ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2161/2015

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestației în anulare, constatată următoarele: Prin Decizia nr. 97 din 29 ianuarie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondată, cererea formulată de T.V. de revizuire pentru contrarietate de hotărâri între Decizia nr. 245 din 20 mai 2014 și Decizia nr. 4 din 3 ianuarie 2012, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Instanța a reținut că prin Sentința nr. 2.462 din 1 iulie 2011, Judecătoria Târgoviște a admis, în parte, cererea de chemare în judecată a reclamantului, a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantului de reconstituire a dreptului de proprietate pentru 2500 mp teren arabil pe raza comunei Voinești, a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantului T.V.

asupra terenului de 2045 mp pe raza comunei Voinești și a terenului de 9000 mp vegetație forestieră pe raza comunei Voinești. Totodată, a obligat comisia locală la punerea în posesie asupra terenului de 2045 mp pe amplasamentul arătat, teren aflat în administrarea S.C.P.P. Voinești, a obligat comisia locală să facă reclamantului o ofertă a unui alt amplasament disponibil pentru terenurile necesare retrocedării suprafeței de 9000 mp vegetație forestieră. De asemenea, a obligat comisia locală la întocmirea documentației necesare eliberării titlului de proprietate, iar comisia județeană la emiterea titlului de proprietate asupra terenurilor evidențiate mai sus. Curtea a reținut că prin prima hotărâre invocată, respectiv Decizia civilă nr. 4 din 3 ianuarie 2012, Tribunalul Dâmbovița a respins, ca nefondat, recursul D.S.

Dâmbovița împotriva Sentinței civile menționate nr. 2462/2011, în contradictoriu cu intimatul - reclamant T.V., cu intimatele-pârâte Comisia Locală Voinești de aplicare a Legii fondului funciar, Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Voinești și Comisia județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și cu intimata-intervenientă în interesul recurentei-pârâte Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Voinești, Academia de Științe Agricole și Silvice "G.I.Ș.". A admis recursul Comisiei locale Voinești de aplicare a Legii fondului funciar și Stațiunii de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Voinești împotriva Sentinței civile nr. 2.462 pronunțată la data de 1 iulie 2011 de către Judecătoria Târgoviște în Dosarul nr. 5450/315/2010, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T.V., cu intimatele-pârâte D.S.

Dâmbovița și Comisia județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și cu intimata-intervenientă în interesul recurentei pârâte Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Voinești, Academia de Științe Agricole și Silvice "G.I.Ș.". A admis cererea de intervenție formulată de Academia de Științe Agricole "G.I.Ș." în interesul recurentei-pârâte Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Voinești. A modificat, în parte, hotărârea atacată în sensul ca pentru suprafața de 2045 mp teren, reconstituirea nu se va face în perimetrul S.C.D.P. Voinești, ci, eventual, pe terenurile aflate în evidența A.D.S. ori prin despăgubiri. A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Prin a doua hotărâre invocată, respectiv Decizia civilă nr. 245 din 20 mai 2014, Tribunalul Dâmbovița a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul T.V. împotriva Sentinței civile nr. 4.252 pronunțată la data de 13 noiembrie 2013 de către Judecătoria Târgoviște, în contradictoriu cu intimații-pârâți Primarul comunei Voinești, Comisia locală Voinești pentru aplicarea Legii fondului funciar, Comisia județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și D.S. Dâmbovița, menținând hotărârea recurată. S-a constatat astfel, că prin Sentința nr. 4.252 din 13 noiembrie 2013, Judecătoria Târgoviște a respins, ca inadmisibile, cererile reclamantului referitoare la terenurile de 2500 mp, teren agricol și 5000 mp teren vegetație forestieră.

De asemenea, a respins, pe fond, toate celelalte cereri de obligare a primarului la plata penalităților pentru neîndeplinirea obligației de punere în posesie cu privire la terenul de 9000 mp vegetație forestieră, de obligare a Comisiei locale de punere în posesie în T.6. T.62, P.4. P.4010/1 pe suprafața de teren de 2045 mp, de obligare a Comisiei locale de punere în posesia terenului de 9000 mp în punctul identificat în raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul P.M., de obligare a D.S. Dâmbovița să pună la dispoziția Comisiei locale terenul de 9000 mp în punctul identificat în raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul P.M. În calitate de instanță competentă să soluționeze cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., curtea a reținut că este chemată să verifice dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat. Or, curtea a observat ca între cele două pricini nu există identitate de obiect, de cauză, dar nici identitate de părți. Astfel, în ceea ce privește obiectul cauzei, în primul litigiu au fost menținute dispozițiile referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de 2045 mp și 9000 mp, dar nu pe un anumit amplasament, iar în cel de-al doilea litigiu, au fost respinse, fie ca inadmisibile, fie pe fond, toate cererile reclamantului, motiv pentru care s-a constatat nu există în speță dispoziții potrivnice, situație în care nu există niciun motiv pentru a se solicita anularea celei de-a doua hotărâri.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul T.V., arătând că posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac este prevăzută de art. 328 alin. (2) C. proc. civ. Prin Decizia nr. 879 din 25 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a constatat nul recursul declarat de revizuent împotriva Deciziei nr. 97 din 29 ianuarie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că recurentul nu a susținut în vreun fel nelegalitatea soluției atacate, de respingere a cererii de revizuire, ca nefondată, limitându-se a susține că instanța nu a ținut seama de actele din dosar, precum și de înscrisurile depuse și nu a dat dovadă de rolul activ cerut de art. 129 C. proc.

civ. însă în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii atacate. În ceea ce privește susținerile recurentului privind nesocotirea de către instanța care a pronunțat decizia atacată a unor prevederi legale, instanța de recurs a constatat că acestea nu au legătură cu speța dedusă judecății, prin care s-a avut de dezlegat dacă prin cea de-a doua hotărâre se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, motiv de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În acest context, Curtea de Apel Ploiești, procedând la verificarea hotărârilor indicate de revizuent ca fiind pretins potrivnice, a constatat că nu este îndeplinită tripla identitate cerută de articolul menționat.

Prin urmare, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul Curții de Apel Ploiești. Drept urmare, văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) și art. 306 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 304 C. proc. civ., instanța de recurs a constatat nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale, constatând că nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare T.V., invocând aplicabilitatea dispozițiilor art. 317 alin. (2) și art. 318 alin. (1) C. proc.

civ. În motivare, contestatorul a arătat că recursul a fost respins fără a fi judecat în fond, motivul cererii de revizuire fiind autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 4 din 3 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, precum și contrarietatea acestei hotărâri judecătorești cu Decizia nr. 245 din 20 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița. Referitor la fondul pricinii, contestatorul a arătat că solicită reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate abuziv de regimul comunist de la antecesorii săi, pe vechiul amplasament, conform raportului de expertiză. Intimata D.S. Dâmbovița a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității contestației în anulare, ce va fi analizată cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ.: Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii sau când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Hotărârile irevocabile pot fi atacate pentru motivele arătate, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. Alin. (2) al art. 317 prevede că, contestația poate îl primită pentru motivele arătate la alin. (1), în cazul când acestea au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

În ceea ce privește acest motiv invocat ca temei de drept al contestației în anulare, Înalta Curte constatată că, contestatorul T.V. nu a dezvoltat critici care să poată fi încadrate în textul legal enunțat. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi promovată numai în condițiile strict reglementate de art. 317 - 318 C. proc. civ. și nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele indicate în aceste dispoziții legale. Art. 318 C. proc. civ. dispune că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În speță, criticile formulate de contestator se referă la modalitatea de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., precum și la fondul cauzei, ce privește cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate și de punere în posesie asupra terenurilor indicate prin acțiune. De asemenea, contestatorul este nemulțumit că nu au fost analizate pe fond motivele de recurs formulate împotriva deciziei prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire. Prin Decizia nr. 879 din 25 martie 2015, instanța de recurs a constatat nulitatea recursului declarat de revizuentul T.V., reținând pe larg în istoricul cauzei considerentele pentru care prin Decizia nr. 97 din 29 ianuarie 2015, Curtea de Apel Ploiești, procedând la verificarea hotărârilor indicate de revizuent ca fiind pretins potrivnice, a constatat că nu este îndeplinită tripla identitate cerută de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ. și, drept urmare, că nu există niciun motiv pentru a se solicita anularea celei de-a doua hotărâri. În continuare, instanța de recurs a reținut motivele pentru care criticile din recurs nu pot fi analizate pe fond, având în vedere că recurentul nu a susținut în vreun fel nelegalitatea soluției atacate, de respingere a cererii de revizuire, ca nefondată, făcând referire la probatoriul de la dosar și la prevederi legale ce nu au legătură cu speța dedusă judecății, prin care s-a avut de dezlegat dacă prin cea de-a doua hotărâre se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, motiv de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Cum recurentul-revizuent ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să arate în concret pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul Curții de Apel Ploiești, instanța de recurs a constatat incidența dispozițiilor art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. - care obligă părțile să argumenteze în fapt și în drept motivele de nelegalitate invocate în recurs, neîndeplinirea acestei dispoziții fiind supusă sancțiunii nulității în aplicarea art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Contestatorul invocă respingerea recursului fără a fi judecat în fond, însă soluția de constatare a nulității recursului s-a datorat neinvocării unor critici de nelegalitate a hotărârii atacate, care să poată fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Drept urmare, nu se poate reține că "dezlegarea dată" este rezultatul unei greșeli materiale sau că există omisiune de pronunțare pe motivele de recurs, în sensul dispozițiilor prevăzute art. 318 C. proc.

civ. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textele de lege invocate, contestația în anulare fiind inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul T.V. împotriva Deciziei nr. 879 din data de 25 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2015. Procesat de GGC - N