silvice

Dâmbovița împotriva sentinței civile menționate, nr. 2462/2011, în

contradictoriu cu intimatul - reclamant T.V., cu intimatele - pârâte Comisia locală

Voinești de aplicare a Legii fondului funciar, S.C.D.P. Voinești și Comisia județeană

Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

și cu intimata - intervenientă în interesul recurentei - pârâte S.C.D.P.

Voinești, A.Ș.A.S. „G.I.Ș”.

A admis recursul

Comisiei locale Voinești de aplicare a Legii fondului funciar și S.C.D.P.

Voinești împotriva sentinței civile nr. 2462 pronunțată la data de 1 iulie 2011

de către Judecătoria Târgoviște în Dosarul nr. 5450/315/2010, în contradictoriu

cu intimatul - reclamant T.V., cu intimatele - pârâte Direcția Silvică Dâmbovița

și Comisia județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate

privată asupra terenurilor și cu intimata - intervenientă în interesul recurentei

pârâte S.C.D.P. Voinești, A.Ș.A.S. „G.I.Ș.”

A admis cererea de

intervenție formulată de Academia de Științe Agricole „G.I.Ș.” în interesul

recurentei - pârâte S.C.D.P. Voinești.

A modificat, în

parte, hotărârea atacată, în sensul că pentru suprafața de 2045 mp teren,

reconstituirea nu se va face în perimetrul S.C.D.P. Voinești, ci, eventual, pe

terenurile aflate în evidența ADS ori prin despăgubiri.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței.

Prin a doua hotărâre

invocată, respectiv decizia civilă nr. 245 din 20 mai 2014, Tribunalul

Dâmbovița a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul T.V.

împotriva sentinței civile nr. 4252 pronunțată la data de 13 noiembrie 2013 de

către Judecătoria Târgoviște, în contradictoriu cu intimații - pârâți primarul com.

Voinești, Comisia locală Voinești pentru aplicarea Legii fondului funciar,

Comisia județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată

asupra terenurilor și Direcția Silvică Dâmbovița, menținând hotărârea recurată.

S-a constatat astfel,

că prin sentința nr. 4252 din 13 noiembrie 2013, Judecătoria Târgoviște a

respins, ca inadmisibile, cererile reclamantului referitoare la terenurile de 2.500

mp teren agricol și 5.000 mp teren vegetație forestieră.

De asemenea, a

respins, pe fond, toate celelalte cereri de obligare a primarului la plata

penalităților pentru neîndeplinirea obligației de punere în posesie cu privire

la terenul de 9.000 mp vegetație forestieră, de obligare a Comisiei locale de

punere în posesie pe suprafața de teren de 2.045 mp, de obligare a Comisiei

locale de punere în posesia terenului de 9.000 mp în punctul identificat în

raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul P.M., de obligare a

Direcției Silvice Dâmbovița să pună la dispoziția Comisiei locale terenul de 9.000

mp în punctul identificat în raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de

expertul P.M.

În calitate de

instanță competentă să soluționeze cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., curtea a reținut că este chemată să verifice

dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii de

lucru judecat.

Or, curtea a observat

că între cele două pricini nu există identitate de obiect, de cauză, dar nici

identitate de părți.

Astfel, în ceea ce

privește obiectul cauzei, în primul litigiu au fost menținute dispozițiile

referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de 2.045

mp și 9.000 mp, dar nu pe un anumit amplasament, iar în cel de-al doilea

litigiu, au fost respinse, fie ca inadmisibile, fie pe fond, toate cererile

reclamantului, motiv pentru care s-a constatat nu există în speță dispoziții

potrivnice, situație în care nu există niciun motiv pentru a se solicita

anularea celei de-a doua hotărâri.

Față de cele expuse,

constatând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ., curtea a respins cererea de revizuire, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs T.V., arătând că posibilitatea exercitării căii extraordinare

de atac este prevăzută de art. 328 alin. (2) C. proc. civ.

A arătat că nu au

fost respectate de către curtea de apel dispozițiile art. 326 alin. (2) C.

proc. civ., referitoare la obligativitatea depunerii întâmpinării coroborate cu

cele ale art. 116 alin. (1) din cod, menționând că instanța a refuzat să dea

curs solicitării sale, formulată în ședință publică, de a i se comunica un

exemplar al întâmpinării. Totodată a precizat că instanța nu a ținut seama de

actele din dosar precum și de înscrisurile depuse emise de către Prefectura Dâmbovița

către C.L.F.F. Voinești, nesocotind și prevederile art. 129 C. proc. civ.

În continuare,

recurentul a înțeles a se prevala de considerentele Deciziei nr. 4/2012 a

Tribunalului Dâmbovița, irevocabilă, din care a citat, menționând că aceasta

este opozabilă tuturor părților din dosar. A prezentat, de asemenea,

demersurile întreprinse după pronunțarea Deciziei nr. 4/2012, finalizate prin Decizia

nr. 245/2014, procesul fiind judecat în lipsa sa, prin nerespectarea unor norme

de drept, care în opinia sa, conduc la desființarea respectivei hotărâri.

A solicitat obligarea

Comisiei județene de fond funciar Dâmbovița la emiterea titlului de

proprietate, precum și la daune cominatorii (interese).

A mai arătat că au

fost nesocotite și prevederile Legii nr. 165/2013, art. 1 alin. (1) și normele

de aplicare a acesteia.

Recursul este nul.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă,

sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse

printr-un memoriu separat.

Recursul se

motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau

înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la

art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este

nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute

la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu

orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii

recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea

motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici

privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greșită a

motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora

realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face

posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.

Or, în speță, se

observă că recurentul nu a susținut în vreun fel nelegalitatea soluției

atacate, de respingere a cererii de revizuire, ca nefondată, limitându-se a

susține că instanța nu a ținut seama de actele din dosar, precum și de

înscrisurile depuse și nu a dat dovadă de rolul activ cerut de art. 129 C.

proc. civ.

Însă în calea

extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce

constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii atacate.

În ceea ce privește

susținerile recurentului privind nesocotirea de către instanța care a pronunțat

decizia atacată a unor prevederi legale, se observă că acestea nu au legătură

cu speța dedusă judecății, prin care s-a avut de dezlegat dacă prin cea de-a

doua hotărâre se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, motiv

de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În acest context,

Curtea de Apel Ploiești, procedând la verificarea hotărârilor indicate de

revizuent ca fiind pretins potrivnice, a constatat că nu este îndeplinită

tripla identitate cerută de articolul menționat.

Prin urmare, eventualele

critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit

să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru

care motive este eronat și nelegal raționamentul Curții de Apel Ploiești.

Văzând dispozițiile art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306

alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea

căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă

examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de revizuentul T.V. împotriva Deciziei nr. 97 din 29 ianuarie 2015 a

Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2015.