ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 233/2003

Decizia nr. 233                                                                                                                                                                                      Dosar

nr. 2560 / 2002

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Oficiul

Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) împotriva deciziei civile nr.543 din 10

aprilie 2002 a Curții de Apel București – Secția Conflicte de Muncă și Litigii

de Muncă.

La apelul nominal

au lipsit părțile.

Procedura

completă.

Recurentul-pârât

a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 al. 2

C.proc.civ.

Curtea, luând act

că nu mai sunt cereri prealabile, acordă cuvântul reprezentantei Ministerului

Public în concluziile asupra recursului.

Reprezentanta

Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului.

C U R T E A

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului constată:

Prin sentința

civilă nr.8094/2001 a Judecătoriei sectorului 1 București, s-a respins acțiunea

formulată de reclamantul M.F.A.în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru

Drepturile de Autor, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a produs dovezile necesare

prevăzute de art. 136 C.M. pentru a avea dreptul la despăgubiri, în sensul că

ordinul în baza căruia i-a fost suspendat contractul de muncă a fost anulat,

iar unitatea a fost obligată să-l integreze.

Prin decizia

civilă nr. 1691/2001 a Tribunalului București ,s-a admis excepția de

necompetență materială a Tribunalului București și,pe cale de consecință, s-a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București.

Curtea de Apel

București – secția a III – a civilă, prin încheierea din 6 februarie 2002, a

trimis cauza recurată de reclamant spre competentă soluționare secției pentru

conflicte de muncă și litigii de muncă din cadrul Curții de Apel București, pe

considerentul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.188/1999.

Curtea de Apel

București – Secția pentru conflicte de muncă și litigii de muncă, prin decizia

nr. 543/10 aprilie 2002, a admis recursul declarat de reclamantul Macovei

Florin împotriva deciziei civile nr.1691/19 octombrie 2001, în sensul că s-a

admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, și, pe cale

de consecință, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și

s-a trimis cauza la Curtea Supremă de Justiție pentru soluționarea

conflictului.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 72 din Legea

nr.168/1999 sunt imperative și precizează că astfel de litigii ce vizează

conflictele de drepturi se soluționează de către instanțele judecătorești, în

fond – tribunalele, iar în recurs – curțile de apel. Conform art. 79 din actul

normativ enunțat competent să soluționeze pricina este tribunalul.

Împotriva

deciziei civile nr. 543/10 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția

conflicte de muncă și litigii de muncă, a declarat recurs pârâtul Oficiul Român

pentru Drepturile de Autor, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală

deoarece:

- la termenul din

13 martie 2002 a învederat instanței că obiectul dosarului nu este recursul

împotriva declinării de competență, așa cum eronat s-a menționat în încheierea

de ședință, ci recursul declarat împotriva sentinței civile nr.8049/14 august

2001 pronunțată în dosarul nr.3976/2000.

- în fapt ne

aflăm în situația în care nimeni nu a declarat recurs împotriva deciziei civile

nr. 543/10 aprilie 2002 a Curții de Apel București, fiind vorba doar de

tergiversarea soluționării cauzei.

Recursul este

fondat pentru următoarele considerente:

Anterior

rezolvării conflictului negativ de competență, urmează a se stabili dacă

competența soluționării lui revine Curții Supreme de Justiție, având în vedere

lipsa menționării ipotezei cazului în speță, în dispozițiile art. 22 C.

proc.civ.

Conflictul

negativ de competență ivit între Curtea de Apel București și Tribunalul

București din raza sa teritorială, este de competența Curții  Supreme de

Justiție ,deoarece aceasta este instanța în grad superior ambelor instanțe.

Curtea constată

că Tribunalul este instanța competentă să soluționeze cauza pentru următoarele

considerente:

Între

dispozițiile art. 2 pct. 3, art. 3 pct. 3 Cod procedură civilă, coroborate cu

art. 23 alin.ultim și art. 25 alin.ultim din Legea nr.92/1992 și dispozițiile

art. IV alin. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.179/1999 există

neconcordanțe, care au dus la apariția acestui conflict de competență, datorat

diferenței de interpretare a acestor prevederi legale.

Analizând

dispozițiile mai sus enunțate, se constată că art. IV din Ordonanța de Urgență

a Guvernului nr.179/1999 cuprinde prevederi speciale, derogatorii de la dreptul

comun care au în vedere o situație tranzitorie în legătură cu soluționarea

conflictelor de muncă, reglementată de Legea nr.168/1999.

Art. IV alin.3

precizează că “recursurile declarate sau aflate în curs de judecată – cazul în

speță – vor fi trecute la secțiile care judecă conflictele de muncă și litigii

de muncă din cadrul tribunalelor”. Această dispoziție este imperativă, deci nu

este lăsată la aprecierea instanțelor.

În atare

situație, Curtea de Apel București nu are altă posibilitate decât aceea de a se

conforma dispozițiilor enunțate, în sensul de a trece recursul la Tribunalul

București spre competentă soluționare.

Pentru aceste

considerente, Curtea, în conformitate cu art. 312 alin.2 C.proc.civ., va admite

recursul declarat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, împotriva

deciziei nr. 543/10 aprilie 2001 a Curții de Apel București – secția conflicte

de muncă  - pe care o va casa, și ,pe cale de consecință, se va stabili în

favoarea Tribunalului București – secția de conflicte de muncă și litigii de

muncă competența soluționării recursului declarat de reclamantul M.F. împotriva

sentinței civile nr. 8049 din 14 august 2001 a Judecătoriei sectorului 1

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Oficiul Român pentru Drepturile

de Autor împotriva deciziei nr. 543 din 10 aprilie 2002 a Curții de Apel

București – Secția Conflicte de Muncă și Litigii de Muncă, pe care o casează.

Stabilește în

favoarea Tribunalului București – Secția pentru Conflicte de Muncă și Litigii

de Muncă competența soluționării recursului declarat de reclamantul M.F. A.

împotriva sentinței civile nr. 8049 din 14 august 2001 a Judecătoriei

sectorului 1 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2003.